Antena Căutare

Mireasa, sezon 4. Răsturnare de situație în cazul cuplului Ion-Raluca Șaulescu. Ce se întâmplă cu cei doi: „Nu există noi”

După ce de Crăciun s-au pozat împreună și au dat de înțeles că și-au mai dat o șansă, Raluca și Ion Șaulescu s-au despărțit din nou. Fostul concurent al sezonului 4 Mireasa a anunțat că el și soția sa nu mai pot fi împreună. 

Galerie
Ion spune că el și Raluca nu mai formează un cuplu | Instagram & Antena 1

Ion Șaulescu s-a întors din Germania în România și a făcut un live pe rețelele sociale prin care a anunțat că el și Raluca nu mai formează un cuplu. Fostul concurent al sezonului 4 Mireasa a precizat că el și soția sa nu mai sunt bine împreună de ceva timp și nu au reușit să-și mai repare relația.

Cei doi au anunțat în direct la Mireasa că tânăra era însărcinată, iar la scurt timp după aceea, Raluca a susținut că a pierdut sarcina. Ion nu a dorit să dea detalii despre chestiunea cu copilul, precizând doar că este un detaliu care îl seacă.

Ce spune Ion Șaulescu despre Raluca: „Ea a plecat și s-a întors și nimic n-a mai putut să fie la fel!”

„Totul bine la mine. Nu există noi. Sunt eu și ea. Dar nu noi. Am încercat, tot nu ne-am înțeles, tot nu a fost ok, gata! Îmi văd de viața mea în continuare! Nu mai putem împreună! Nu știu unde e Raluca… Tot ce pot să spun despre relația asta e că nu ne-am mai înțeles de când am șters eu pozele. Am tot încercat să facem să meargă, nu a mers! Cu copilul, nu vreau să vorbesc nimic de treaba cu copilul că mă seacă și mă sparge.

Articolul continuă după reclamă

Ea a plecat și s-a întors și nimic n-a mai putut să fie la fel! Asta e tot ce pot să vă spun! Nu dau socoteală nimănui, doar vă spun în linii mari situația. Am ajuns aseară în București, nu ne-am împăcat. Cam da, m-am întors de tot în țară. Raluca n-a rămas acolo, dar să vă spună ea unde e”, a spus Ion Șaulescu într-un live pe TikTok realizat la scurt timp după ce s-a întors din Germania în casa părinților lui.

Mesajul lui Ion Șaulescu a venit la câteva zile după ce el și Raluca s-au afișat împreună.

Raluca Șaulescu a publicat și ea un mesaj cu subînțeles pe rețelele sociale: „Gândurile mele. Să-ți cobori armele, să te uiți în interiorul tău fără teamă. Nu există nicio slăbiciune în a-ți permite să fii vulnerabil, doar adevăr. Acel adevăr pe care l-ai ascuns în spatele a o mie de bătălii, în spatele greutății lui „Pot să o fac singur”. Nu trebuie să fii mereu puternic. A fi puternic nu înseamnă a supraviețui. Înseamnă să alegi să trăiești chiar și cu rănile tale. Înseamnă să-ți oferi lux de a simți, de a fi. Nu te mai lupta cu tine. Ești deja suficient. Cu toată prezența pe care o meriți”.

Horoscop zilnic 1 ianuarie 2025. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și ... Mireasa, sezon 10. Ionela a fost la prima ecografie. Ea și Robert au ascultat bătăile inimii bebelușului din burtică...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce se întâmplă, de fapt, cu Denisa și Cristian din sezonul 12 Mireasa, după ce el a fost plecat din țară o perioadă
Ce se întâmplă, de fapt, cu Denisa și Cristian din sezonul 12 Mireasa, după ce el a fost plecat din țară o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. De ce băiat s-a apropiat Claudia după ce a oprit cunoașterea cu Alberto: „Mă simt bine alături de el”
Mireasa, sezon 14. De ce băiat s-a apropiat Claudia după ce a oprit cunoașterea cu Alberto: „Mă simt bine...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist?
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist? Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x