Antena Căutare

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

Luna iunie este prima lună de vară, dar și perioada când apar nedoriții țânțari. Deși poate nu par înfiorători ca aspect, ei pot deveni foarte deranjanți, înțepăturile lor provocând alergii sau chiar transmițând boli grave. Din fericire, există multe plante care acționează ca un adevărat repelent pentru țânțari, pe care trebuie să le ai și tu în grădină, dacă vrei să ții la distanță acești inamici ai zilelor de vară. 

Galerie
| plante care alunga tantarii

Luna iunie este prima lună de vară, dar și perioada când apar nedoriții țânțari. Deși poate nu par înfiorători ca aspect, ei pot deveni foarte deranjanți, înțepăturile lor provocând alergii sau chiar transmițând boli grave. Din fericire, există multe plante care acționează ca un adevărat repelent pentru țânțari pe care trebuie să le ai și tu în grădină, sau în aparatment.

Atunci când îți amenajezi grădina, trebuie să ții cont de plantele și florile pe care le alegi. Pe lângă aspectul decorativ, trebuie să ai în vedere și utilitatea lor. Invazia țânțarilor din lunile, spre exemplu, poate fi atenuată de unele dintre acestea, oferindu-ți un pachet complet: atât înfrumusețarea grădinii (sau a pervazului, dacă le ai în glastră), cât și protecția ei și, implicit, a întregii familii.

Plante de grădină și flori care alungă țânțarii

1. Citronella

Articolul continuă după reclamă

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

Se știe că multe dintre repelente conțin citronella, așadar plantarea ei în grădină sau ghiveci este esențială, dacă vrei să scapi de problema țânțarilor. Mirosul acestei plante respinge aceste insecte. Planta are nevoie de soare și un pământ care se drenează bine, dar crește bine în ghivece mai mari. Pentru un efect mai mare poți chiar să rupi câteva frunze, să le zdrobești și să freci pielea expusă. Astfel, nu vei mai avea nevoie să apelezi la anumite spray-uri din comerț. De asemenea, poți amesteca frunzele zodrobite cu apă și alcool, pentru a face o soluție împotriva țânțarilor. Se ține la macerat 7 zile și se agită zilnic.

2. Gălbenelele (Calendula officinalis)

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

În afara faptului că alungă țânțarii, aceste flori viu colorate bucură vederea. Acestea trebuie plasate ca un ”zid” în zona în care nu ne dorim ca aceste insecte să treacă (uși, ferestre etc.), acestea acționând ca o adevărată barieră magică.

3. Catnip

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

Catnip sau menta pisicii este o plantă pentru care s-a dovedit știintific că respinge muștele si țântarii chiar mai bine decat DEET, un ingredient folosit în majoritatea spray-urilor pentru insecte. Planta de catnip înflorește primavara având flori mici și mov, extrem de frumoase și atractive.

4. Lavanda

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

Această plantă are multe proprietăți benefice. Mirosul este relaxant, iar perfuziile preparate cu frunze au efecte antidepresive. Dacă adăugi la aceasta faptul că este o plantă drăguță și, de asemenea, respinge țânțarii, nu ai nicio scuză să nu le plantezi în grădină.

5. Rozmarin

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

Folosit ca un condiment în bucătărie, acestă plantă înmiresmată este un adevărat leac împotriva țânțarilor. O puteți planta atât în exterior, aproape de locul de joacă al copiilor, dar se poate planta și în ghivece.

6. Mentă

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

Menta este o altă plantă cu proprietăți multiple. Acționează ca un insecticid natural pentru insecte ca țânțarii sau muștele. Aceasta ucide și larvele lor în 24 de ore de la expunerea unei soluții formate din ulei de mentă și apă. Mirosul său împrospătează orice încăpere, dar și grădina ta!

7. Melisa - Roinița

Ce plante de grădină alungă țânțarii în mod natural. Tu le ai?

Roinița sau melisa (“Melissa officinalis”) este o plantă din aceeași familie cu menta, folosită de secole ca remediu pentru a combate diferite afecțiuni. Frunzele puse în apă fierbinte creează o infuzie aromată, cu proprietăți benefice pentru organism. Florile de melisa au o culoare albă și se pot infuza și au multe proprietăți, printre care: contribuie la un somn odihnitor, ajută digestia, reduce senzația de greață, diminuează stresul. Și, da, alungă țânțarii.

Citește și:

5 plante medicinale pe care să le ai în casă. Le poți cultiva în ghiveci, pe balcon

Cum organizezi grădina de legume perfectă. Idei și sfaturi pentru începători

Când trebuie să schimbi ghiveciul la orhidee și la alte plante de apartament... Amenajarea casei cu tapet, din nou la modă. Ce se poartă și cum să-l folosești...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Cum calculezi volumul necesar pentru un frigider side by side în funcție de membrii familiei și tabieturile culinare?
(P) Cum calculezi volumul necesar pentru un frigider side by side în funcție de membrii familiei și tabieturile...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
(P) 8 greșeli pe care să NU le faci când îți achiziționezi un pat tapițat de bună calitate
(P) 8 greșeli pe care să NU le faci când îți achiziționezi un pat tapițat de bună calitate
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură”
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură” Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi...
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x