Stratolaunch, cel mai mare avion din lume a efectuat primul zbor. Anvergura aripilor este de 117 metri
Cel mai mare avion din lume a efectuat, sâmbătă, primul său zbor. Este vorba despre avionul Stratolaunch, care a făcut un zbor de test deasupra deșertului Mojave din statul american California.
Publicat: Duminica, 14 Aprilie 2019, 21:39 | Actualizat: Duminica, 14 Aprilie 2019, 21:59- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Cel mai mare avion din lume a efectuat, sâmbătă, primul său zbor. Este vorba despre avionul Stratolaunch, care a făcut un zbor de test deasupra deșertului Mojave din statul american California.
Construit de Stratlaunch, compania înființată de co-fondatorul Microsoft Paul Allen în 2011, aeronava este menită să acționeze ca o rampă de lansare zburătoare pentru sateliți. Planul este ca avionul să ajungă la o înălțime de circa 10 kilometri înainte să trimită sateliții pe orbită. Anvergura aripilor este de 117 metri, mai mult decât lungimea unui teren de fotbal. Aeronava are două fulelaje și șase motoare similare celor de pe Boeing 747.
Dacă proiectul se va dovedi un succes, acest lucru va însemna că vom avea o modalitate de trimitere de obiecte în spațiu mai ieftină decât rachetele lansate de la sol.
În cadrul primului ei zbor aeronava cu două fuzelaje și șase motoare a zburat până la o altitudine de 4.500 de metri cu o viteză de aproximativ 270 kilometri pe oră.
După acest test reuşit, compania a anunţat că avionul va duce în spaţiu primul satelit în 2020.