Antena Căutare

Mireasa 2020, sezonul 2. Mihai și Bianca, în ipostaze tandre la mare. Cum au fost surprinși tinerii îndrăgostiți

Mihai și Bianca au o legătură din ce în ce mai sudată. Când mulți credeau că "Bi și Mi" se despart, ei au demonstrat că dragostea este mult mai puternică. De curând, cei doi s-au fotografiat la plajă, într-o ipostază în care puțini au avut ocazia să îi vadă.

Galerie
Bianca și Mihai, concurenți în sezonul 2 Mireasa | Mireasa

Bianca și Mihai au trecut peste orice obstacol și au deschis larg ușa, iar dragostea a intrat în viața lor. De când au părăsit casa Mireasa, în sezonul 2 și până în prezent, cei doi au petrecut momente unice împreună.

Ei trăiesc o poveste de iubire din ce în ce mai frumoasă și au lăsat în spate gurile care spuneau că între ei n-a fost "dragoste adevărată". Cei doi au arătat că în ciuda faptului că nu au decisă să se căsătorească în casa Mireasa, au o relație stabilă.

Cum s-au fotografiat la plajă Bianca și Mihai

"Bi Mi", așa cum obișnuiesc susținătorii să îi numească, au fot surprinși într-o ipostază în care nu mulți au avut ocazia să îi vadă. Ambii profită de razele soarelui și de momentele de liniște pe care le au la malul mării.

Articolul continuă după reclamă

În costume de baie, cei doi nu stau nici la mare despărțiți. S-au coplișit cu gesturi tandre și s-au fotografiat unul în brațele celuilalt, uitând de oricine altcineva. Cei doi au trăit cu pasiune momentul și au împărtășit cu susținătorii lor clipele frumoase.

Tânăra, foarte activă pe rețelele de socializare, postează des imagini din intimitatea cuplului, în momentele de tandrețe, dar și atunci când se află alături de persoane dragi.

Citește și: Mireasa 2020, sezonul 2. Ce mesaj a transmis Mihai pentru Bianca, pe contul său personal. Tânăra a simțit nevoia să-i răspundă

Comunicarea, iubirea și susținerea familiilor le-a dat putere să depășească momentele dificile și au învățat să comunice mai eficient, dovadă fiind toate postările și live-urile din mediul online.

Cum au ajuns Bianca și Mihai să formeze un cuplu

La intrarea în competiția Mireasa sezon 2, Mihai a fost atras pe Claudia, cea pe care a și curat-o vreme de câteva săptămâni. Din păcate pentru el, sentimentele fetei nu au fost aceleași.

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 3. Bianca și Mihai au venit în gală pentru a da detalii despre viața de după emisiune

Deși dezamăgit, Mihai s-a apropiat de Ștefania, cu care a format un cuplu. Însă nu unul de durată, căci diferențele dintre ei i-au îndepărtat și au culminat cu dorința concurentei de a părăsi competiția iubirii.

Rămas singur, băiatul a decis că are dreptul la fericire și s-a îndreptat către Bianca. De această dată, el a regăsit o femeie pe gustul său, care l-a ajutat să se regăsească și să se bucure de experiența Mireasa.

Citește și: Mireasa 2020, sezon 2. Mihai și Bianca au trecut la următorul nivel al relației lor. Ce a recunoscut fata pe internet

Relația lor nu a fost întotdeauna roz, dar sentimentele lor au fost mai puternice decât problemele pe care și le-au creat. Nici măcar reîntoarcerea Ștefaniei nu l-a făcut pe Mihai să întoarcă capul spre trecut, el exprimându-și dorința de a rămâne pentru totdeauna cu Bianca.

Mireasa, sezonul 3. Cum arată mama Mariei și ce spune doamna Roman despre venirea fiicei sale cu Liviu, la Maramureș... Mireasa, sezonul 3. Anunțul făcut de Cosmina și Alin. Ce au avut în plan cei doi îndrăgostiți. Susținătorii le-au admira...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x