Antena Căutare

Cum a fost primit Daniel în familia Anei. Gestul socrului pentru concurentul de la Mireasa sezonul 8

În ediția din data de 10 februarie 2024 a emisiunii ”Familia Mireasa - Povestea Continuă”, Ana și Daniel, finaliști în sezonul 8 Mireasa, au ajuns în Italia. Iată cum a fost primit Daniel de la Mireasa în familia Anei.

Povestea continuă pentru Ana și Daniel de la Mireasa sezonul 8. Cei doi tineri merg mână-n mână pentru un viitor frumos. Au parte de sprijinul celor dragi, care îi susțin în tot.

Cum a fost primit Daniel în familia Anei. Gestul socrului pentru concurentul de la Mireasa sezonul 8

Daniel și Ana s-au întâlnit cu părinții fetei într-o cafenea de poveste din Italia. Înainte de a fi difuzat momentul, îndrăgostiții au dat asigurări că sunt bine împreună și foarte fericiți.

”Dragi oameni frumoși, ce ați urmărit emisiunea Mireasa, să stiți că în momentul de față cuplul Ana și Daniel se bucură foarte mult de ieșirea din cadrul casei Mireasa, noi suntem foarte fericiți și ca un sincer gând către voi ar fi să fiți mai buni, să fiți fericiți, să vedeți binele din fiecare persoană și, de fiecare dată, dacă aveți ocazia să ne vedeți, să veniți la noi să ne luați în brațe. Cu siguranță vom fi foarte primitori și ne-ar face o mare plăcere să stăm de vorbă cu absolut fiecare om care ne-a susținut.”, a spus Daniel.

Citește și: Anunțul pe care Bogdana și Liviu de la Mireasa l-au făcut în mediul online. Ce le-au transmis fanilor cu privire la căsnicia lor

După ce au stat de vorbă, tatăl Anei le-a spus celor doi că își dorește nepoți.

”Eu sunt cel mai fericit când o văd pe fata mea Ana zâmbind și că este fericită. De 10 ani eu plimb un câine pe care îl iubesc la nebunie și m-am gândit, măi Daniele, a venit timpul să nu mai plimb numai câinele. Adică trebuie să încep să plimb și eu un nepot, o nepoțică”, i-a zis tatăl Anei.

Daniel spune că a fost primit foarte bine în familia Anei: ”M-au primit exact ca pe copilul lor, mă simt de parcă ar fi părinții mei, e totul perfect, nu există nicio barieră între noi”.

Mama Anei e de acord: ”Când am văzut comportamentul lui, caracterul, dorința asta de a învăța, de a știi ceva despre istoria familiei, despre Ana, de părinții, fratele... Un tânăr foarte capabil și asemănător cu caracterul fiului nostru”.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Mesajul lui Madi după ce ea și Sergiu au anunțat despărțirea. Ce rugăminte a lansat

Care a fost povestea de dragoste a Anei și a lui Daniel la Mireasa sezonul 8

Ana şi Daniel au avut un parcurs lin în sezonul 8 Mireasa. S-au îndrăgostit rapid și au constatat că se potrivesc de minune. Cei doi au format primul cuplu din sezonul 8 Mireasa, la numai 2 săptămâni de la debutul competiției, iar sărutul care a marcat începutul relației lor s-a petrecut la prima petrecere a concurenților.

Primul cuplu din sezonul 8 Mireasa a fost și primul cuplu logodit. Cererea în căsătorie a avut loc pe o gondolă din Veneția. Tânăra a fost luată prin surprindere de marea întrebare a lui Daniel: „Vrei să fii soția mea?”. Tremurând de emoții, Ana a răspuns „Da”. De-a lungul celor 4 luni petrecute în casa Mireasa, Ana și Daniel și-au făcut planuri împreună și au admis că sunt perfecți unul pentru celălalt.

Ana și Daniel s-au căsătorit în Finala sezonului 8 Mireasa. Cei doi și-au rostit jurăminte spuerbe înainte de a spune „Da” în fața primarului.

Citește și: Imagini cu plecarea lui Silviu și a doamnei Carmen. Ce au făcut concurenții după ce l-au votat să plece în urmă cu câteva zile

Ana: Miracolul vieții mele, Daniel, cuvintele care-mi vin în minte nu pot descrie ceea ce tu reprezinți pentru mine. Când eram mică am visat că într-o bună zi voi găsi pe cel care îmi va dărui acea dragoste necondiționată și protecție, pe care numai tatăl meu a știut să mi le ofere. Astăzi, pe data de 22 decembrie, sunt profund onorată să te am lângă mine și îți promit că îți voi fi alături la bine și la rău, până când moartea ne va despărți. Abia aștept să ne înființăm familia noastră.

Daniel: Vreau să-ți mărturisesc că am 2 pagini de jurăminte, dar nu le pot spune pentru că sunt copleșit de emoții. Vreau să le mulțumesc părinților pentru educație și pentru momentele din aceste 4 luni. Să știi că iubirea necondiționată pe care ne-o purtăm... Vreau să facem pasul de la soț și soție la mamă și tată.

Ana a devenit doamna Alexe în Finala Mireasa de pe 22 decembrie 2023.

Anunțul pe care Bogdana și Liviu de la Mireasa l-au făcut în mediul online. Ce le-au transmis fanilor cu privire la căsn... Mireasa sezonul 9, 12 februarie 2024. Valentin a curtat-o pe Antonia la party. În ciuda apropierilor, ea era cu gândul l...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Claudia și Daniel s-au declarat din nou într-o cunoaștere. Ce au dezvăluit despre apropierile din ultimele zile
Mireasa, sezon 13. Claudia și Daniel s-au declarat din nou într-o cunoaștere. Ce au dezvăluit despre apropierile...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Reacția Claudiei la mesajele mamei sale. Fata a răbufnit în fața camerelor: „Ea nu există pentru mine!”
Mireasa, sezon 13. Reacția Claudiei la mesajele mamei sale. Fata a răbufnit în fața camerelor: „Ea nu există...
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Cărțile de tarot îți spun ce se întâmplă în viața ta astăzi, 8 aprilie. Sfaturi pentru toate zodiile
Cărțile de tarot îți spun ce se întâmplă în viața ta astăzi, 8 aprilie. Sfaturi pentru toate zodiile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
În timp ce Artemis 2 făcea istorie, Rusia a anunțat că revendică ”teritorii suverane” pe Lună
În timp ce Artemis 2 făcea istorie, Rusia a anunțat că revendică ”teritorii suverane” pe Lună Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Schimbări majore în procesele de malpraxis: medicii specialiști devin obligatorii în expertizele medico-legale
Schimbări majore în procesele de malpraxis: medicii specialiști devin obligatorii în expertizele medico-legale Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Doliu la UMF Iaşi. Roxana Chiriță, reputat psihiatru și profesor universitar, a murit la 65 de ani
Doliu la UMF Iaşi. Roxana Chiriță, reputat psihiatru și profesor universitar, a murit la 65 de ani Observator
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când începe bebelușul să se târască?
Când începe bebelușul să se târască? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x