Antena Căutare

Mireasa sezonul 9, 2 februarie 2024. Cine e Eliza, noua concurentă. Care e povestea ei

Eliza e noua concurentă de la Mireasa sezonul 9. Tânăra și-a spus povestea în fața concurenților.

Eliza a intrat în casa Mireasa în Gala de vineri, 2 februarie 2024. Aceasta a dat multe detalii despre viața ei.

Cine e Eliza, noua concurentă de la Mireasa sezonul 9. Care e povestea ei

Eliza are 24 de ani, e din Arad. A studiat Facultatea de Design vestimentar și Facultatea de sport și are un atelier de creație. A lucrat în învățământ și e la master, la ambele facultăți.

Se consideră o femeie independentă, ambițioasă, cu standarde înalte. În timpul liber, merge la sală, în natură, îi place să danseze, să se plimbe cu câinii.

Mama e educatoare și tatăl se ocupă de afacerea familiei. Mai are un frate mai mare, care îi ajută pe ai ei în agricultură. Se simte norocoasă cu părinții, care au susținut-o pe toate planurile.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 2 februarie 2024. Primul pupic din noul sezon. Ce concurenți au făcut primul pas spre o relație

Vrea să-și găsească un iubit, se vede și măritată. Își dorește un copil până la 30 de ani. Nu a avut o relație bună cu ultima soacră, care nu a plăcut-o. Iubitul a preferat să o asculte pe mama lui.

Consideră că mama iubitului nu ar trebui să se bage în relația lor. Nu acceptă acest lucru. Dorește un partener rupt de cordonul mame, pe picioarele lui, studii superioare, minim 1,70, șaten brunet, să fie credincios, să aibă umor, să nu fie de etnie sau de altă naționalitate.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi vor păşi astăzi în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 2 februarie 2024. Cine e Andreea și ce poveste de viață are. Tânăra locuiește în Spania

Mireasa sezonul 9, 2 februarie 2024. Cine e Andreea și ce poveste de viață are. Tânăra locuiește în Spania... Mireasa sezonul 9, 2 februarie 2024. Băieții s-au pus în spatele unei fete cu care vor o întâlnire...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum a răspuns Daniela acuzației că și-ar fi înșelat fostul iubit
Mireasa, sezon 13. Cum a răspuns Daniela acuzației că și-ar fi înșelat fostul iubit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Raluca și Emilia. Pe cine a votat publicul
Mireasa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Raluca și Emilia. Pe cine a votat publicul
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au mutat, sub prelata din curte
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!”
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!” BZI
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate Jurnalul
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe Observator
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x