Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Nora, alături de Inimioara atunci când a plâns. Ce a emoționat-o pe concurentă

Primul impact cu casa Mireasa nu a fost unul ușor. După ce s-au aranjat cât de cât, concurentele și-au adus aminte de cei dragi de acasă.

Nora a fost cea care i-a fost alături Inimioarei atunci când aceasta și-a adus aminte de familie. Blondina i-a spus că ea la vârsta Inimioarei era deja căsătorită și că a văzut de-a lungul timpului și bune și rele.

Citește și: Cine sunt concurentele de la Mireasa sezonul 5 difuzat pe Antena 1. Iată ce povești au cele 8 fete

Nora, alături de Inimioara atunci când a plâns

"Capul sus. Greutățile din viața sunt multe, asta nu e o greutate."

Nora și-a mai dat seama de faptul că Inimioara este o fire foarte sensibilă, dar și un om extrem de credincios.

Nora Bodo are 29 de ani și s-a născut la Târgu-Mureș unde a locuit împreună cu părinții alături de care locuiește și în prezent. A avut o copilărie foarte frumoasă prin prisma relației cu părinții si cu sora ei.

Imediat după liceu s-a căsătorit, la vârsta de 20 de ani, o căsătorie care a durat 3 ani. Îl iubea enorm însă nu se intelegeau deloc. Crede ca din cauza meseriei lui. Este lăutar, cântă la nunți și era tot timpul plecat, în special noaptea. Nici anturajul lui nu era tocmai ok.

Simona Gherghe a spus și ea că și-a dat seama ce fel de om este Inimioara și că mai crede că emisiunea este o lecție de maturizare pentru concurentă. De asemenea, le-a încurajat pe fete să se susțină una pe cealaltă și să fie unite atunci când întâmpină probleme de orice natură. Misiunea lor în casă este dragostea și acest lucru trebuie să le unească și mai tare.

Citește și: Cine sunt concurenții de la Mireasa sezonul 5 difuzat pe Antena 1. Iată poveștile băieților și mamelor

Cine este Inimioara Mariana Joian

S-a născut pe 7 iulie 1995, la Focșani. A copilărit la Soveja și ulterior, după ce au divorțat părinții, s-a mutat la Focșani, cu mama si cei doi frați. Mai are o sora Violeta, 29 de ani, și un frate, Emanuel, 15 ani. Se înțelege foarte bine cu cei doi frați.

Inimioara se consideră o persoană timidă, rușinoasă, nu-i place sa intre in conflicte. Își dorește foarte mult copii, mulți, câti o vrea Dumnezeu. De foarte mult timp se gândește la nuntă, la un soț. Când cineva o întreabă dacă are relatie, ea începe să plângă…își dorește mult o familie.

Vrea să găsească un băiat pentru totdeauna, pentru tot restul vieții. Visează să se căsătorească. I-ar plăcea un băiat mai înalt decat ea, să fie brunet, ochii căprui, dar nu tine neapărat la aspectul fizic. Ar trebui să fie credincios, sensibil, tandru, loial și înțelegător.

Premiera sezonului 5 Mireasa de la Antena 1, lider de audienţă... Mireasa 2022, sezonul 5. Aron a mers în casa mamelor și a fetelor. Cine i-a atras atenția concurentului...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 16 ianuarie 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 16...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Task-ul alinierii. Fetele s-au așezat în spatele băiatului preferat. Ce alegeri s-au făcut
Mireasa, sezon 13. Task-ul alinierii. Fetele s-au așezat în spatele băiatului preferat. Ce alegeri s-au făcut
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul săptămânii
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x