Antena Căutare

Su Naing, femeia cu a doua cea mai mică talie din lume. Cum arată tânăra care măsoară doar 34 de centimetri la mijloc

Su Naing, o femeie în vârstă de 24 de ani, care pretinde că are o talie de 34 centimetri crede că secretul mijlocului ei de invidiat constă în alimentația sănătoasă pe care o are.

Galerie
Su Naing, o femeie în vârstă de 24 de ani, care pretinde că are o talie de 34 centimetri crede că secretul mijlocului de invidiat constă în alimentația sănătoasă pe care o are | Profimediaimages.ro & Hepta.ro

Totuși, mulți internauți o acuză că fotografiile sunt, de fapt, editate și că forma clepsidră a corpului ei este rezultatul unor măsuri drastice, cum ar fi îndepărtarea coastelor și utilizarea corsetelor.

Cu toate acestea, Su Moh Moh Naing susține că are o talie naturală, despre care se crede că este una dintre cele mai mici din lume. De asemenea, ea neagă că și-ar edita fotografiile și explică faptul că este vorba despre moștenirea genetică și dieta alimentară.

Citește și: Cum arată bebelușul care de la 8 săptămâni a început să se umple de păr. Părinții fetiței s-au speriat

”Nu este nimic care să îngrijoreze. Nu cred că este ceva în neregulă cu modul în care arăt. Îmi place să pozez și să-mi arăt aspectul. Complimentele sunt măgulitoare. Oamenii sunt de acord că arăt bine.”, a declarat Su Naing, conform IBT.

Articolul continuă după reclamă

Cine este femeia cu cea mai mică talie din lume

În prezent, o femeie din Marea Britanie, Ethel Granger deține recordul pentru cea mai mică talie. Mijlocul ei măsoara 33 de centimetri și pentru a obține această dimensiune a apelat la mai multe trucuri.

Ethel și-a lucrat constant această zona și, de asemenea, poartă corsete în mod regulat doar pentru a se asigura că silueta clepsidră nu își pierde forma perfectă, în viziunea ei.

Cu toate acestea, multe femei cu talii atât de mici își scot coastele pentru a obține dimensiunile dorite.

Citește și: Ce semnificație are buchetul de flori pentru mireasă și de la ce a pornit totul

În cazul lui Naing, nu este clar dacă talia pe care o afișează în fotografiile de pe rețelele de socializare este moștenită. În ciuda acuzațiilor că își editează imaginile, majoritatea comentariilor pe care le primește sunt pozitive.

Dar specialiștii privesc cu ochi critici exemplul pe care tânăra îl dă. Un raport al BBC susține că, în mod special Tiktok, aplicația controversată de partajare a videoclipurilor ar putea încuraja obiceiuri nesănătoase și poate declanșa noi probleme pentru persoanele care au suferit deja de tulburări alimentare.

Citește și: A mers să-și facă balayage și din cauza rezultatului nu a mai ieșit din casă cu capul descoperit. Cum arată coafura de 350 euro

Un băiat a mâncat doar cârnați timp de 15 ani. Cum arată azi Ben Simpson... Ion Zanca, românul care a cântat la nunta anului din America. El a cântat la nunta lui Gwen Stefani...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x