Antena Căutare

Urania Cremene se alătură echipei MediCOOL, în cel mai nou sezon al show-ului de la Antena 1

Un nou sezon MediCOOL va putea fi urmărit în curând la Antena1.

Un nou sezon MediCOOL va putea fi urmărit în curând la Antena1. Alături de gazda emisiunii, dr Mihai Pautov (medic specialist în chirurgie generală), dr. Elena Popa (medic specialist Dermato-Venerologie şi Estetică Medicală), Carmen Brumă (autor programe de slăbit), începând din acest sezon, telespectatorii o vor putea urmări pe Urania Cremene, unul dintre cei mai apreciaţi experţi în parenting din România. | Antena 1

Alături de gazda emisiunii, dr Mihai Pautov (medic specialist în chirurgie generală), dr. Elena Popa (medic specialist Dermato-Venerologie şi Estetică Medicală), Carmen Brumă (autor programe de slăbit), începând din acest sezon, telespectatorii o vor putea urmări pe Urania Cremene, unul dintre cei mai apreciaţi experţi în parenting din România.

„Am acceptat acest proiect tocmai pentru că atât eu, cât și doctorul Mihail Pautov, dar și ceilalți co-prezentatori, împărtășim aceleași valori care se axează în jurul cercetării și științei.

Urania Cremene se alătură echipei MediCOOL

Avem în noi dorința de a ajuta oamenii să ajungă la studii și informații validate științific, dar într-o manieră interactivă, distractivă, prin multe exemple și experimente. Mai exact, vom face “edutainment”- educație prin divertisment”, a declarat Urania Cremene.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: MediCOOL, sezon 2, episod 16. Dopurile de ceară au sau nu legătură directă cu o igienă precară a urechii

Mamă şi unul dintre cei mai apreciaţi experţi în parenting din România, Urania este autoarea All About Parenting, primul program de parenting din ţară, o metodologie de parenting unică, ce are la bază cele mai cele mai recente cercetări în ştiinţa motivaţiei.

În cadrul emisiunii MediCOOL de la Antena 1, Urania Cremene va modera rubrica Parenting pe înţelesul tuturor. „Ne dorim să aducem familia, cu tot ce înseamnă ea, în contextul sănătății, per ansamblu. Vom vorbi despre cum putem avea copii echilibrați, în familii echilibrate, și cum îi putem crește sănătoși - emoțional și fizic.

Deci vom aborda subiecte variate și de interes, de la ce putem pune în pachețelul de școală, până la cum ne asigurăm că cei mici știu ce au de făcut pentru sănătatea lor”, a mai completat Urania Cremene.

În fiecare săptămână, dr. Mihai Pautov, dr. Elena Popa, Urania Cremene şi Carmen Brumă, alături de invitaţii săi, medici din diverse specializări, vor discuta o serie de subiecte legate de sănătate şi vor răspunde întrebărilor venite de la telespectatori. În acest sezon, emisiunea va veni cu mai multe sfaturi practice pentru telespectatori şi mai multe subiecte legate de nutriţie şi modalităţi de a slăbi sănătos.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
MediCOOL revine cu sezonul 10, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Mihail Pautov răspunde la cele mai importante întrebări despre sănătate
MediCOOL revine cu sezonul 10, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Mihail Pautov răspunde la cele mai importante întrebări...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andrușca de la Insula Iubirii, Adina Buzatu și Cristian Porcari dezbat azi, la MediCOOL, efectele stresului și lipsei de somn!
Andrușca de la Insula Iubirii, Adina Buzatu și Cristian Porcari dezbat azi, la MediCOOL, efectele stresului și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x