Antena

Bulgaria înăspreşte măsurile împotriva covid-19 după creşterea numărului cazurilor; măştile de protecţie, obligatorii din nou. Primarul Sofiei imploră locuitorii capitalei ”să revină la atitudinea din timpul stării de urgenţă

Purtarea măştilor de protecţie este din nou obligatorie în Bulgaria, participarea la evenimente în interior este necesar să fie de jumătate din capacitatea sălii şi să se poarte măşti, iar în magazine este necesară păstrarea unei distanţe de 1,5 metri, a anunţat luni ministrul bulgar al Sănătăţii Kiril Ananiev, care a înăsprit astfel măsurile impuse împotriva covid-19, relatează Novinite.

Publicat: Luni, 22 Iunie 2020, 16:34 | Actualizat: Luni, 22 Iunie 2020, 16:59
Purtarea măştilor de protecţie este din nou obligatorie în Bulgaria, participarea la evenimente în interior este necesar să fie de jumătate din capacitatea sălii şi să se poarte măşti, iar în magazine este necesară păstrarea unei distanţe de 1,5 metri, a anunţat luni ministrul bulgar al Sănătăţii Kiril Ananiev, care a înăsprit astfel măsurile impuse împotriva covid-19, relatează Novinite.

”Este important ca atunci când spunem ceva să aibă la bază fapte. Situaţia este complicată. Înregistrăm o creştere reală a (numărului) cazurilor de covid-19. Din fericire nu foarte mulţi oameni au evoie de internare la terapie intensivă”, a declarat inspectorul-şef de stat doctor Anghel Kuncev.

Acest lucru se întâmplă şi în alte ţări, a subliniat el.

”Acest lucru se întâmplă din cauza comportamentului nostru şi modificărilor virusului. Pe primul loc în privinţa mortalităţii este Macedonia de Nord, cu 45.6 de morţi la 100 de mii de locuitori. Pe locul doi e Albania - 11,9, (urmată de) Turcia - 10,7. Pe locurile cinci şi şase sunt Bulgaria - 8,3 şi Serbia -7.09 de morţi la suta de mii de locuitori. Asta se întâmplă în Europa”, a avertizat Kuncev.

”Este al doilea val sau doar o creştere a cazurilor? Sunt mai înclinat să cred că este a doua variantă, având în vedere că există persoane care au crezut că s-a terminat totul. Măsurile nu sunt respectate şi se înregistrează o mortalitate mai mare. Îndemn spitalele să nu uite ordinul Miniserului Sănătăţii (...), acum adăugăm controlul. S-a dovedit că nu ne putem baza pe conştiinţa oamenilor”, a subliniat el.

”Evident, datele din weekendul trecut din întreaga ţară sunt alarmante. Acest lucru include Sofia. De aceea discutăm constant şi analizăm situaţia. Trebuie să învăţăm să trăim cu virusul”, a declarat la rândul său primarul capitalei bulgare Iordanka Fandakova.

”Sâmbătă am discutat că, înainte ca ministrul Ananiev să facă măştile obligatorii, noi trebuie s-o facem”, a declarat ea.

”Implor oamenii din Sofia să revină la atitudinea pe care am avut-o în timpul stării de urgenţă”, a subliniat Fandakova.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
bulgaria inaspreste masuri anti-covid-19 crestere cazuri masti de protectie obligatorii din nou
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™ și Porsche Supercup™ de la Monaco 2024 sunt LIVE online în AntenaPLAY. În perioada 23-26 mai, urmărește pe canalele dedicate.
Stirile zilei 18 judeţe, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme severă până joi dimineaţă
Citește și
S-au scumpit pârtiile autohtone. Pentru a se bucura de noul sezon, românii trebuie să scoată din...
(P) 13 Lucruri pentru care Bulgaria este cunoscută și renumită. Sfaturi de călătorie
Femeia cu cele mai mari buze din lume plănuiește să aibă și cei mai mari pomeți. Ce intervenții...
De ce mulți hotelieri bulgari vor renunța la serviciile all-inclusive de vara viitoare
Video recomandate
Video
Citește și
Căpșunată sau lichior de căpșuni. Băutură de casă foarte aromată Catine.ro
Confesiunea surprinzătoare a lui Kerem Bürsin despre fosta parteneră, Serenay Sarıkaya: “O iubesc” Happy Channel
Politicianul român care va avea pensie de 5.800 de euro plătită de UE. Câți bani vor încasa Traian Băsescu,... Libertatea.ro
O însoțitoare de bord a dezvăluit de ce pasagerii unui avion nu trebuie să adoarmă niciodată înainte... Ziare.com
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile AntenaSport
Fiica Danei Rogoz a împlinit 4 ani. Actrița a dezvăluit noi imagini ADORABILE cu Lia: „Câtă frumusețe și... Elle
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei... Spynews.ro
Carmen Harra a spus adevărul despre împăcarea dintre Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf! „Amândoi s-au... BZI
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
5 condimente pentru mâncare indiană pe care trebuie să le ai în bucătărie HelloTaste.ro
Documentul din care pensionarii pot afla ce pensie vor primi și ce punctaj au obținut după recalculare Antena3.ro
Experții au fost uimiți să descopere 4 munți ascunși în ocean. Cum au rămas ascunși până acum useit
Horoscopul zilei de 23 mai 2024. Săgetătorii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Românii vor putea merge în Turcia doar cu buletinul din această vară Wall-Street
Cele mai răvășitoare 30 de citate de dragoste din romane Kudika
Rugăciune puternică către Sfinții Constantin și Elena. Te ferește de necazuri Playtech
Imagini rare cu fiul cel mare al Corinei Caciuc și al lui Reghecampf. Ce imagine fabuloasă au postat cei doi Redactia.ro
Locul unic din România, considerat raiul iubitorilor de trasee montane. Drumul până la el ne poartă prin aproape... Observator
Testarea șoferilor pentru substanțe psihoactive. Cât de exactă poate fi și ce alte investigații se fac MediCOOL
Tort cu două tipuri de mousse, unul de ciocolată și altul de căpșuni HelloTaste
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de... ProSport
Două zodii vor trece prin clipe de coșmar în luna iunie! NIMIC nu le merge bine! Gandul
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz CanCan
Responsabilități pe care un copil nu e recomandat să le aibă. Aceste lucruri i-ar putea afecta viața la maturitate DeParinti
Fiica lui Eminem s-a căsătorit. Hailie Jade Scott și Evan McClintock au avut o nuntă restrânsă, la care au fost... ZUTV
Scarlett Johansson a fost „șocată” și „furioasă” după ce ChatGPT ar fi folosit o voce similară cu a ei UseIT
Cheesecake inimioară cu căpșuni. Rețetă de desert fără coacere Hello Taste