Antena Căutare

Mireasa Confesiuni. Reacția părinților Mirunei după momentul în care Adriana i-a despărțit pe ea și Cosmin pe ringul de dans

Miruna și Cosmin au oferit un interviu la Mireasa: Confesiuni. Ei au povestit despre momentele din finala Mireasa sezon 6.

”Au fost delicioși”, a zis Miruna când a fost întrebată cum i-a simțit pe ceilalți concurenți după ce Simona Gherghe a anunțat că ei sunt câștigătorii sezonului 6.

”Sincer, în momentul în care am fost noi anunțați... eu am țipat, nu am realizat ce se întâmplă. Eram foarte fericită și nu m-am gândit la bani, m-am gândit strict la faptul că le-am dat peste nas. Atât, să zic pe românește, pentru că am analizat și noi momentul din Finală. S-a văzut cine s-a bucurat, adică Raluca și Alex, atât. S-au bucurat, sincer, pe noi ne-au felicitat, ne-au zis să avem grijă ce facem cu bănuții. Restul, unii, mă bucur că au fost sinceri, nici măcar nu au aplaudat, nu au venit la noi să ne felicite. Pentru mine asta a fost cea mai mare satisfacție, că după tot ce s-a întâmplat în emisiune, le-am dat puțin peste nas.”, a spua Miruna.

Ea a continuat: ”În afară de Raluca și Alex, la mine personal a venit doar Deni. La Cosmin au mai venit Gabriela și Valentin. În rest, nu au venit și mă bucur că nu au venit pentru că nu avem nevoie de felicitări de complezență. Mai bine fără”.

Reacția părinților Mirunei după momentul în care Adriana i-a despărțit pe ea și Cosmin pe ringul de dans

Miruna a explicat ce s-a întâmplat în momentul în care doamna Adriana i-a despărțit pe ea și Cosmin pe rangul de dans.

”Am explicat și pe online. Trebuia să fie un dans fiu-mamă, fiică-tată. Toată lumea știe că tatăl meu nu a fost acolo. Lui Cosmin i s-a spus de dinainte că va exista acest moment, însă în momentul acela el m-a luat pe mine la dans ca să nu rămân singură la masă. Din producție i s-a spus și Adrianei să meargă pe ring, când eu dansam cu Cosmin. Noi vorbeam toți ce facem în momentul acesta, știam clar că o să fim filmați. Adriana a zis că trebuie să danseze cu Cosmin și mi s-a părut penibil momentul că nu am mai știut ce să mai fac. De asta mi-am făcut cruce. Nu a venit Adriana să-l ia pe el sau cum se spunea, că l-a smuls din brațele logodnicei. Ai mei trimiteau mesaje prietenei de la masă, că au văzut că m-am întors supărată. S-a interpretat greșit”, a mai zis Miruna.

Fata a spus că nu înțelegea ce se întâmplă, însă s-a lămurit ulterior.

Despre Mireasa: Confesiuni

Mireasa: Confesiuni este un produs disponibil exclusiv în AntenaPLAY. Pregătește-te pentru noul sezon Mireasa și vezi interviuri cu foști concurenți din cele 5 sezoane. Află cum s-a schimbat viața concurenților preferați în urma participării la show-ul matrimonial.
Tot ce vrei e să dai PLAY!

Mireasa, sezonul 5. Nora a atras atenția susținătorilor cu o ținută care îi scoate în evidență bustul generos. Cum s-a p... Mireasa Confesiuni. Motivul pentru care părinții Mirunei nu au venit la cununia civilă a fiicei lor. Fata a dezvăluit de...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în America
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x