Antena Căutare

ANPC a aplicat amenzi de 2,6 milioane de lei comercianților de produse lactate din România. Ce nereguli s-au găsit

ANPC a dat amenzi de 2,6 milioane de lei comercianților de lapte şi produse lactate din toată țara.

Galerie
ANPC a aplicat amenzi de 2,6 milioane de lei comercianților de produse lactate din România. Ce nereguli s-au găsit | Shutterstock

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat, în perioada 16-30 iunie 2025, la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în domeniu pentru comercializarea laptelui de consum, a produselor lactate și a celor derivate, în urma cărora a aplicat amenzi în valoare de circa 2,6 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ANPC, acţiunile au vizat 670 operatori economici, 500 dintre aceştia înregistrând diferite nereguli. De asemena, au fost verificate aproximativ 30 tone de lapte şi produse lactate, la peste şase tone dintre acestea constatându-se deficienţe, mai transmite sursa citată mai sus.

Citește și: Ce i-a transmis Sebastian Ioan Hotca lui Cristian Popescu Piedone după ce l-a înlocuit în funcția de șef al ANPC: „îi doresc...”

Pe lângă cele 201 de avertismente și 482 de amenzi contravenţionale în valoare de 2,6 milioane de lei, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a peste două tone de produse lactate, în valoare de 75.000 de lei și, temporar, aproximativ 1.5 tone de produse lactate, pentru deficiențe de etichetare.

Articolul continuă după reclamă

„Atunci când vorbim despre produse perisabile precum laptele şi lactatele, toleranţa faţă de nerespectarea regulilor este zero. Nu vom ezita să aplicăm măsuri ferme şi sancţiuni drastice ori de câte ori vom identifica abateri. Operatorii economici trebuie să înţeleagă că orice neglijenţă poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. ANPC va intensifica acţiunile de control, iar cei care nu respectă legea vor suporta consecinţele”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, citat de Agerpres.

Principalele nereguli constatate au fost:

  • comercializarea laptelui de consum şi a produselor lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv, a datei limită de consum stabilite de producători (84% dintre judeţe);
  • comercializarea unor produse lactate cu modificări organoleptice de aspect şi culoare, cu urme evidente de alterare;
  • comercializare laptelui şi a unor produse lactate cu ambalaj deteriorat;
  • comercializarea produselor lactate în spaţii comune cu produse cu adaos de alte tipuri de grăsimi/proteine, altele decât cele de origine lactată, fapt ce induce în eroare consumatorul privind natura produselor;
  • lipsa unei informări corecte, complete şi precise a consumatorilor, care să permită alegerea raţională, în conformitate cu nevoile lor.

Alte abateri descoperite au fost:

  • folosirea unor condiţii necorespunzătoare de depozitare şi păstrare a produselor, care pot determina apariţia riscului de contaminare a produselor;
  • nerespectarea regimului de temperatură indicată de producător, pentru păstrarea produselor (comercializarea acestora la temperaturi de peste 10°C, comparativ cu cea recomandată de producător, respectiv 2-8°C);
  • lipsa informaţiilor obligatorii referitoare la produsele lactate vrac, comercializate în pieţele agroalimentare (procent de grăsime, data fabricaţiei, data durabilităţii minimale, condiţii de păstrare etc.);
  • lipsa afişării substanţelor cu potenţial alergen pe care le pot conţine produsele lactate.

Citește și: Prima reacție a lui Cristian Popescu Piedone după ce a fost demis de la șefia ANPC: „Călăii încep să semene cu victimele”

Un celebru supermarket din România nu va scumpi produsele de la 1 august 2025. Cum e posibil în contextul măririi TVA-ul... Fratele lui Mircea Lucescu a murit chiar în ziua în care antrenorul a împlinit 80 de ani. De ce a aflat abia după petrec...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Emisiunile de weekend revin cu noi sezoane, pe Antena Stars
Emisiunile de weekend revin cu noi sezoane, pe Antena Stars
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul emoționant transmis de Wladimir Klitschko după moartea subită a fostei logodnice, Hayden Panettiere
Mesajul emoționant transmis de Wladimir Klitschko după moartea subită a fostei logodnice, Hayden Panettiere
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x