Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Amalia și Radu au fost surprinși într-o ipostază romantică, după ce și-au asumat total relația de iubire

Amalia și Radu au anunțat că formează oficial un cuplu, iar fotografiile în ipostaze tandre nu au întârziat să apară. Cei doi par foarte îndrăgostiți și nu se mai feresc de ochii celorlalți. Cum au fost surprinși.

Galerie
Amalia și Radu au fost surprinși într-o ipostază romantică, după ce și-au asumat total relația de iubire | Mireasa

După o căsătorie încheiată, Radu și-a găsit liniștea în brațele Amaliei, fosta concurentă de la Mireasa, sezonul 4. Mădălina și Radu s-au despărțit, în urmă cu câteva luni, după ce în august se cununaseră religios. Cei doi nu au vrut să dezvăluie motivele care au dus la separare.

Tânărul și-a asumat acum relația cu Amalia. Cei doi sunt foarte activi pe rețelele de socializare și împărtășesc cu fanii lor imagini din intimitatea cuplului. Tinerii s-au pozat unul lângă altul și au lăsat ca imaginea să vorbească de la sine, fără a mai adăuga ei ceva în plus.

Amalia și Radu, o nouă ipostază tandră după ce au anunțat că fomează oficial un cuplu

Anunțul că cei doi formează un cuplu aluat prin surprindere pe toată lumea. Ei au postat pe Instagram o imagine în care se țin de mână și zâmbesc cu foc. La descriere, ambii au pus câte o declarație de dragoste, semn că sunt un cuplu.

Articolul continuă după reclamă

Desigur, imaginile nu au întârziat să apară nici mai târziu. Cei doi au publicat de curând o fotografie într-o ipostază romantică, făcând deliciul fanilor.

Ce anunța Mădălina de la sezonul 2 despre căsătoria cu Radu Bobelică

În urmă cu câteva săptămâni, Mădălina anunța că mariajul ei cu Radu a ajuns la final. Confirmarea venea după ce soțul ei posta un mesaj asemănător pe un grup al fanilor Mireasa.

”Așa cum a spus și Radu, căsnicia noastră a luat sfârșit, între noi lucrurile nu mai mergeau deloc și nu ne mai înțelegeam. Greșeala mea cea mai mare a fost că am pus de prea multe ori virgulă când trebuia să pun punct.

Se întâmplau lucruri în căsnicia noastră care nu erau deloc în regulă și eu am trecut de foarte multe ori peste crezând că este doar o perioadă dificilă și că vom depăși aceste greutăți, încercând să mă mint că este normal să faci sacrificii, pentru că îmi doream o familie unită și fericită.

De asta am făcut și cununia religioasă, unde a fost prezentă toată familia mea. Am preferat să mă retrag și să nu spun nimic până acum pentru că am respect față de Radu și față de ceea ce a fost între noi. Nu îmi doresc să vorbesc urât despre el și să expun aici toate problemele noastre, nu o să fac asta niciodată.

Nimeni și nimic nu mă poate ține cu forța într-o căsnicie, nu o să cedez la niciun șantaj emoționat, psihic și la nicio amenințare din partea nimănui.”, a scris Mădălina pe contul său de Facebook.

Ea a mai adăugat că viața ei este distrusă în acest moment.

”Acum viața mea este distrusă și nu sunt deloc bine, am nevoie doar de liniște și să mă axez doar pe familia mea, muncă și credință. Motivul despărțirii noastre este strict legat de noi doi, nu are legătură nimeni din exterior”, a mai adăugat ea.

Mireasa 2022, sezonul 5. Leo, deranjat de cum este catalogat de telespectatori. Ce i-a spus mamei sale... Mireasa 2022, sezonul 5. Nora și Leo ar fi împlinit o lună de relație. Ce mesaj a primit Leo și cum se apără...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x