Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Rezultatul cursei de eliminare în care s-au aflat Maria și Cristian. Ce a decis publicul

În Gala de pe 4 aprilie 2025 Simona Gherghe a anunțat cum au răspuns telespectoatorii la întrebarea: „Doriți ca Maria și Cristian să părăsească casa Mireasa?”

Timp de o săptămână, fanii Mireasa au votat la cursa de eliminare în care s-a aflat cuplul format din Maria și Cristian. „Doriți ca Maria și Cristian să părăsească casa Mireasa?”, a fost întrebarea la care a avut de răspuns publicul.

Părinții concurenților Mireasa au fost cei care au nominalizat un cuplu care să părăsească emisiunea. Decizia finală a aparținut publicului telespectator.

Maria și Cristia au primit majoritatea voturilor pentru elimiare din partea părinților, iar publicul a avut de ales dacă povestea lor continuă în casa Mireasa.

Simona Gherghe a anunțat în gala de pe 4 aprilie 2025 decizia telespectatorilor în ceea ce-i privește pe Maria și pe Cristian!

Maria și Cristian, votați de public să rămână în casa Mireasa

Fanii Mireasa și-au exprimat prin vot dorința de a continua să vadă povestea de dragoste dintre Maria și Cristian. Cei doi rămân în competiție!.

Simona Gherghe a anunțat: „77,34% și 22,66%. Cu 77,34% telespectatorii au votat în majoritate ca Maria și Cristian să rămână în casa Mireasa. Bine ați venit înapoi! Deși nu ați plecat nicăieri!

„Țin să le mulțumesc din suflet. Îi apreciez pentru susținere pe telespectatori!”, a spus Cristian.

Voturile părinților au fost după cum urmează:

Mama lui Ștefan: Maria și Cristian
Tatăl lui Ștefan: Edera și Adrian
Părinții Lilianei: 2x Maria și Cristian
Tatăl lui Robert: Maria și Cristian
Mama lui Florin: Edera și Adrian
Mama lui Cristian: Edera și Adrian
Tatăl lui Cristian: Edera și Adrian
Părinții lui Teo: 2x Liliana și Robert
Mama Mariei: Edera și Adrian
Sora Mariei: Mihaela și Ștefan
Tatăl lui Adrian: Cristian și Maria
Mama Mihaelei: Cristian și Maria
Mama Elenei: Edera și Adrian
Mama lui Robert: Cristian și Maria
Părinții Roxanei: 2x Edera și Adrian
Părinții Ederei: 2x Cristian și Maria
Mama lui Adrian: Cristian și Maria.

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

Mai multe fotografii

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.

Mireasa sezonul 11. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 4 aprilie 202... Mireasa sezonul 11. Fetele au făcut nominlizări. Ce tinere intră în cursa de eliminare...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată mama și sora lui Andrei Beleuț, de la Mireasa! Imagini rare cu femeile importante din viața lui
Cum arată mama și sora lui Andrei Beleuț, de la Mireasa! Imagini rare cu femeile importante din viața lui
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Rezultatul cursei de eliminare dintre Mircea, Emanuel și Andrei Beleuț. Cine părăsește competiția
Mireasa, sezon 14. Rezultatul cursei de eliminare dintre Mircea, Emanuel și Andrei Beleuț. Cine părăsește...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta să fie găsit mort
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta... Redactia.ro
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor
Două nunți în politică: Nazare și șefa de cabinet a lui Bolojan se căsătoresc azi. Cine sunt partenerii lor Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x