Antena Căutare

Călin Georgescu, mesaj de adio în numele asociației „Pământul Strămoșesc”. Fostul candidat a decis închiderea activității

Călin Georgescu a anuțat că activitatea asociației „Pământul Stămoșesc” s-a încheiat la scurt timp după ce și-a anunțat și retragerea din politică.

Galerie
Călin Georgescu, mesaj de adio în numele asociației „Pământul Strămoșesc” | profimediaimages.ro

Asociația „Pământul Strămoșesc” fondată de fostul candidat la președinție Călin Georgescu, a fost dizolvată oficial pe 6 iunie 2025.

Potrivit Antena 3 CNN, organizația a servit drept vehicul ideologic pentru promovarea proiectuluii conspiraționist „Apă. Hrană. Energie”, inițiat de Călin Geprgescu, care a fost atât președinte, cât și membru fondator al asociației.

Citește și: Negocierile continuă azi la Palatul Cotroceni. Ședința de ieri cu Nicușor Dan și conducerea partidelor s-a încheiat fără rezultat

Călin Georgescu, mesaj de adio în numele asociației „Pământul Strămoșesc”. Fostul candidat a decis închiderea activității

Articolul continuă după reclamă

Fostul candidat la președinție a lansat în online un mesaj de adio, plin de referințe la suferința neamului și la jertfa strămoșilor, dar care ascunde una dintre cele mai toxice rețele de reciclare a simbolisticii legionare și a radicalismului mistic în România ultimilor ani, mai scrie sursa citată anterior.

„Mesaj de rămas-bun și mulțumire. Asociația Pământul Strămoșesc. 06 iunie 2025

Astăzi, 6 iunie 2025, la ceas de seară, cu inima adânc plecată și cu recunoștință vie, mulțumim celor care, cu gând bun și curat, au pus temelia Asociației Pământul Strămoșesc în casa lui Ilie – cu credința în Dumnezeu.

Această lucrare nu s-a născut din ambiții lumești, ci dintr-o durere tăcută și dintr-un dor care nu mai putea fi ținut în piept. A fost glasul unei generații care a înțeles că uitarea este o formă de moarte – și că un neam care nu-și mai plânge strămoșii nu-și mai poate iubi copiii.

Mulțumim din suflet celor care au avut îndrăzneala și credința de a încerca să trezească în conștiința acestui neam un adevăr care i-a fost răpit cu cruzime: istoria sa, lacrima pentru străbuni, glasul clopotelor din bisericile strămoșilor, pierdute în negura timpului prin satele părăsite, și dreptul sfânt de a-și aminti cine este.

Astăzi, când așezăm cu pace hotărârea de dizolvare, nu stingem o flacără – ci o încredințăm mai departe, vouă. Asociația se închide ca formă administrativă și juridică, dar duhul ei rămâne viu în cei care au înțeles și au simțit.

În fiecare rugăciune rostită pentru țară, în fiecare bucată de pământ muncită cu respect, în fiecare bătrân ascultat și în fiecare copil căruia i se spune cu blândețe „cine ești și de unde vii” – trăiește mai departe lucrarea noastră.” este prima parte a mesajului lui Călin Georgescu, personaj care în ultimii ani a încercat să coaguleze o platformă prezidențială suveranistă, bazată pe o versiune românească, susține Antena 3 CNN.

Citește și: Mesajul lui George Simion de Ziua Copilului. Cum a apărut alături de băiețelul lui

„Vă mulțumim vouă, celor care ați fost temelia nevăzută a acestei lucrări – cu fapta, cu lacrima, cu rugăciunea, cu tăcerea. Ați făcut parte din ceva ce nu se scrie în registre, ci în suflete.

Credem, cu o nădejde care nu se clatină, că această lucrare nu se sfârșește, ci se preface – precum grâul care moare în pământ ca să rodească. Poate va încolți sub alte nume, poate în alte locuri, dar cu același rost: să nu ne pierdem sufletul de neam.

Să ne amintim că uneori, Dumnezeu îngăduie ca unii dintre noi să fie duși pe ultimul drum – dar, în urma lor, rămâne viața și nădejdea celor care trebuie să meargă mai departe.

Astfel, în liniștea acestui sfârșit, să găsim începutul unei păci eterne în inimile noastre, purtând mai departe flacăra vie a credinței, a iubirii de neam și a speranței.

Cu recunoștință nemărginită și pace în inimă,

Asociația Pământul Strămoșesc” este și cea de-a doua parte a mesajului publicat în mediul online.

Iată și postarea!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Nicușor Dan, împotriva deciziei CCR de a secretiza averile demnitarilor. Ce a transmis Președintele României

Negocierile continuă azi la Palatul Cotroceni. Ședința de ieri cu Nicușor Dan și conducerea partidelor s-a încheiat fără... SUA și Rusia vor muta discuțiile de la Istanbul la Moscova. De ce au recurs la această decizie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x