Antena

Mireasa 2022, sezonul 5. Sabrina, surprinsă de atitudinea lui Perneș la petrecerea burlacilor. Ce l-a pus pe gânduri pe băiat

În timp ce luau masa împreună, Sabrina și Perneș comentau cele întâmplate cu o seară înainte la cele două petreceri ale burlacilor și burlăcițelor.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 12 Iulie 2022, 12:30 | Actualizat: Marti, 12 Iulie 2022, 13:11
Galerie de imagini
În timp ce luau masa împreună, Sabrina și Perneș comentau cele întâmplate cu o seară înainte la cele două petreceri ale burlacilor și burlăcițelor.
Mireasa Capriciile Iubirii/Antena Stars

Sabrina a stat de vorbă cu Perneș în timp ce luau masa afară. Tânăra i-a spus că se aștepta ca inițial să fie puțin retras, să nu dorească interacțiune, însă ea voia să observe ce se întâmplă după “două, trei pahare”. Ea spune că după ce partenerul său ar fi băut, era clar că ar fi devenit “mai deschis să socializeze”.

“Gândindu-mă cum era sezonul trecut, să nu vină ele, știi.. Să vină efectiv să pună mâna și să te lași așa dus de val”.

Deși e conștient că între Sabrina și burlac nu a fost decât un schimb de replici, băiatul a simțit un fior văzând-o că stă de vorbă cu altcineva, chiar dacă ea nu a dat niciun semn ce l-ar fi putut face gelos. Cei doi sunt mândri de felul în care au gestionat situația la petrecerea burlacilor.

Perneș și Sabina au analizat ce s-a întâmplat la petrecere. Tânăra a fost surpinsă de atitudinea lui, el a fost puțin deranjat de discuția pe care a purtat-o ea cu un băiat

În imagini se vede cum o “ispită” i-a spus lui Perneș: “Nu înțeleg de ce te sperii!”, iar el i-a replicat: “Nu mă sperii, sunt precaut!”. Însă răspunsul din partea domnișoarei invitate special să facă atmosferă băieților l-a cam blocat: “Păi, adică ți-e frică de ce e în căpșorul tău, practic!”.

“Nu mi-e frică, pot să mă conversez cu tine, e ok”, spune el. “Păi, da, o conversație e frumos să o purtăm, dar nu să te ascunzi, că eu nu îți fac nimic!”, spune tânăra brunetă, care încerca să stea de vorbă cu Perneș.

“Ca să-mi faci ceva, trebuie să vreau”, spune Perneș. “Păi, vezi, ți-e frică, pentru că nu ești sigur pe tine!”, spune bruneta.

La discuția din curte, Sabrina îl asigură pe iubitul ei că un gest de-al său vizavi de tânăra care își dorea cu insistență să stea de vorbă cu el ar fi fost un motiv de ceartă: “Trebuia să ai o scuză prea bună, ca să meargă vrăjeala! Nu mai discutam!”, spune Sabrina.

Pe de altă parte, Perneș o asigură că el “nu simte nevoia de ceva nou!”.

Discuția lor s-a dus și în analiza interacțiunii Sabrinei cu băiatul invitat la petrecerea burlăcițelor. El i-a spus că nu i-a picat prea bine să o vadă stând de vorbă cu el, însă a înțeles că nu a fost vorba despre nimic.

“Cadrul ăla de două secunde, tu în preajma altui bărbat, e nașpa”, spune Perneș.

Recomandari A1
Pe aceeași temă

Sabrina pe de altă parte i-a zis lui Perneș, că afară dacă i s-ar fi întâmplat o situația similară, să vină o femeie să vorbească cu el, dacă nu ar fi fost camere, ea nu crede că el ar fi reacționat atât de ferm, cu “Lasă-mă în pace!”.

Sabrina a văzut imaginile cu Perneș la Mireasa, Capriciile Iubirii, de la Antena Stars și a fost surprinsă de atitudinea lui: “Nu mă așteptam să fie atât de reținut, dar oricum tot sunt mândră de el”.

Pe aceeași temă
Whatsapp LinkedIn
mireasa sezonul 5 mireasa concurenti pernes mireasa sabrina mireasa
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Citește și
Yana de la Mireasa, în lenjerie intimă în brațele iubitului ei. Cum s-au fotografiat îndrăgostiții...
Mireasa, sezonul 5. Cum s-au afișat Valentin și Alina împreună, după zvonurile că s-au despărțit....
Mireasa, sezon 5. Yana spune adevărul despre „burtica de gravidă”. Ce a dezvăluit în mediul online:...
Mireasa, sezon 5. Imaginile cu Yana care i-au făcut pe susținători să creadă că este însărcinată....
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Deși a încercat să-l țină ascuns, a fost dată de gol! Andreea Bostănică, imagini cu iubitul milionar,... Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au pantofii sport o gaură în plus. Puțini știu ce poți face cu ea, de fapt useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal 6-12 ianuarie 2025. Cum influențează retrogradarea lui Marte în Rac zodiile Jurnalul
Andreea Bălan și Victor Cornea, separați de Revelion 2025: Cum au petrecut noaptea de Anul Nou Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe... Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit costurile reale pentru 232.000 de kilometri... UseIT
7 greșeli pe care le faci când prepari terci de ovăz Hello Taste