Antena Căutare

Mireasa sezon 8, 25 octombrie 2023. Cine este Alex, noul concurent. Băiatul a copilărit pe o insulă din Grecia

Alex are 28 de ani și a intrat în casa Mireasa în emisia live de pe 25 octombrie 2023. Băiatul a spus că în prezent este frizer. De asemenea, scrie și cântă piese hip hop.

Ciudaru Alexandru Ionuț e din comuna Pietroșița și locuiește în Târgoviște. Alex și familia lui au petrecut câțiva ani buni în Grecia.

„Din păcate eu am doar liceul. Cu mutatul ăsta nu am înțeles nimic din școală Dacă ar fi fost să-mi continui studiile aș fi făcut ceva creativ. Actorie, de exemplu. Încă de la 15 ani am muncit ca ospătar pe timp de vară. La 19 ani am plecat în Austra. Știind greacă, am încercat să lucrez într-un restaurant grecesc. Făcându-mi datorii, n-am putut să mă întorc în țară. Am plecat la muncă în Germania. Acolo m-am apucat de muzică. Nu pot fără muzică”, a povestit Alex.

Băiatul a plecat apoi în Italia, însă s-a întors în România.

Citește și: Mireasa sezon 8, 25 octombrie 2023. De ce a lipsit Andreea din emisia live. Colegii ei s-au îngrijorat

Ce a răspuns Alex, întrebat dacă i-a atras o fată din competiție atenția

„Mi-a plăcut să le încerc pe toate. De la 0. În prezent sunt frizer. Vreau să continui cu muzica și să-mi deschid mai multe saloane, frizerii”, a spus noul concurent al sezonului 8 Mireasa.

Ultima relație a băiatului s-a terminat în 2017. Chiar dacă a mai încercat ceva, nu a avut parte de nimic social. Concurentul spune că nu a înșelat niciodată, că e o persoană afectivă, sinceră și grijulie.

„Pot spune că sunt o persoană foarte sufletistă. Sunt pregătit pentru o npuă relație. Am 28 de ani. Simt că asta îmi lipsește să fiu complet. Femeia potrivită pentru mine e jovială, pozitivă, fidelă, sinceră, curată și eu merg mai mult pe frumusețea interioară, decât pe cea exterioară.

Întrebat dacă cineva din casa Mireasa i-a atras atenția, Alex a răspuns afirmativ: „E o persoană care rezonează cu ceea ce vreau să fac pe viitor”.

Citește și: Mireasa sezon 8, 25 octombrie 2023. Adrian a afirmat că este îndrăgostit de Daria. Ce a spus fata

Sezonul 8 Mireasa a revenit cu noi povești de iubire

În sezonul 8 Mireasa, gazda emisiunii, Simona Gherghe, a întâmpinat o nouă serie de concurenţi care au pornit în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.

Materialele de prezentare ale noilor concurenţi au fost realizate într-o locaţie de poveste, la malul mării, şi au fost difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show cu sezonul numărul 8.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Mireasa sezon 8, 25 octombrie 2023. De ce a lipsit Andreea din emisia live. Colegii ei s-au îngrijorat... Mireasa sezonul 7. Anunțul făcut de Maria după ce Antonio a postat sigla unui cabinet notarial: ”Nu-mi găsesc cuvintele”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adrian din sezonul 11 Mireasa, mesaj ferm după ce s-a spus că a divorțat de Emma. Ce a transmis: „Vă dau vestea urâtă pentru voi”
Adrian din sezonul 11 Mireasa, mesaj ferm după ce s-a spus că a divorțat de Emma. Ce a transmis: „Vă dau vestea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Amalia a dat cărțile pe față și a dezvăluit totul despre ea și Sebastian! Ce a recunoscut concurenta
Mireasa, sezon 13. Amalia a dat cărțile pe față și a dezvăluit totul despre ea și Sebastian! Ce a recunoscut...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult peste normalul lui mai
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington BZI
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în cel al statului 
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în... Jurnalul
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x