Urmărește A1 pe DiscoverSchimbările habitatului și reducerea surselor naturale de hrană ar putea determina animalele să se apropie tot mai mult de terenurile agricole. Rezolvarea problemei va necesita soluții care să țină cont atât de protejarea faunei sălbatice, cât și de agricultura de care depind comunitățile rurale.
Maimuțele au ajuns să distrugă jumătate din recolta fermierilor din această țară
De generații întregi, fermierii din zonele deluroase ale Nepalului au transformat versanții abrupți ai Himalayei în terenuri agricole fertile, construind terase care împiedică eroziunea și ajută la păstrarea apei și a solului. În prezent, însă, multe dintre aceste comunități se confruntă cu o problemă tot mai serioasă: animalele sălbatice, în special maimuțele rhesus, pătrund tot mai des pe terenurile cultivate și se hrănesc cu recoltele.
Porumbul, meiul, orezul, cartofii și leguminoasele reprezintă o parte importantă atât din hrana familiilor, cât și din veniturile gospodăriilor rurale. Atunci când grupuri numeroase de maimuțe ajung pe câmpuri, acestea pot distruge într-un timp foarte scurt o parte importantă din recoltă. În mai multe regiuni, pierderi sunt provocate și de mistreți și porcii-spinoși indieni.
De ce ajung maimuțele pe terenurile agricole din Nepal?
Animalele sălbatice au împărțit dintotdeauna același teritoriu cu comunitățile agricole din regiunile deluroase ale Nepalului. În anumite zone, însă, granița dintre habitatul natural și terenurile cultivate a devenit din ce în ce mai puțin clară.
Maimuțele rhesus se numără printre cele mai persistente animale care atacă recoltele. Grupurile numeroase pot pătrunde pe terenurile agricole, obligând fermierii să rămână în apropiere și să încerce să le alunge cu ajutorul bețelor, praștiilor sau al diferitelor dispozitive care produc zgomote.
Mistreții se comportă diferit, putând distruge culturile și răscoli solul în căutarea hranei. Porcii-spinoși indieni sunt activi în special pe timpul nopții, ceea ce îi face mult mai greu de îndepărtat.
Pentru familiile care depind de propria producție agricolă, pierderile pot avea consecințe serioase. O recoltă mai mică de porumb poate însemna atât mai puțină hrană pentru familie, cât și mai puține produse care pot fi vândute, notează timesofindia.indiatimes.com.
Nepalul ar putea avea peste 100.000 de maimuțe rhesus în regiunile deluroase
Dimensiunea populației de maimuțe oferă o imagine asupra motivului pentru care întâlnirile dintre animale și agricultori au devenit tot mai frecvente.
Un studiu realizat de National Trust for Nature Conservation (NTNC) din Nepal a identificat 20.395 de maimuțe rhesus în 44 de zone în care conflictele dintre oameni și animale sălbatice erau considerate deosebit de grave. Dacă este luată în calcul întreaga regiune deluroasă, organizația estimează că populația ar putea depăși 104.000 de exemplare.
Cercetări publicate în American Journal of Primatology au arătat că plantele cultivate au reprezentat aproximativ 49% din hrana anuală a maimuțelor sălbatice analizate într-un peisaj format din păduri și terenuri agricole. Datele sugerează că fermele pot deveni o sursă constantă de hrană, nu doar o alternativă atunci când resursele din pădure sunt insuficiente.
Fermierii pot pierde jumătate din recolta de porumb
Impactul financiar al acestor atacuri este important pentru gospodăriile rurale. Potrivit datelor NTNC, obținute de la 1.846 de gospodării analizate, pierderile anuale provocate de animalele sălbatice au fost estimate la aproximativ 327.000 de dolari.
În anumite comunități, agricultorii au raportat că pierd în jur de jumătate din recolta de porumb din cauza maimuțelor. Situația diferă însă de la o regiune la alta. În districtul Palpa, 85% dintre cei 73 de fermieri incluși într-un sondaj au declarat că pagubele produse de animalele sălbatice au crescut în ultimii cinci ani.
Pentru oamenii care se confruntă deja cu costuri mai mari și cu lipsa forței de muncă, pierderile repetate pot face agricultura din ce în ce mai greu de susținut.
Migrația rurală complică protejarea recoltelor
Problema animalelor sălbatice este strâns legată de migrația populației. Tot mai mulți tineri din comunitățile rurale pleacă spre orașe pentru studii, locuri de muncă sau acces mai bun la servicii medicale și alte facilități.
În consecință, în unele sate au rămas mai puțini oameni apți de muncă pentru a cultiva terenurile și pentru a le păzi. Astfel se formează un cerc dificil de întrerupt: terenurile lucrate mai puțin sau abandonate pot deveni mai ușor accesibile animalelor, iar pierderile repetate îi pot determina pe și mai mulți oameni să renunțe la agricultură și să plece.
Pentru fermierii în vârstă care au rămas în sate, protejarea culturilor poate deveni o responsabilitate zilnică.
Ore întregi petrecute pentru alungarea maimuțelor
Atunci când un grup de maimuțe se apropie de un teren cultivat, agricultorii sunt nevoiți uneori să renunțe la alte activități pentru a le îndepărta. Animalele pot trece rapid de la un câmp la altul, ceea ce îi obligă pe oameni să le urmărească și să încerce în mod repetat să le sperie.
Noaptea apare o altă problemă. Porcii-spinoși pot intra în culturi după lăsarea întunericului, când fermierii nu mai sunt acolo pentru a-i opri, iar mistreții pot provoca distrugeri importante în timp ce caută hrană.
Frustrarea provocată de aceste pierderi a determinat unele comunități să recurgă la metode extrem de periculoase. NTNC a documentat inclusiv cazuri de înec în masă și utilizarea unor capcane electrice de mare tensiune, ceea ce evidențiază riscurile generate de lipsa unor soluții eficiente.
Mulți fermieri nu știu că pot primi despăgubiri
Nepalul dispune de un mecanism de compensare destinat persoanelor afectate de pagubele provocate de animalele sălbatice. Problema este că numeroși agricultori nu cunosc existența acestui sprijin.
Potrivit NTNC, aproximativ 80% dintre fermierii afectați incluși în studiu nu știau că pot solicita despăgubiri. Informarea mai bună a comunităților și simplificarea procedurilor de solicitare ar putea reduce presiunea financiară asupra gospodăriilor.
Ar putea pădurile să fie parte din problemă?
Cercetătorii analizează și posibilitatea ca modificările produse în structura pădurilor să influențeze comportamentul maimuțelor.
Sabina Koirala, cercetătoare doctorandă care studiază conflictele dintre oameni și maimuțe, a indicat reîmpăduririle realizate în Nepal începând din anii 1970 drept unul dintre factorii care ar putea avea un rol. Suprafețe importante au fost plantate cu pini australieni cu creștere rapidă pentru extinderea suprafeței împădurite.
Deși aceste plantații au contribuit la creșterea acoperirii forestiere, pădurile de pini s-ar putea să nu ofere aceeași diversitate de hrană precum pădurile native. Potrivit ipotezei cercetătoarei, schimbarea compoziției pădurilor ar fi putut reduce, în anumite regiuni, resursele naturale disponibile maimuțelor, determinându-le să caute hrană pe terenurile agricole.
Totuși, comportamentul animalelor este influențat de numeroși factori, printre care disponibilitatea hranei, modificările habitatului, activitatea umană și evoluția populațiilor locale. De aceea, relația dintre aceste elemente necesită cercetări suplimentare.
Plantarea arborilor autohtoni ar putea reduce conflictele
Una dintre soluțiile analizate este creșterea cantității de hrană disponibile în mod natural în păduri. Plantarea unor arbori autohtoni care produc fructe le-ar putea oferi maimuțelor mai multe resurse departe de terenurile cultivate și ar putea reduce dependența lor de recoltele fermierilor.
Printre celelalte măsuri propuse se numără cultivarea unor plante mai puțin atractive pentru animalele sălbatice, organizarea unor patrule comunitare și îmbunătățirea accesului la programele de despăgubire.
Nu există însă o singură soluție care să poată rezolva problema în toate regiunile Nepalului. Fiecare comunitate se confruntă cu o combinație diferită de animale sălbatice, practici agricole, condiții forestiere și lipsă de forță de muncă.
Conflictul dintre oameni și animale reflectă, de fapt, schimbările profunde prin care trec regiunile deluroase ale Nepalului. Protejarea biodiversității trebuie să meargă în paralel cu susținerea fermierilor care depind de aceste terenuri pentru hrană și venituri. Pentru cei care continuă să lucreze terasele construite pe versanții Himalayei, problema este însă una cât se poate de concretă: cum își pot proteja recoltele într-un peisaj în care oamenii și animalele sălbatice ajung tot mai des să împartă același spațiu.
