Antena Căutare

(P) Cadouri pentru nași – idei la care nu te-ai fi gândit

Nașii de botez sau de cununie sunt persoane speciale din viață, având în vedere că sunt considerați părinții spirituali ai copiilor sau ai cuplului de tineri căsătoriți. Din acest motiv, nașii merită o atenție specială atunci când li se oferă cadouri.

Nașii de botez sau de cununie sunt persoane speciale din viață

Ocaziile cu care li se pot oferi daruri nașilor sunt numeroase și de fiecare dată este nevoie de o idee nouă. Nașilor li se pot oferi cadouri cu ocazia zilelor de naștere, zilelor de nume, de Crăciun, de Paște, când aniversează o anumită perioadă de la căsătorie, când au parte de o reușită la serviciu sau cu orice altă ocazie importantă din viață. De asemenea, există și situația când li se oferă un cadou viitorilor nași, atunci când li se propune ideea de a fi părinți spirituali.

Cei care sunt în pană de idei de cadouri pentru nași își pot găsi inspirația în rândurile care urmează, de unde pot afla cu ce daruri își pot impresiona nașii. Pentru început, însă, finii trebuie să cunoască cele mai importante aspecte pe care trebuie să le ia în considerare atunci când se gândesc la idei de cadouri pentru nași.

Ce trebuie sa iei în considerare când le faci cadouri nașilor

Pentru a le oferi nașilor un cadou surprinzător și potrivit în același timp, trebuie să fie luate în calcul câteva detalii despre aceștia. Cel mai simplu este că cei în căutare de cadouri nași să răspundă la câteva întrebări înainte de a achiziționa darurile.

Articolul continuă după reclamă

Care este stilul nașilor? Acesta poate fi clasic, modern, mai mult sau mai puțin elegant sau tineresc, iar exemplele pot continua.

Care este vârsta nașilor? Unele familii păstrează tradiția și apelează la nașii de botez pentru a le fi părinți spirituali și în cazul cununiei religioase. În acest caz, nașii sunt mai în vârstă, iar cadoul trebuie ales în concordanță.

Care sunt hobby-urile pe care le au nașii? Nașului îi poate plăcea pescuitul, pe când nașa poate fi pasionată de design interior. În acest caz, va fi nevoie de cadouri separate.

Ce personalitate au nașii? Pot fi oameni romantici și sensibili, boemi, amuzanți, nonconformiști, cu spirit de aventură sau persoane mai discrete.

Odată ce aceste detalii vor fi stabilite, alegerea unui cadou va fi mult mai simplă. Iată care sunt exemplele de daruri din care se pot inspira cei care sunt în pană de idei de cadouri pentru nași!

Ramele foto – un cadou care poate fi oferit la comun

Ramele foto sunt un cadou pentru casă și nu se adresează personal nașului sau nașei. De obicei, acestea sunt cele mai sigure alegeri care se pot face. Ramele pot avea un design aparte, în formă de stea, în formă de inimă sau sub forma copacului vieții. Pentru ca darul să fie personal, în rame pot fi încadrate fotografii de la nuntă sau de la botez.

Caricatura – un cadou memorabil și amuzant

Nașilor li se poate face cadou o caricatură realizată de un profesionist. Aceasta poate fi înrămată și pusă la loc de cinste în casă. Poate fi vorba despre o caricatură care să îi înfățișeze doar pe nași sau o caricatură în care sunt prezente ambele cupluri: nașii și finii. Cadoul va fi, cu siguranță, apreciat, fiind o idee inedită.

Tablă pentru mementouri – darul perfect pentru nașii sensibili

Dacă sensibilitatea este punctul forte al nașilor sau măcar al unuia dintre nași, darul oferit poate consta într-o tablă pentru mementouri, pe care să se scrie un mesaj emoționant. Poate fi un citat sau pot fi gândurile personale, important este ca mesajul să aibă efectul scontat și să ajungă la sufletele celor care primesc cadoul.

Pușculița – cadoul care anunță sosirea unui bebeluș în familie

Adesea, nașii de cununie sunt și nașii bebelușilor pe care îi vor avea tinerii căsătoriți. Pentru naiși cărora le plac glumele, pușculița oferită cadou este perfectă. Este bine cunoscut faptul că nașii cumpară trusoul bebelușului, suportă o parte din cheltuielile pentru botez și îi oferă daruri micuțului. Pușculița va fi semnalul de care au nevoie pentru a începe să strângă bani pentru fericitul eveniment.

Harta lumii răzuibilă – dar pentru nașii călători

Daca nașii sunt renumiți în grupul de prieteni pentru vacanțele pe care le organizează și pentru destinațiile pe care le aleg, atunci o hartă a lumii răzuibilă este exact ceea ce le lipsește. Harta poate fi înrămată și așezată pe un perete, urmând să se bifeze pe ea țările vizitate.

Un grătar portabil și un răcitor pentru sticle – cadouri care pot fi oferite nașului

Perioada cu zile însorite se apropie cu pași repezi, ocazie cu care nașii pot fi invitați la un grătar în aer liber. Dacă nașul este pasionat de această activitate și obișnuiește să își petreacă zilele libere de vară în fața grătarului, cu o bere rece în mână, i se pot face cadou un grătar portabil și un răcitor pentru sticle în formă de pungă. Astfel, va putea să aprindă grătarul indiferent de locul în care se află, iar riscul ca berea să se încălzească va fi eliminat.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Există sau nu Moș Crăciun? Este bine sau nu să-ți minți copilul? Echilibrul dintre magie și adevăr
Există sau nu Moș Crăciun? Este bine sau nu să-ți minți copilul? Echilibrul dintre magie și adevăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr Catine.ro
De ce mușcă copiii și cum îi ajutăm să se oprească
De ce mușcă copiii și cum îi ajutăm să se oprească
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe fugarul Daniel Dragomir, sancționat disciplinar de CSM și de Înalta Curte
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău brusc
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Ce spun avocații
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x