Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Rezultatul cursei de eliminare dintre Liliana și Amalia. Ce a decis publicul

Publicul a votat intens și a decis ce concurent părăsește competiția Mireasa. Iată dorința telespectatorilor.

În urma nominalizărilor, Liliana, Amalia și Emma au intrat în cursa de eliminare. Ultima a fost salvată după ce a sunat Adrenalinia, iar Mama și Mireasa Săptămânii au decis pe cine scot din cursă.

Astfel, au rămas Liliana și Amalia în lupta pentru un loc în casa Mireasa. Cele două, care au fost apropiate, s-au distanțat și Amalia a mărturisit o discuție secretă a lor.

Aceasta a afirmat că i-a spus Lilianei, pentru a o testa, că s-a îndrăgostit de Teo, iar fata i-ar fi răspuns ”și eu”. Liliana a negat și a zis că i-a transmis Amaliei că doar în place pe Teo, dar nu ca un posibil partener, ci ca persoană.

Mireasa sezonul 11. Rezultatul cursei de eliminare dintre Liliana și Amalia. Ce a decis publicul

Emoții mari pentru concurenții de la Mireasa. În Gala de vineri, 2 mai 2025, a ajuns la final cursa de eliminare în care s-au aflat Liliana și Amalia. Moderatoarea Simona Gherghe a anunțat rezultatul și ce se întâmplă cu cele două fete.

Reamintim că niciuna nu și-a dorit să părăsească show-ul matrimonial de la Antena 1, deși fetele nu sunt atrase de niciun băiat din casa Mireasa.

Simona Gherghe a citit procentele cursei de eliminare: 94,74% și 5,26%. Cea care a pierdut lupta este Liliana.

Însă Liliana a fost salvată de public, iar fata de pe ultimul loc trebuia să părăsească competiția. Doar că Emma a fost o dată salvată de Mama și Mireasa Săptămânii, așa că rămâne în competiție.

Vezi mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.

Mireasa sezonul 11. Momentul care i-a supărat pe Cristian și Maria. Dorina a cerut susținătorilor lui să o voteze pe Lil... Mireasa sezonul 11. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 2 mai 2025...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Ce note a primit Bianca, noua concurentă, din partea băieților. La ce gest neașteptat a apelat Sebastian
Mireasa, sezon 13. Ce note a primit Bianca, noua concurentă, din partea băieților. La ce gest neașteptat a apelat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Miresa, sezon 13. Raluca, replici dure la adresa Claudiei, după ce a intrat în cunoaștere cu Denis! Ce a zis despre concurent
Miresa, sezon 13. Raluca, replici dure la adresa Claudiei, după ce a intrat în cunoaștere cu Denis! Ce a zis...
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit două nopți singur în pădure
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!”
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!” BZI
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2030
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva... Jurnalul
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan Kudika
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile luate de Ilie Bolojan
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile... Redactia.ro
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure:
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure: "Este vorba despre un miracol" Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x