Mireasa 2021, sezonul 3. Mama Adelinei a sunat să-și felicite fiica pentru alegerea lui Alin
Adelina și Alin formează singurul cuplu din casa Mireasa sezon 3. Mama fetei, Sofia, a sunat în direct pentru a-i felicita pe cei doi.
Publicat: Vineri, 26 Martie 2021, 14:50 | Actualizat: Vineri, 26 Martie 2021, 16:18Imediat ce i-a auzit vocea, Adelina a început să lăcrimeze. Nici doamna Daniela nu a putut să-și rețină lacrimile atunci când a auzit că mama fetei este fericită pentru alegerea fiicei sale.
”Mă bucur că l-ai ales pe Alin. E un băiat deosebit, cu bun simț. Încercați să vă cunoașteți, să vă acceptați defectele. Vă pup, doamna Daniela, să aveți grijă de Adelina. Ne dorim ca relația voastră să evoluează. Te iubim. Sunt pregătită de nuntă, are 24 de ani și este o vârstă potrivită pentru căsătorie. ”, a spus doamna Sofia, mama Adelinei.
Mai multe detalii în materialul video de mai sus.
Adelina și Alin sunt primul cuplu din casa Mireasa
Cei doi și-au oficializat relația după ce băiatul doamnei Daniela a sărutat-o pe concurentă. Cei doi s-au apropiat mai tare după ce unul dintre băieți a avut ocazia să petreacă o oră în compania mamelor și a fetelor, iar după tragerea la sorți organizată de concurenți, norocosul s-a dovedit a fi Alin.
Pe aceeași temăAcesta a pășit precaut în casa tinerelor și, după ce le-a îmbrățișat pe rând, s-a așezat pe canapea. Curând, în living a ajuns și Adelina, care s-a bucurat mult să-l vadă.
”Mi s-au înmuiat picioarele când l-am văzut”, a zis ea la testimoniale, după momentul în care l-a îmbrățișat strâns.
Restul timpului a fost folosit de fiul doamnei Daniela pentru a socializa cu fetele, iar în ultimele 15 minute, Adelina l-a invitat în bucătărie pentru a se cunoaște mai bine.
Cei doi au stat îmbrățișați și Alin a pupat-o pe frunte. Fata a mărturisit că se aștepta ca el să o sărute, însă acesta nu a reușit să-și facă curaj, de teamă să nu grăbească lucrurile.
”Ce se aprinde repede se stinge la fel de repede”, crede el.
Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, Alin a sărutat-o pe Adelina. Cei doi au anunțat vestea și au ciocnit cu restul concurenților.