Antena Căutare

Secretele bucătăriei italiene

Gastronomia este un domeniu amplu, care necesită pe lângă cunoștințe generale și un pic de talent. Bucătăria italienească a îmbogățit restaurantele din România și ne-a adus o mulțime de preparate delicioase și bune pentru orice gusturi. Iată care sunt secretele bucătarilor care prepara mâncăruri specific italiene și mese superbe.

Galerie
De la italieni noi ne putem bucura de multe feluri de mâncare pentru că au avut o istorie pe măsură, care a venit la pachet cu o mare influență asupra felului în care se mănâncă. | shutterstock

Bucătăria italienească dă aromă bucătăriei românești așa cum numai chefii știu să o facă. Drept e că mâncărurile au adunat zeci de oameni în jurul meselor bogate atât în Italia, cât și la noi în țară, la restaurantele cu specific.

În preparatele italienești veți descoperi diversitatea aromelor, dar și armonia gusturilor în toate mâncărurile, fie că e vorba de paste, salate sau preparate din carne.

Bucătăria italienească oferă mult mai mult decât vestita pizza sau o varietate de spaghetti. Ceea ce bucătarii italieni știu să facă cu preparatele este unic și asta pentru că ei poartă în sânge tradiția pe care o imprimă mâncărurilor și cunosc gustul natural al preparatelor.

Ce este special în bucătăria italienească

Articolul continuă după reclamă

Preparatele italienești de la paste, tiramisu, bruschette, până la paine cu mirodenii, preparate în ulei de măsline și preparate de carne în vin toate sunt învăluite în arome speciale ale condimentelor numeroase care joacă un rol vital.

Legumele, untul și ierburile dau mâncării un savoare unică și arome subtile. Bucătării italieni știu foarte bine că la ei totul trebuie să fie simplu! Nu se complică și nu așază multe elemente pe farfurie.

Aceștia folosesc cu îndemnare câteva ierburi clasice și legume care dau un gust extraordinar mâncării.

Cel mai important este ca alimentele să fie proaspete, nu congelate. În marile bucătării din Italia, alimentele sunt proaspete și gătite pe loc în așa fel încât oamenii să se bucure de aromele curate. Câteva preparate ce merită menționate în mod special sunt confetti, cassata și pastele de migdale, care au un gust cum nu se poate de bun și sunt preparate într-un mod special.

De asemenea, pe masa unor italieni se vor găsi întotdeauna pâine sau preparate făinoase. Modul în care italieni servesc masa este foarte diferit de la o regiune la alta, însă pâinea este aspectul comun.

Italienii sunt gurmanzi și adoră să savureze alimentele într-un mod diferit. Un bucătar va ști întotdeauna că italianului îi place să servească preparatele pe rând, într-o anumită ordine.

Astfel, se va începe cu antreul mereu, urmat de un fel principal de mâncare și apoi de următorul fel.

La primul fel de mâncare se vor servi garnitura și pâinea, iar la al doilea se renunță. Ca o masă să fie completă, la final se vor servi desertul și fructele proaspete, stinse cu un espresso sau o cafea.

Important de menționat este că antreurile sunt servite în cantități micuțe și sunt compuse de cele mai multe ori din brânzeturi, paste sau pește. La primul fel de mâncare se servește risotto, paste sau carne. La următorul fel se va completa mâncarea de dinainte cu garnitură de legume sau orice altceva ce “acompaniază” alimentele.

De asemenea, când sunt ocazii speciale, se servesc două sau mai multe feluri principale de mâncare. De pe masă nu lipsește vinul, o componentă tradițională.

Desertul, momentul mult aștepta al mesei, se va regăsi pe masa oricărui client de la un restaurant italienesc și este compus fie din produse de patiserie, tiramisu sau salată de fructe.

Unele dintre cele mai cunoscute preparate sunt pastele, care pot fi de mai multe feluri, italienii le numesc penne, spaghetti, fusilli, rigatoni, farfalle, gnocchi și nu numai.

Brânzeturile cel mai des folosite în mâncare sunt mozzarela, parmigiano-reggiano, ricotta, tirolese și robiola.

De la italieni noi ne putem bucura de multe feluri de mâncare pentru că au avut o istorie pe măsură, care a venit la pachet cu o mare influență asupra felului în care se mănâncă.

De la preparate tradiționale, cu specific italian, la bucătăriile internaționale europene și nu numai, eatZZ îți propune o gamă variată de opțiuni pentru mic dejun, prânz, cină și “orice poftă există între ele”, după cum spun chiar ei. Comandă mâncarea preferată din aplicația eatZZ și bucurăte de gustul italian.

Descarcă aplicația eatZZ de aici >>> www.eatzz.ro/#descarca-aplicatia

Vezi toate restaurantele din aplicația eatZZ >>> https://eatzz.ro/bucuresti/restaurante

Diversificarea și primele mâncăruri ale bebelușului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Biscuiți pufoși cu afine, copți în unt - Blueberry Butter Swim Biscuits
Biscuiți pufoși cu afine, copți în unt - Blueberry Butter Swim Biscuits
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ardei umpluți ca-n Bucovina. Rețetă tradițională inspirată din culegerile lui Radu Anton Roman
Ardei umpluți ca-n Bucovina. Rețetă tradițională inspirată din culegerile lui Radu Anton Roman
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin curier rapid
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Boala care a rapus-o pe Adela Marculescu. De ce ajunsese in scaun cu rotile: "In urma cu un an..." Vezi mai mult
Boala care a rapus-o pe Adela Marculescu. De ce ajunsese in scaun cu rotile: "In urma cu un an..." Vezi mai... Redactia.ro
Dronă doborâtă în premieră deasupra României. A fost lovită de racheta unui F-16 al Forţelor Aeriene Române
Dronă doborâtă în premieră deasupra României. A fost lovită de racheta unui F-16 al Forţelor Aeriene Române Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x