Antena Căutare

Mireasa, sezon 7. Ce a publicat Denisa în online, la scurt timp de la eliminare: „Pe femeie întâi o doare în suflet”

Denisa a părăsit competiția Mireasa în urma cursei de eliminare de pe 10 martie 2023. Fosta concurentă a publicat pe contul său de Instagram o imagine cu un mesaj cu subînțeles.

Denisa a avut un parcurs interesant în sezonul 7 Mireasa, însă, din nefericire, fata nu și-a găsit jumătatea. Tânăra care a mai fost concurentă în sezonul 2 Mireasa, a avut parte de cunoașteri în sezonul 7, însă niciuna nu s-a concretizat cu o relație.

Mai întâi, Denisa s-a regăsit într-un trio al cunoașterii, unde ea și Sabrina îl plăceau pe Dima. În cele din urmă, Denisa s-a retras din triunghi, iar Dima și Sabrina au ajuns să formeze un cuplu. Ulterior, Denisa a început o cunoaștere cu Dani, care a intrat în competiție mai târziu, însă la un moment dat s-a confruntat tot cu un trio, când Daiana și-a exprimat dorința de a-l cunoaște pe tânăr.

Citește și: Mireasa sezon 7. Ce gest a făcut Bogdan în mediul online, la scurt timp după ce a părăsit competiția

Ionuț a încercat și el să se apropie de Denisa, însă în cele din urmă băiatul s-a întors la Andreea, iar spre finalul preznței sale în competiție Denisa a avut o apropiere cu Roberto, însă nu a simțit să facă mai mulți pași spre o relație.

Ce a postat Denisa, după ce a ieșit din casa Mireasa

Denisa s-a aflat într-o cursă de eliminare cu Simona. Pentru că Simona avea o cunoaștere avansată cu Andrei, care s-a concretizat în cele din urmă într-o relație, publicul a decis ca Denisa să plece din casa Mireasa.

La scurt timp după ce a părăsit casa Mireasa, Denisa a publicat pe InstaStory o fotografie cu o sticlă de vin, care are atașată fotografia ei, alături de un mesaj: „Pe femeie întâi o doare în suflet, iar apoi o doare în cot. Denisa, ne revenim?”, se arată în mesajul pe care Denisa a ales să-l publice pe rețelele sociale, semn că se regăsește în el.

Postarea Denisei a fost făcută în seara zilei de 11 martie, la mai bine 24 de ore de când a părăsit competiția, semn că fata a vrut să se bucure de revederea cu familia, stând departe de rețelele sociale.

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

Citește și: Mireasa sezon 7, 7 martie 2023. Mama lui Hatice a arătat cum trăiește fiica sa, după multiplele acuzații făcute la adresa fetei

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 7. Ce gest a făcut Bogdan în mediul online, la scurt timp după ce a părăsit competiția... Mireasa, sezon 7. Ce imagini au publicat Andreea și Ionuț, după ce fata a părăsit casa Mireasa...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13.Ce fete au intrat în cursa de eliminare. Pe cine au votat mamele
Mireasa, sezon 13.Ce fete au intrat în cursa de eliminare. Pe cine au votat mamele
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 6 februarie 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 6...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere: „Ai cea mai mândră soră din lume.” Foto
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere:... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof HelloTaste.ro
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile restante și compensații
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00!
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00! BZI
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat, legea respectată”
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat,... Jurnalul
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti:
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti: "Îmi pare rău, nu ai bani" Observator
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil?
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x