Antena Căutare

Mireasa sezonul 5. Sese și Giovana se bucură de vacanța mult dorită la Londra. Cum s-au pozat

Sese și Giovana se bucură de o vacanță inedită în Londra, unde și-au dorit de foarte mult timp să meargă. Aceștia se pregătesc să devină părinți în scurt timp și au inaugurat acest eveniment cu o escapadă.

Galerie
Mireasa sezonul 5. Sese și Giovana se bucură de vacanța mult dorită la Londra. Cum s-au pozat | Antena 1

Sese și Giovana și-au surprins fanii cu o imagine din Londra, unde au mers să se distreze de curând. Aceștia par mai fericiți ca niciodată și se poate vedea acest lucru chiar și din postările lor de pe rețelele de socializare.

Sese și Giovana, imaginea de senzație de pe rețelele de socializare. Cum se distrează cei doi în vacanța din Londra

Sese ș Giovana au reușit să emoționeze pe toată lumea printr-o postare pe care au făcut-o pe Instagram. Fosta concurentă a apărut ținând în mână un mănunchi de baloare, iar zâmbetele de pe chipurile lor au fost nelipsite.

Cei doi s-au fotografiat lângă un punct turistic foarte important în Londra, iar Sese și-a surprins soția cu mai multe baloane în formă de inimă pentru a-i arăta cât de mult o iubește pe aceasta.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a început povestea de dragoste dintre Giovana și Sese

Încă din prima clipă, Giovana a știut că Sese este alesul. Inițial, ea nu a vrut să spună cine este băiatul pe care îl place. Asta a lăsat loc de interpretări pentru că mamele și fetele au considerat că Aron este băiatul pe care fata îl place. Nu a fost așa, era vorba despre Sese și Giovana și-a arătat clar intențiile.

Citește și: Mireasa sezon 5. Sese și-a tatuat chipul Giovanei pe braț. Tânăra a postat imaginile în social media

De cealaltă parte, Sese a fost mai reținut și a așteptat să cunoască tinerele din casa Mireasa. În cele din urmă a făcut două alegeri: Giovana și Nora. La început a fost mai apropiat de Nora și asta nu i-a picat deloc bine celei care avea să îi devină soție.

Giovana i-a atras atenția de câteva ori și Sese a simțit cât de mult îl place. A decis să dea o șansă poveștii lor și așa a început viața lor împreună. De-a lungul parcursului competițional, Giovana și Sese au format un cuplu armonios.

Nu au lipsit certurile, mai ales cele cauzate de gelozia celor doi parteneri, însă ușor-ușor s-au echilibrat și au ajuns să știe cum să gestioneze aceste momente.

Citește și: Mireasa Măștile Iubirii, 21 februarie 2023. Giovana și Sese au dezvăluit, în premieră, numele ales pentru fiica lor

La câteva luni de relație, Sese și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie. S-a întâmplat la mare, pe un yacht. Băiatul s-a așezat în genunchi și Giovana a spus un ”DA” sigur.

În ultimele săptămâni petrecute în casa Mireasa, cei doi au reușit să își controleze emoțiile și să nu mai țină supărarea. Ba mai mult, și-au construit propriul cuib în casa băieților și au depănat amintiri, au făcut planuri pentru o viață împreună și au ales numele copiilor.

Cei doi au fost siguri că vor să se cunune în Finala Mireasa și așa au și procedat. Susținuți de familia, care și-a arătat sprijinul și în ultimele 6 luni, cei doi au devenit familia Seserman.

Mireasa sezonul 7. Cum a tratat-o Roberto pe Giulia, după ce a aflat că el este cel care i-a atras atenția. Ce spune des... Mireasa, sezonul 5. Nora a apelat la o schimbare de look. Cum arată acum fosta concurentă a show-ului matrimonial...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Mamele au băgat-o în „ședință” pe Claudia. Despre ce au vorbit: „Chiar mă enervez la ora asta!”
Mireasa, sezon 13. Mamele au băgat-o în „ședință” pe Claudia. Despre ce au vorbit: „Chiar mă enervez la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Alan și Ema au avut o sesiune live cu susținătorii. Cum au reacționat la comentariile răutăcioase
Mireasa, sezon 13. Alan și Ema au avut o sesiune live cu susținătorii. Cum au reacționat la comentariile...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x