Încă un primar ajunge la închisoare! Fostul edil al Iaşiului, Gheorghe Nichita, condamnat definitiv cu executare
Fostul primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. El a fost judecat pentru că ar fi primit 10 la sută mită dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei privind managementului traficului în municipiul Iaşi.
Publicat: Miercuri, 05 August 2020, 18:56 | Actualizat: Miercuri, 05 August 2020, 18:59Curtea de Apel Bucureşti a admis, miercuri, apelul declarat de DNA la decizia Tribunalului Bucureşti, a desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând, a decis condamnarea lui Gheorghe Nichita la cinci ani de închisoare pentru luare de mită.
Gheorghe Nechita - condamnat la închisoare cu executare
Decizia instanţei este definitivă. Fostul primar al Iaşiului fusese condamnat în prima instanţă la patru ani de închisoare.
În acelaşi dosar, Tiberiu Urdăreanu, proprietar al grupului de firme UTI, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare.
Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată în decembrie 2015, fiind acuzat de procurorii DNA că a primit 10 la sută mită dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China. În urma cercetărilor, a rezultat că, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului "Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi”, care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iaşi, a pretins şi primit mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii.