Antena Căutare

Mesaj de dincolo de moarte, de la o mireasă răpusă de cancer! A scris cele mai emoționante rânduri! „Vreau să știți că durerea s-a oprit!”

O mireasă care a murit, răpusă de cancer, la vârsta de 39 de ani, și-a șocat familia și prietenii, cu un mesaj pe care a părut că l-a publicat la câteva ore de la decesul ei.

Galerie
Mesaj de dincolo de moarte, de la o mireasă răpusă de cancer! Rânduri emoționante pentru cei dragi. „Vreau să știți că durerea s-a oprit!”

Gemma Sisson, culturistă, antrenor personal și proprietara unei săli de fitness, s-a măritat cu partenerul ei la patru zile după ce a fost internată într-un spital unde și-a petrecut ultimele săptămâni de viață.

Femeia a murit miercuri în brațele soțului ei, la patru zile după ce au sărbătorit „aniversarea de două luni”, cu mâncare comandată. După moartea ei, a apărut un mesaj pe contul ei de socializare.

„Dacă citiți acest mesaj, înseamnă că în sfârșit am murit, după ce m-am agățat de viață mult prea mult timp. Deși mă doare sufletul să îi las în urmă pe cei dragi, mă bucur să scap de această boală.

Sper mult să fi ajutat, împărtășindu-mi povestea despre lupta cu cancerul și cerând ca o a doua rundă de investigații să fie obligatorie, pentru depistarea bolii. Chiar dacă am reușit să ajut o singură persoană cu ceea ce am făcut, voi simți că am făcut ceva bun”, a arătat mesajul lăsat de Gemma Sisson.

Articolul continuă după reclamă

În același mesaj, femeia i-a mulțumit soțului ei pentru sprijinul pe care I l-a oferit în „perioada oribilă” prin care a trecut și pentru dragostea lui.

„Vreau ca toți oamenii pe care i-am iubit să știe că acum durerea și suferința s-au oprit. Am pace, în sfârșit!”, mai arată mesajul emoționant, lăsat pentru cei dragi de femeia răpusă de cancer.

Cancerul poate fi depistat cu patru ani înainte ca simptomele să apară! „Testul mai este numit biopsie lichidă”

Femeia a avut un mesaj și pentru străinii de pe rețelele de socializare: „Nimeni nu se gândește că I s-ar putea întâmpla așa ceva. Nici eu nu m-am gândit. Dacă ar fi să luați ceva cu voi, din mesajul meu, ar fi sfatul să vă trăiți viața din plin, nu luați nimic de parcă vi se cuvine, pentru că nimeni nu știe ce îi așteaptă. Eu mă bucur că pentru mine s-a încheiat acum”.

Mesaj de dincolo de moarte, de la o mireasă răpusă de cancer! A scris cele mai emoționante rânduri! „Vreau să știți că durerea s-a oprit!”

Gemma Sisson și soțul ei

Gemma Sisson, o luptă cumplită cu cancerul

Gemma Sisson și soțul ei au fost împreună timp de 16 ani și au participat împreună la competiții, în jurul lumii. Gemma a afost diagnosticată cu cancer în aprilie 2018 și a făcut radioterapie, timp de mai multe săptămâni.

În august 2019, femeia a fost diagnosticată din nou cu cancer și a avut nevoie de o operație de 10 ore la coloana vertebrală, unde i-au fost depistate tumori.

Avertisment de la medici! Greșeala ce crește cu peste 50% riscul de apariție a două tipuri de cancer

Înainte de a muri, femeia a spus că doctorii de la stat la care a fost, inițial, nu i-au putut diagnostic tumorile, la șapte luni după ce a fost declarată vindecată de cancer. La un RMN făcut în privat, în august, a descoperit că avea tumori la gât, la spate, precum și în stomac și ficat.

În februarie 2020, la o lună după ce a împlinit 39 de ani, femeia a primit vestea devastatoare că mai avea doar câteva luni de trait. A fost mutate, pe 13 aprilie, la un spital din Leeds. La internare, I s-a spus că mai are doar șapte zile de viață, dare a trăit câteva săptămâni. Familia ei i-a organizat nunta în spital, la patru zile de la internare.

Cum arată pantalonii bombardieri, modelul căutat de mii de români pe internet: „Nu sunt bombardier, dar îi pot achițizio... Cinci beneficii mentale pe care le ofera sporturile de contact...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x