Antena Căutare

Mireasa sezonul 10. Simona, noua concurentă, a făcut deja ”victime” în rândul băieților. Cui a atras atenția

Simona, noua concurentă de la Mireasa, a atras atenția băieților. Aceștia s-au arătat interesați să o cunoască mai bine.

Simona a intrat în casa Mireasa veselă și cu o poveste tumultoasă. Băieții au apreciat sinceritatea sa.

În cartea sa de vizită, Simona a afirmat că a avut trei relații serioase până acum. Ultima a durat 3 ani, era toxică și afirmă că era dependentă de acel om. S-a terminat în urmă cu mai bine de 1 an. Era o diferență de 6-7 ani între ei și povestea lor a început când el avea deja o relație de 8-9 ani. Simona recunoaște că a fost amantă în tot acest timp. Pentru a pune capăt, a sunat-o pe iubita lui și i-a spus că locuia la ei în casă de trei ani.

Mireasa sezonul 10. Simona, noua concurentă, a făcut deja ”victime” în rândul băieților. Cui a atras atenția

”Dacă vine vorba de asumare, asta înseamnă din punctul meu de vedere. Apreciez, și eu am avut anumite trăiri despre care nu am vrut să vorbesc. O înțeleg, nu este așa ușor. Apreciez iubirea și dragostea pe care o poartă în special pentru mama sa și asta e a doua oară când se emoționează și plânge. Are o inimă și un suflet foarte mare”, a zis Ionuț.

De cealaltă parte, Simona a punctat că este devreme pentru a își forma o părere despre băieții de la Mireasa. Ea a zis că nu a urmărit emisiunea și că Alexandru i-a atras atenția datorită accentului său, pe care tânărul nu îl ascunde.

Citește și: Mireasa sezonul 10. Stelian și Gabriel, de la ceartă la un pas de a încălca regulamentul. Mihai i-a despărțit pe cei doi

”Da, îmi place. Este o fată inteligentă și frumoasă, îmi place cum se exprimă. La fel ca Ionuț, apreciez sinceritatea din cartea de vizită”, a spus și Sorin.

Ștefan a adăugat că nu a apucat să discute cu Simona și așteaptă să se cunoască la petrecere. ”Nu sunt reținut deloc, îmi place de ea că e o fată echilibrată. Foarte sinceră, foarte asumată.”, a afirmat și Raul.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa sezonul 10. Stelian și Gabriel, de la ceartă la un pas de a încălca regulamentul. Mihai i-a despărțit pe cei doi... Mireasa sezonul 4. Ce mai face Andrada, fosta iubită a lui Victor. Recent a fost filmată alături de alt bărbat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cine sunt concurenții de la Mireasa, sezonul 13. Meciul Iubirii poate fi văzut de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1
Cine sunt concurenții de la Mireasa, sezonul 13. Meciul Iubirii poate fi văzut de luni până vineri, de la ora...
Somon sau pui. Care este cea mai bună sursă de proteine pentru sănătatea inimii
Somon sau pui. Care este cea mai bună sursă de proteine pentru sănătatea inimii Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Cine sunt concurenții sezonului 13 Mireasa. Nouă băieți au intrat în competiție
Mireasa, sezon 13. Cine sunt concurenții sezonului 13 Mireasa. Nouă băieți au intrat în competiție
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Două românce s-au întors din Dubai cu cât ar câștiga un român cu salariul minim pe economie în 495 de ani de muncă
Două românce s-au întors din Dubai cu cât ar câștiga un român cu salariul minim pe economie în 495 de ani de... Libertatea.ro
Decizia care i-a schimbat viaţa lui Ion Ţiriac. Cum a ajuns să deţină o avere fabuloasă
Decizia care i-a schimbat viaţa lui Ion Ţiriac. Cum a ajuns să deţină o avere fabuloasă AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis HelloTaste.ro
Un sac plic cu bani a fost găsit de un muncitor care excava pe un șantier, în Norvegia. Poliția crede că știe de unde sunt milioanele
Un sac plic cu bani a fost găsit de un muncitor care excava pe un șantier, în Norvegia. Poliția crede că știe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Inteligența artificială se face doctor: „consultă” 40 de milioane de oameni pe zi
Inteligența artificială se face doctor: „consultă” 40 de milioane de oameni pe zi Jurnalul
Salvia este sacră. Cum să elimini blocajele energetice din casă și să atragi vibrații pozitive în viața ta
Salvia este sacră. Cum să elimini blocajele energetice din casă și să atragi vibrații pozitive în viața ta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Un muncitor a dat peste un sac plin cu bani în timp ce săpa. Posibilă legătură cu un jaf vechi de 22 de ani
Un muncitor a dat peste un sac plin cu bani în timp ce săpa. Posibilă legătură cu un jaf vechi de 22 de ani Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google a confirmat că 30% din telefoanele Android sunt în pericol. Ce se poate întâmpla cu ele
Google a confirmat că 30% din telefoanele Android sunt în pericol. Ce se poate întâmpla cu ele UseIT
Faci paste de la zero acasă? Cum este cel mai bine să le păstrezi și să le depozitezi
Faci paste de la zero acasă? Cum este cel mai bine să le păstrezi și să le depozitezi Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x