Antena Căutare

Mireasa, sezonul 9. Mama lui Valentin a intrat în direct și a izbucnit: "Așa te-am crescut eu?!". Băiatul a început să plângă

Valentin a început să plângă la Mireasa. Capriciile Iubirii în ediția din 8 iulie 2024. Mama lui nu l-a menajat deloc și i-a spus cuvinte dure după ce i-a văzut comportamentul de la petrecerea burlacilor. Ce sfat a avut pentru Elena.

După ce a văzut comportamentul fiului ei de la petrecerea burlacilor, în emisia de luni, 8 iulie 2024, mama lui Valentin a intrat în direct. Femeia și-a cerat fiul pentru că depășit limita și s-a declarat extrem de dezamăgită de gesturile lui. La un moment dat, tânărul nu s-a mai putut abține, iar lacrimile au început să îi curgă pe obraji.

Valentin a început să plângă la Mireasa. Capriciile Iubirii în ediția din 8 iulie 2024. Ce i-a spus mama lui

Oricât a încercat Gabriela Cristea să afle motivul pentru care Valentin a consumat alcool în exces, gazda emsisiunii Mireasa. Capriciile Iubirii nu a reușit să scoată prea multe de la el. Concurentul doar a explicat că a vrut să se bucure de ultima petrecere din casă, alături de băieți și nu și-a dat seama că a întecut limita. Mai mult decât atât, el susține că nu își mai aduce aminte nimic de la petrecerea de sâmbătă.

În timpul emisiei de luni, 8 iulie 2024, mama lui Valentin a intrat în direct și și-a tras fiul la răspundere pentru comportamentul neadecvat.

„Aș vrea să îl întreb pe Valentin: ce a însemnat, mami, atâta băutură în seara aia? Tu nu ești așa! Așa te-am învățat eu?! Așa te-am crescut eu?! Cine a fost fata aia? Eu nu am văzut-o în viața mea. Eu am sunat să îl întreb de ce a trebuit să bea atat? El nu este așa afară. A lucra și ca șofer. A lucrat din facultate. Nu este un copil care să stea în băutură. Și totuși...așa băut cum era, s-a gândit la Elena, la ora 3 jumătate, o căuta și voia să meargă la ea. Nu îi iau apărarea. Sunt foarte dezamăgită. Și eu și mama Elenei”, a dezvăluit mama lui Valentin.

Aceasta a mai spus că ține legătura cu părinții fetei, care sunt la fel de dezamagiți de comportamentul lui. La auzul cuvintelor mamei sale, băiatul a izbucnit în plâns. Și doamna Floarea a fost extem de afectată de cuvintele fiicei ei și a vrut să-i aigure, din nou, pe toți că Valentin nu este așa în afara casei Mireasa.

„Valentin, să știi că și eu și mama Elenei suntem supărare foarte tare. Dar m-a rugat să vă spun că indiferent de supărarea pe care o are și ea, vă iubește și vă susține, ca și mine, pentru că sunteți copiii noștri, dar ne doare foarte tare ce s-a întâmplat”, a mai adăugat femeia.

Întrebată ce sfat i-ar da Elenei, mama lui Valentin a fost foarte categorică: „Să încerce afară să vadă dacă se pot înțelege, daca nu, fiecare cu viața lui. Nu sunt căsătoriți. Nimic nu îi ține împreună”.

Unde votezi pentru Marea Finală a sezonului 9 Mireasa

Finala Mireasa sezonul 9 este pe 12 iulie 2024. Patru cupluri și-au depus actele pentru căsătorie și s-a dat START VOT. Alexandru și Cristina, Ștefan și Maria, Vlad și Iuliana, Liviu și Delia sunt cuplurile care și-au depus actele pentru căsătorie.

Cuplurile pot fi votate prin SMS la 1272 și gratuit pe cele două platforme de vot: http://mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1. Concurenții pot fi votați atât individual, cât și pe cupluri.

Doar unul dintre cupluri va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al nouălea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Perechea care se va afla pe primul loc, adică cea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarată câștigătoare și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Regulamentul spune că, după oficierea căsătoriei în cadrul emisiunii în direct, cuplul clasat pe primul loc este desemnat câștigător.

Înmânarea premiului în valoare totală brută de 40.000 de euro se va face în termenul prevăzut în regulamentul sezonului 9.

Pentru a intra în posesia premiului, concurenții finaliști vor realiza și vor transmite, la solicitarea Organizatorului, în scopul prezentării în emisiune și în toate mediile de comunicare a conținutului emisiunii, materiale audio-video și foto înregistrate sau realizate de aceștia după încheierea emisiunii pentru a reflecta viața de cuplu sau momentele trăite împreună pe o durată totală de 6 luni de la data difuzării ultimei ediții a emisiunii în care au participat.

Mireasa, sezonul 9. Ce decizie a luat Elena după comportamentul lui Valentin de la petrecere. Cum au apărut la Capriciil... Mireasa, sezonul 9. Prietena Elenei face acuzații dure la adresa lui Valentin. Ce a avertizat-o pe fată...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 24 aprilie 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 24...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Cine a intrat în cursa de eliminare. Fetele și băieții au votat. Ce situație neașteptată a avut loc
Mireasa, sezon 13. Cine a intrat în cursa de eliminare. Fetele și băieții au votat. Ce situație neașteptată a...
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu ajung”
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta!
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta! BZI
Ziua cea mare: Uranus intră în Gemeni pentru următorii 8 ani
Ziua cea mare: Uranus intră în Gemeni pentru următorii 8 ani Jurnalul
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor:
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor: "Ştiu de o mică neatenţie" Observator
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x