Antena Căutare

Dieta disociată pe 7 zile. Cum slăbești în mod eficient

Dieta disociată este apreciată de multe femei, mai ales, însă pentru rezultate bune, trebuie respectate câteva reguli. Durează 7 zile în care se consumă doar alimentele permise și trecute mai jos. 

Un corp frumos cu grijă se menține. Echilibrul este soluția ideală pentru un aspect armonios. Atunci când exagerăm, dietele sunt alternativa perfectă pentrua ajunge la kilogramele dorite.

Dieta disociată este apreciată de multe femei, mai ales, însă pentru rezultate bune, trebuie respectate câteva reguli. Durează 7 zile în care se consumă doar alimentele permise și trecute mai jos.

Ziua 1

Se consumă doar carne de pui și/sau carne roșie slabă. Ideea dietei constă în a disocia alimentul proteic de cel lipidic. Carnea este indicat a fi preparată prin fierbere, pe grătar sau la cuptor.

Articolul continuă după reclamă

Ziua 2

Se pot consuma doar legume. Acestea pot fi preparate sau în stare proaspătă. Dacă alegeți să faceți o salată, trebuie să știți că nici legumele nu trebuie combinate cu alte clase alimentare, cum ar fi grăsimile.
Nu se consumă pâine. Dintre legume este indicat să le evitați pe cele cu indice glicemic mare, cum ar fi cartoful sau fasolea uscată.

Ziua 3

Se consumă lactate sub formă de brânză dietetică, iaurt simplu, lapte, sana, kefir.

Ziua 4

Se consumă doar pește. Puteți consuma orice tip de pește doriți. Este recomandat să îl preparați în casă pe grătar pentru a evita combinarea acestui aliment cu uleiuri, legume etc.

Ziua 5

Ziua de fructe. Puteți consuma fructele în orice cantitate doriți, psoaspete sau în compot fără adaosuri. Fructele pe care trebuie să le evitați sunt cele cu indice glicemic mare: struguri, pere, fructe confiate, dar și banane.

Ziua 6

Puteți consuma sucuri de fructe, de legume sau combinate. Este indicat să nu exagerați cu fructele acide, precum citricele. Puteți consuma banane și alte fructe cu indice glicemic ridicat pentru că în această zi nu sunt interzise.

Ziua 7

Această zi este una de mini-răsfăț, zi în care puteți consuma cantități mici din toate alimentele de mai sus.

Citește și: Dietă rapidă disociată, pe zile. Slăbești 5 kilograme într-o săptămână

Ești în pericol! Toți folosesc cel mai murdar obiect din restaurant, purtător a milioane de microbi!... Curele de miere cu scorțișoară chiar funcționează. Totul despre dieta delicioasă care te ajută să slăbești...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Congestia nazală (nasul înfundat) și rinoreea: ce este, tratamente, cauze
(P) Congestia nazală (nasul înfundat) și rinoreea: ce este, tratamente, cauze
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Sarcină după 35 de ani? Medicul specialist explică riscurile medicale
Sarcină după 35 de ani? Medicul specialist explică riscurile medicale
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x