Antena Căutare

România, Râzi cu ROaST, 1 decembrie 2022. Lolrelai alias Veronica Micle, glume acide la adresa vedetelor! Roast usturător

Lolrelai a interpretat-o în ediția specială de România, Râzi cu ROaST, pe Veronica Micle. Glumele acide la care jurații au încrcat să se abțină din râs.

Vom auzi astăzi povești despre cum binele și a învins întotdeauna răul, despre știință și cultură, despre neam, evoluție și prezent. Ediția de astăzi face o retrospectivă și aduce în fața telespectatorilor figuri nobile, statuare ale trecutului, care vin să macine prezentul plin de incorectitudini, dar și să glumească pe seama lor și a întâmplărilor care astăzi răsună în toată țara.

Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas prezent în mintea tuturor românilor îşi fac apariția pe scena show-ului, iar dezvăluirile lor fac deliciul publicului! Personalități istorice care au marcat generații întregi și și-au lăsat amprenta, făcând din România o țară cu valori, resurse, demnă și un trecut cu multe izbânde au urcat pe scenă fiind interpretate de marii actori și comedianți ai timpurilor noaste.

Lolrelai s-a transformat în Veronica Micle și a făcut un moment remarcabil în ediția din 1 decembrie 2022, la România, Râzi cu ROaST

Comedianta Lolrelai a făcut show pe scenă: "Sunt Veronica Micle, nu reglați televizoarele, vă rog, e de la mine... Am eu o imagine mai proastă! Vă spun sincer că mă aflu aici pentru Mihai... pentru Mihai Eminescu. Mi-a spus cineva că și el a fost pe scena asta și am venit cât am putut de repede, poate îl mai prind.

Din câte văd nu l-am prins nici pe Mihai al vostru... Păcat! mi-ar fi plăcut mult să îl fi cunoscut mai ales că din câte am înțeles nici el nu e prea e întreg la minte. Am auzit că tot ce știți despre persoana mea este că marele poet Mihai Eminescu a fost amantul meu, ceea ce e nedrept pentru că eu am mai avut și alții!

O să încep prin a vă spune că am venit pe lume în anul 1850. Dacă aș mai fi trăit. aș fi fost o milfă de 172 de ani, fix cum i-ar fi plăcut lui Dani Oțil! Copilăria mea a fost foarte tristă pentru că pe vremea aceea nu exista Tiktok, așa că a trebuit să mă țin de școală, mai precis, Școala Centrală de Fete pe care am absolvit-o la doar 14 ani cu calificativul eminent. Deci eram bună, ceea ce se poate vedea și acum!

Un an mai târziu, m-am măritat cu profesorul Ștefan Micle, dar nu l-am luat de soț pentru că la examenul meu de absolvire mi-a dat calificativul eminent. Nu l-am luat de soț pentru că era cu 28 de ani mai în vârstă. Pe vremea aceea cu cât îți luai un soț mai în vârstă, cu atât mai repede intrai în posesia averii lui. La fel și invers! Cu cât bărbatul își lua o nevastă mai tânără, cu atât era mai libidinos! Bine măcar că pe vremea aia soții nu se puteau lăuda la televizor că nevestele lor arată ca niște minore, mai ales că noi chiar arătam, știți ce zic?"

Personaje istorice din toate timpurile iau la roast vedetele în ediția specială România, Râzi cu RoaST!

Cu ocazia Zilei Naționale a României, comedia face istorie, iar Şerban Copoţ şi Dan Badea spun „România, Râzi cu RoaST!”. Seria edițiilor speciale de roast continuă astăzi, de la 16:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY! Dan Badea și Șerban Copoț vor aduce în faţa telespectatorilor personalități istorice pentru a-și spune partea de adevăr și a glumi.

Constantin Brâncuși va fi impersonat de Cristi Iacob, Constantin Tănase, de Nicodim Ungureanu, în timp ce Alexandru Ioan Cuza, Ștefan cel Mare și Nicolae Bălcescu vor fi prezentați de Andrei Garici, Șerban Georgevici și Andreas Petrescu. Rodica Popescu Bitănescu o va personifica pe Ana Aslan, iar Andreea Perju pe Veronica Micle.

Ionuţ Rusu, care îl va impersona pe Klaus Iohannis, se alătură Deliei, lui Costel şi lui Cheloo la masa juriului iUmor, de la ora 16.30, la Antena 1.

Delia, Klaus Iohannis (Ionuţ Rusu), Costel, Cheloo, dar şi numeroase alte vedete din România vor fi luate la roast de cei mai mari artiști din istoria țării noastre și chiar de domnitori importanți din secolele trecute.

Dacă până acum au primit fără să crâcnească replicile acide ale unor personalități contemporane din diferite domenii, de Ziua Națională a României, juraţii iUmor vor fi luați la roast chiar și de mari domnitori, artiști sau scriitori ai țării.

Momentele integrale, însă, și toate celelalte roast-uri, telespectatorii le pot urmări pe Antena 1 și AntenaPLAY.

România, Râzi cu ROaST, 1 decembrie 2022. Constantin Brâncuși, in interpretatea actorului Cristi Iacob. Moment spectacul... Ana-Maria Calița, invitat special în finala iUmor. 13 concurenţi luptă pentru premiul de 20.000 de Euro și trofeul sezon...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x