Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 4. Concurenții au avut parte de primele lecții pentru valsul mirilor. Cum s-au descurcat

Cu 9 zile înainte de marea Finală Mireasa, concurenții au avut parte de primele lecții de dans, pentru valsul mirilor.

Mai e puțin și o parte dintre concurenții sezonului 4 Mireasa vor avea cea mai importantă zi din viața lor. Pentru Marea Finală Mireasa de pe 19 decembrie 2021 e nevoie de pregătiri.

După ce fetele și-au ales rochiile de mireasă, acestea, altături de partenerii lor, au avut parte de primele lecții de dans.

În timp ce unii au fost mai ritmici și s-au descurcat bine, alții au avut parte de dificultăți.

Printre cei care au avut probleme la prima lecție de dans s-au numărat Ela și Petrică.

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 4. Seba a îngenuncheat în fața Adelinei și i-a oferit un inel: „Mă bucur că ai apărut în viața mea”

Cum s-au descurcat Ela și Petrică la primele lecții de dans de la Mireasa

Tânărul s-a arătat un bun cunoscător în tainele valsului și i-a făcut observații partenerei:

„Ce exagerezi așa? Putem să facem schimb de parteneri?”, a spus Ela.

Coregrafa a intervenit și i-a spus Elei că la vals băiatul este cel care conduce.

„Trebuie să ai încredere în mine toată viața. Că-s cel mai bun la toate”, i-a spus Petrică elei, oferindu-i un sărut, la finalul lecției de dans.

„Explicația e că eu am avut mai mult habar de pași”, a explicat Petrică faptul că i-a făcut mai multe obsrvații Elei.

„El dacă țopăie la Maramu e mai iute”, a răspuns Ela.

Cei doi, la fel ca ceilalți concurenți, mai au timp până la Marea Finală de pe 19 decembrie 2021 să învețe să danseze.

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 4. Concurenții au jucat Adevăr sau Provocare. Cine a avut parte de situații dificile

Finala Mireasa sezon 4: Unde pot fi votați concurenții

Ca pe tot parcursul sezonului 4 Mireasa, publicul poate vota concurenții favoriți prin aceleași mecanisme de vot: platforma http://mireasa.a1.ro, prin SMS la 1272 și aplicația Antena 1.

Telespectatorii sunt cei care aleg câștigătorii celui de-al patrulea sezon Mireasa, la fel cum s-a întâmplat și în anii trecuți.

Ce valoare are Marele Premiu de la Mireasa sezon 4

Perechea care se va afla pe primul loc, adică cea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarat câștigătoare sezonul 4 Mireasa și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Condiția câștigării este, având în vedere scopul show-ului matrimonial Mireasa, ca perechea clasată pe locul 1 să oficieze căsătoria în cadrul Finalei sezonului 4.

Abia după acest moment, concurenții care formează perechea, ce e pe primul loc în preferințele publicului, vor fi desemnați câștigători.

Finala Mireasa sezon 4: Ce se întâmplă cu Marele Premiu dacă cuplul de pe primul loc nu se căsătorește

Dacă perechea cu cele mai multe voturi primite de la telespectatori refuză să se căsătorească ori acest lucru nu poate avea loc din orice alt motiv, cuplul situat pe locul următor al clasamentului devine câștigător dacă decide să oficieze căsătoria în cadrul emisiunii în direct.

În acest caz, premiul total brut va fi 30.000 de euro. Însă, dacă nici cei de pe locul 2 în topul preferințelor telespectatorilor nu doresc să își unească destinele, cuplul clasat pe locul 3 poate câștiga 20.000 de euro dacă se cunună în Finala emisiunii Mireasa sezon 4.

Dacă și acesta refuză, perechea de pe locul 4 poate intra în posesia sumei de 10.000 de euro brut dacă decide să spună DA în fața ofițerului stării civile în emisia live a finalei Mireasa.

În continuare, premiul va fi 5.000 de euro dacă toate primele 4 cupluri refuză să se cunune.

Mireasa 2021, sezonul 4. Cum au arătat fetele la proba rochiilor de mireasă... Mireasa 2021, sezonul 4. Doamna Margareta și-a pierdut statutul de „Mama săptămânii”. Ce s-a întâmplat și cine i-a luat ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Mama Claudiei a sunat și a făcut dezvăluiri îngrijorătoare despre Alberto! Cum s-a apărat concurentul
Mireasa, sezon 14. Mama Claudiei a sunat și a făcut dezvăluiri îngrijorătoare despre Alberto! Cum s-a apărat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Beleuț și Irina s-au sărutat și au format un cuplu! Ce reacție a avut Mircea, „rivalul” concurentului
Mireasa, sezon 14. Beleuț și Irina s-au sărutat și au format un cuplu! Ce reacție a avut Mircea, „rivalul”...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x