Antena Căutare

Mireasa sezonul 12. De ce nu a vrut Cosmin să intre într-o cunoaștere cu Gabriela, deși s-a declarat îndrăgostit de ea

Deși petrece timp cu Gabriela și spune că nu mai e interesat de alte fete, Cosmin nu a vrut să se declare într-o cunoaștere oficială cu aceasta.

După ce s-a declarat îndrăgostit de Gabriela, Cosmin a numit-o apoi posesivă pe fată și a răspuns „NU” la întrebarea despre oficializarea unei cunoașteri. Înainte de întrebare, Cosmin a avut o discuție cu Gabriela, iar fata a fost pusă pe gânduri.

Citește și: Mireasa, sezon 12. Cosmin a spus care sunt cele trei fete pe care le place. Una dintre ele s-a arătat foarte interesată

De ce nu a vrut Cosmin să intre într-o cunoaștere cu Gabriela, deși s-a declarat îndrăgostit de ea

Cosmin: Să știi răspunsul meu, să nu fie urât din partea mea. Sper să fie și al tău la fel. Încă interacțiune

Gabriela: Cum dorești. E alegerea ta. Eu cred că e ceva la mijloc, dar nu vrei să-mi spui. Ai spus că ești rece.

Cosmin: N-am spus că sunt rece, ci că vreau să se ia lucrurile încetul cu încetul. Nu vreau să să treacă direct la lucruri mari și la fapte mari.

Gabriela: Îți e teamă de o cunoaștere? De ce ieri ai zis ceva? Sau nu ai fost serios?

Cosmin: Mi se pare că se grăbesc puțin lucrurile.

Cosmin s-a simțit apoi îndrăgostit de Florina.

Cosmin: Avem o săptămână și deja ești deranjată că vorbesc cu o altă persoană?

Florina: O persoană îndrăgostită, da!

Cosmin: Tu ești cam interesată de mine de când ai intrat. Ar trebui să fii interesat de Alex. Mă judeci că o pun într-o ipostază proastă pe Gabriela.

Florina: Dar nu trebuie să te intereseze de mine

Cosmin: În urma materialului am simțit-o posesivă!

Cosmin a discutat apoi cu Gabriela.

Cosmin: Puțină presiune e. Așa atmosfera! Ce-o fi o fi!

Gabriela: Mă aștept la orice.

Băiatul a fost întrebat în live de ce nu vrea într-o cunoaștere cu Gabriela. Cosmin a spus că nu vrea să se grăbească și nici nu vrea să fie judecat.

„Într-adevăr am spus că sunt îndrăgostit. Poate a fost și o presiune la momentul acela”, a spus Cosmin.

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate au avut debutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat începând cu 4 august 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Sezonul 12 Mireasa împletește cultura bogată a Greciei cu fiorii de început pe care doar dragostea îi oferă.

Simbolistica profundă se întâlnește cu atmosfera de vis, oferind un cadru propice pentru ca toți noii concurenți să se pregătească pentru un nou capitol din viața lor, pe care nu îl vor uita niciodată.

Emoția se contopește cu speranța pentru a oferi noi începuturi în iubire. Sezonul 12 a început cu peisaje cinematografice din Halkidiki: valuri care se sparg la țărm, livezi de măslini, apusuri superbe văzute pe malul mării, străzi, taverne și zone tradiționale.

Chat-ul zilei la Mireasa, 17 octombrie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Mireasa sezonul 12. Ce băieți intră în cursa de eliminare. Nominalizările au fost foarte strânse...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Povestea lui Sebastian. Băiatul nu și-a cunoscut tatăl și a trecut prin niște episoade grele în viață
Mireasa, sezon 13. Povestea lui Sebastian. Băiatul nu și-a cunoscut tatăl și a trecut prin niște episoade grele...
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Mireasa sezon 13. Cine este Alan. Cu ce se ocupă și care este povestea concurentului
Mireasa sezon 13. Cine este Alan. Cu ce se ocupă și care este povestea concurentului
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie HelloTaste.ro
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe coadă la propriu
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade: bugetarii or să ajungă ca mine
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade:... Jurnalul
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x