Antena

Mireasa sezonul 8. Adrian și Daria cred că două cupluri se căsătoresc cu gândul la Marele Premiu. Despre cine e vorba

La Mireasa Capriciile Iubirii, Adrian și Daria au declarat că există două cupluri care se căsătoresc cu gândul la Marele Premiu.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 12 Decembrie 2023, 11:34 | Actualizat: Marti, 12 Decembrie 2023, 12:03
Galerie de imagini
La Mireasa Capriciile Iubirii, Adrian și Daria au declarat că există două cupluri care se căsătoresc cu gândul la Marele Premiu.
Antena 1

Două perechi ar visa să câștige Marele Premiu în Finala Mireasa din 22 decembrie, susțin Adrian și Daria, mai mult decât celelalte.

Adrian și Daria cred că două cupluri se căsătoresc cu gândul la Marele Premiu. Despre cine e vorba

”Din punctul meu de vedere, tind să cred că Marius și Ioana chiar au făcut asta pentru că au fost săptămâni bune locul 1 amândoi. Atunci, să fim serioși, cine nu ar face asta?! Că doar cei căsătoriți au șanse la premiu. Atunci ar trebui să fii total imparțial să nu faci pasul, știind că ai fost atâtea săptămâni locul 1 și ai o șansă foarte mare la premiu.”, a zis Daria.

Întrebat dacă e de acord cu Daria, Adrian a explicat: ”Da, chiar sunt de acord cu ea și dacă îmi cereți mie părerea, sincer văzând situațiile și din afară, nu doar din casă, sunt mai mult de un cuplu care consider eu că fac chestia asta. Nu cred în relația lui Marius și a Ioanei, că nu mi se pare corect, dar nici a lui Sergiu și a lui Madi nu cred. S-a schimbat la față azi când a văzut cererea în căsătorie a lui Marius și asta m-a făcut să-mi pun un semn de întrebare. Nu mi s-a părut... l-am întrebat și când s-a terminat emisiunea dacă e bine și el rămăsese așa pe gânduri. Deja între ei se cam simte”.

Pe aceeași temă

Daria a afirmat că Sergiu și-a dat seama că are concurență.

”Despre Madi nu vreau să vorbesc pentru că nu știu, nu o cunosc bine. Sergiu s-a schimbat la față instantaneu când a văzut că Marius și Ioana fac parte din... Îl interesează foarte mult”, a mai adăugat Adrian.

Daria a declarat că pe Madi nu o interesează premiu, în timp ce Sergiu ar cunoaște cum se ”mănâncă emisiunea” Mireasa și a spus încă de la început că vrea să ajungă în finală.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Când e Finala Mireasa sezonul 8

În emisa live de Mireasa de pe 22 noiembrie 2023, Simona Gherghe a spus că are de dat „unul dintre cele mai importante anunțuri ale sezonului 8 Mireasa”. Concurenții show-ului matrimonial au ascultat cu sufletul la gură vestea prezentatoarei.

Recomandari A1

”Marele anunț este că, în acest sezon, vă rog să țineți minte următorul lucru: 22 decembrie este aceea în care unii dintre voi se vor căsători pentru că va fi marea finală a sezonului 8 Mireasa. Într-o lună.”, a zis Simona.

Astfel, cei care vor decide să se căsătorească în Finala sezonului 8 Mireasa, vor avea ca dată a nunții ziua de 22 decembrie 2023.

Pe aceeași temă

În ce constă Marele Premiu al sezonului 8 Mireasa

Perechea care se va afla pe primul loc, adică cea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarat câștigătoare și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Condiția câștigării este, având în vedere scopul show-ului matrimonial Mireasa, ca perechea clasată pe locul 1 să oficieze căsătoria în cadrul emisiunii live.

Whatsapp LinkedIn
adrian mireasa daria mireasa
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Urmărește-l pe David Popovici la Campionatele Europene de Înot | Belgrad 2024 🏊‍♂️ În perioada 17-23 iunie, vezi competiția LIVE în AntenaPLAY
Stirile zilei Ultimele clipe din viaţa lui Flavius, tânărul înecat în Olt: s-a zbătut pentru viaţă un minut şi jumătate. În loc să-l vadă absolvent, părinţii-l vor conduce pe ultimul drum
Citește și
Mireasa, sezonul 8. Ce decizie neașteptată au luat Daria și Adrian. Postarea care a pus susținătorii...
Ce se întâmplă în prezent în cuplul Daria și Adrian. Ce au publicat pe rețelele sociale foștii...
Mireasa sezon 8. De ce Daria și Adrian nu țin legătura cu doamna Maria. Fata nu-și mai dorește să...
Mireasa sezonul 8. Anunțul Dariei după ce fanii au observat lipsa ei și a lui Adrian în mediul online....
Video recomandate
Video
Citește și
Schimbarea care te-ar putea ajuta să fii mult mai productivă pe parcursul zilei. Ce poți să faci ca să ai... Catine.ro
Diletta Leotta și-a emoționat fanii cu cea mai recentă fotografie în care apare fiica sa. Cât de simpatică e Aria Happy Channel
Și-a înșelat soțul cu fostul ei cumnat. În timp ce ea era cu amantul, regele Felipe primea informații în timp... Libertatea.ro
Rusia pregătește „adăposturi nucleare modulare mobile”. Pot fi transportate pe șosea sau pe calea... Ziare.com
Cum arată și cu ce se ocupă moștenitorii averii milionarului care primește trei pensii de la statul român AntenaSport
PRIMELE IMAGINI cu fiica lui Paris Hilton! Cum arată London, în vârstă de cinci luni. FOTO Elle
Radu Mazăre este eliberat din închisoare! Decizia de ultimă oră a instanței de la Tribunalul Ilfov Spynews.ro
Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Cum a reacționat acesta, la ieșirea din închisoare BZI
Pescobar și-a cumpărat penthouse în valoare de 2 milioane de euro! „O să am cinema, amfiteatru și piscină!” BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Ruladă bicoloră cu vanilie și căpșuni. Un desert plin de culoare și savoare HelloTaste.ro
Alinierea planetelor, spectacol astronomic vizibil și din România. Mariana Cojocaru: "Secrete zguduitoare ne vor... Antena3.ro
De ce visezi că dai examen. Există o explicație științifică pentru acest vis recurent useit
Horoscopul zilei de 3 iunie 2024. Peștii au nevoie de liniște. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Un economist consideră că Bulgaria ar trebui să amâne aderarea la euro pentru 2026 Wall-Street
Cele mai bune prietene ale femeilor nu sunt diamantele, ci minciunile Kudika
Antonia, în cea mai minusculă ținută! S-a văzut TOT, nu a avut nicio reținere să apară așa Playtech
Dezvăluiri despre Simona Halep. Cum s-a purtat tenismena cu o româncă în China Redactia.ro
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii salvatorilor, sunt de negăsit... Observator
Ce este hidrosalpinxul, afecțiunea care te împiedică să rămâi însărcinată MediCOOL
Tort cu mere caramelizate și frișcă. Trucuri pentru a obține cel mai gustos desert HelloTaste
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a... ProSport
Ce pensie va primi un român, dacă se pensionează cu o vechime de 45 de ani de muncă Gandul
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație CanCan
Sfaturi de la experți despre co-parenting și cum să funcționeze eficient DeParinti
Totul despre părinții Selenei Gomez – Mandy Teefey și Brian Teefey, tatăl vitreg. Cântăreața are o soră pe... ZUTV
De ce sunt noile capace atașate de sticlele de plastic. Experții au dezvăluit adevărul din spatele deciziei care... UseIT
Cât timp se fierb ouăle ca să fie tari. Câte minute se țin în apă pe foc Hello Taste