Antena Căutare

44 de ani de la primul "10" din gimnastică! Nadia Comăneci: "Eram un trofeu de pus în vitrină"

Pe 18 iulie 1976, o gimnastă de 14 ani scria istorie la Montreal! Lua, pentru prima oară în lumea gimnasticii, nota 10 curat şi uimea întreaga lume cu un exerciţiu perfect. Era prima zi a Jocurilor Olimpice, aşa că nimic nu a mai contat după. Totul era comparat cu minunea din România, pe atunci stat comunist

Pe 18 iulie 1976, o gimnastă de 14 ani scria istorie la Montreal! Lua, pentru prima oară în lumea gimnasticii, nota 10 curat şi uimea întreaga lume cu un exerciţiu perfect. Era prima zi a Jocurilor Olimpice, aşa că nimic nu a mai contat după. Totul era comparat cu minunea din România, pe atunci stat comunist

A fost un moment atât de frumos încât unul dintre cei prezenţi a exclamat: “Nici calculatorul nu mai face faţă. Momentul a fost sublim. A aruncat totul în aer”.

“10 NU EXISTA”…

Articolul continuă după reclamă

Se ştie deja că nimeni nu era pregătit pentru o notă formată din patru cifre. Nu exista 10.00! Aşa că pe panou a apărut “1.00”, dar toţi ştiau ce înseamnă asta: Nadia Comăneci scria istorie chiar sub ochii lor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

13 ANI MAI TÂRZIU FUGEA DIN ROMÂNIA COMUNISTĂ!

Se simţea ca un peşte într-un acvariu, era doar un trofeu de pus în vitrine, aşa că la 28 de ani părăseşte România, lăsând în urmă TOT. În noaptea de 28 noiembrie 1989 s-a decis ca nimic nu va sta în calea libertăţii. Şi-a făcut bagajele şi a plecat…

,,Eram destul de tânără și nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu. Nu că nu îmi păsa, dar pur și simplu nu conta. Odată cu înaintarea în vârstă, am început să mă întreb dacă mai vreau să trăiesc în acele condiții, dacă există vreo soluție mai bună sau dacă trebuie să fiu fericită cu mediocritatea. Toată lumea putea alege. Mulți oameni au ales să plece, sunt mulți români care au fugit, doar că nu erau așa cunoscuţi ca și mine", a explicat Nadia Comăneci.

"În 1989 venise timpul să plec. Decizia a fost dificilă deoarece mi-a afectat familia. Am avut puțin timp de gândire, dar, sincer vă spun, mi-am urmat intuiția. Altcineva a venit cu ideea, eu doar am acceptat. Am ajuns la graniță, am fugit printr-o zonă interzisă și, după ce am ajuns în Ungaria, am traversat granița în Austria. A fost periculos, dar nu aveam de ales", a povestit "Zeița de la Montreal", conform “ElPais.com”.

Plecarea din țară s-a produs extrem de rapid, ceilalți membri ai familiei Comăneci neștiind de intențiile Nadiei.

,,Nu am putut să le spun celor din familie că voi pleca. Am plecat având la mine doar hainele pe care le purtăm în acea zi. Cu familia am luat legătura abia după revoluție", a punctat Nadia.

CITEŞTE ŞI Primul 10 din istoria gimnasticii a împlinit 40 de ani. Nadia Comăneci revine la Montreal. Legenda continuă!

Fosta sportivă a mai relatat că, după ce a părăsit țara, a fost pusă sub urmărire de Securitate. Nadia a avut însă o modalitate prin care secretele ei au rămas bine ascunse.

,,Nu știam exact cine mă urmărea, dar știam că cineva face acest lucru. Pur și simplu mă duceam acasă, porneam radioul și îl dădeam atât de tare încât nimeni din afara casei să nu poată să audă ce vorbesc", a dezvăluit Nadia Comăneci.

Cum arată Soarele, de la cea mai mică distanță atinsă vreodată! Imagini fabuloase! „Se văd focuri de tabără” VIDEO... Un costum din filmul „2001: A Space Odyssey” şi capa purtată de Christopher Reeve în „Superman”, vândute la licitaţie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ea a bătut recordul pentru cel mai lung păr din lume! Imaginile cu podoaba sa capilară fac înconjurul internetului
Ea a bătut recordul pentru cel mai lung păr din lume! Imaginile cu podoaba sa capilară fac înconjurul internetului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce dispar legumele la nivel global. Impactul asupra sănătății oamenilor e îngrijorător
De ce dispar legumele la nivel global. Impactul asupra sănătății oamenilor e îngrijorător
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x