Antena Căutare

Mireasa sezon 9, 17 mai 2024. Rezultatul cursei de eliminare dintre Adriana, Natalia, Ionela și Ștefan

În cursa de eliminare care a fost valabilă până în gala de pe 17 mai 2024 de la Mireasa s-au aflat 4 concurenți: Adriana, Natalia, Ionela și Ștefan. Simona Gherghe a anunțat rezultatul!

Inițial, la cursa de eliminare s-au aflat doar cele 3 fete. Cursa a fost resetată luni, după ce la petrecere Ștefan a încălcat regulamentul casei Mireasa, încercând să fenteze camerele și lavalierele cu iubita lui. Maria a fost supărată pentru că Iuliana a ciocnit un pahar de șampanie cu iubitul ei, și a ținut să-i spună băiatului că ea consideră că Iuliana este falsă și că îl place. Ca urmare a încălcării de regulament, Ștefan a intrat în cursă cu cele 3 fete care se aflau deja: Natalia, Ionela și Adriana.

Natalia și Ionela au intrat în cursa de eliminare având un număr egal de nominalizări din partea băieților. Cele două au intrat în cursă alături de fata de pe ultimul loc: Adriana.

Publicul Mireasa a răspuns pe mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1 la întrebarea: „Ce concurent doriți să eliminați de la Mireasa?”, opțiunile de vot fiind: Ionela, Natalia, Adriana, Ștefan.

În gala de pe 17 mai 2024 Simona Gherghe a anunțat cine părăsește casa Mireasa, conform dorinței telespectatorilor.

Citește și: Mireasa, sezon 9. Cum a reacționat mama Antoniei după scandalul dintre Cristian și Valentin. Ce „i-a plăcut” doamnei Roxana

Toți cei aflați în cursa de eliminare și-au manifestat dorința de a rămâne în casa Mireasa.

Rezultatul cursei de eliminare dintre Adriana, Natalia, Ionela și Ștefan. Ce a votat publicul Mireasa

Simona Gherghe a anunțat cum a votat publicul la cursa de eliminare la care s-au aflat 4 concurenți.

„Cel mai mic procent, cu 13,20%, a avu Adriana. Tot în casa Mireasa rămâne și Ionela, votată de 17,41%. Cu 44,66% părăsește casa Mireasa Ștefan. Știu că poate ți se pare șocant!

În urma cursei de eliminare publicul a votat ca Ștefan să părăsească emisiunea!

Citește și: Mireasa, sezon 9. Alexandru, intervenție telefonică în direct. Tânărul i-a vorbit Cristinei despre un gest făcut de 2 concurenți

Ștefan a fost Mirele Săptămânii, a primit imunitate, iar fata de pe ultimul loc a fost eliminată. Natalia părăsește azi casa Mireasa!

„Totuși cineva trebuie să plece. Fata aflată pe ultimul loc, care o să părăsească acum casa Mireasa este Natalia”, a spus Simona Gherghe.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi au pășit la începutul sezonului în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Mireasa sezon 9, 17 mai 2024. Cine intră în cursa de eliminare alături de Cristian. Mama Săptămânii a decis... Mireasa sezon 9, 17 mai 2024. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum a răspuns Daniela acuzației că și-ar fi înșelat fostul iubit
Mireasa, sezon 13. Cum a răspuns Daniela acuzației că și-ar fi înșelat fostul iubit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Raluca și Emilia. Pe cine a votat publicul
Mireasa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Raluca și Emilia. Pe cine a votat publicul
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au mutat, sub prelata din curte
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!”
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!” BZI
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate Jurnalul
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe Observator
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x