Antena Căutare

Traian Băsescu se mută în casă nouă, după problemele de sănătate. Imagini cu noul apartament din cartierul vedetelor

Somat să părăsească vila de protocol, după ce a fost declarat definitiv colaborator al Securităţii, Traian Băsescu este în căutare de casă nouă. Cum arată duplexul pe care a pus ochii.

Galerie
Traian Băsescu, în căutare de apartamente | Hepta

După ce a fost nevoit să părăsească vila de protocol din Primăverii, fostul președinte Traian Băsescu a ieșit la vânătoare de apartamente. La finalul lunii trecut, el a fost somat de RA-APPS să plece din vila de protocol, după ce a fost declarat definitiv colaborator al Securităţii.

Traian Băsescu se mută în cartierul vedetelor

Traian Băsescu are un termen de 60 de zile în care trebuie să evacueze vila primită de la stat după încheierea celui de-al doilea mandat. Fostul președinte al țării a anunțat însă că pleacă de bună voie și acum este în căutare de apartamente.

Îmbrăcat sport, cu o șapcă pe cap, el a fost surprins de paparazzi într-un complex rezidențial de lux din zona Pipera, transmite Click.ro. Cartierul este deja faimos pentru faptul că mai multe vedete, dar și bogați ai României și-au construit vile de lux acolo.

Articolul continuă după reclamă

În cazul în care fostul președinte alege să se mute aici, el va fi vecin, printre alții cu Gigi Becali, dar și cu verii săi, Giovanni și Ioan Becali, cu Andra sau cu „zâna surprizelor”, Andreea Marin.

Cum arată apartamentul în care se mută Traian Băsescu, după ce a fost dat afară din vila de protocol

Deși a surprins pe toată lumea când a anunțat că își caută un apartament, în detrimentul unei vile luxoase, fostul locatar de la Palatul Cotroceni nu este dispus să renunțe la camerele spațioase și pune confortul pe primul loc.

Astfel, apartamentul pe care a pus ochii este, de fapt, un duplex de 140 de metri pătrați, situat într-un complex nou construit. Cloud9 Residence pune la dispoziție atât o variantă cu terasă, cât și una cu grădină, care în funcție de cum e dispus apartamentul, poate avea între 35 si 60 mp, cu loc pentru luat masa afară, dar și zona de relaxare.

De asemenea, potrivit aceleiași surse, toate apartamentele beneficiază de cele mai luxoase dotări în materie de confort, au încălzire în pardoseală, sistem de climatizare „SMART HOME” și ferestre uriașe.

Cât despre suma pe care Traian Băsescu trebuie să o scoată din buzunar, aceasta este în concordanță cu avantajele pe care le oferă complexul. Prețul pornește de la 200.000 de euro pentru un apartament cu 3 camere (două dormitoare și living) și pot ajunge la 250.000 de euro, în funcție de amenajările speciale și de dimensiunea grădinii.

Lui Traian Băsescu i s-a făcut rău când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea

La finalul lunii trecute, fostul președinte al României a ajuns la spital după a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea. Potrivit informațiilor, el a suferit mai întâi un atac de panică, culminat cu o internare de urgență în spital, pe fondul unor probleme mai vechi de sănătate.

Inițial, Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar pentru niște investigații, apoi a plecat la Bruxelles, iar miercuri, când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea, i s-a făcut rău pe holul Parlamentului European.

După acest moment, fostul președinte ar fi fost dus la un spital din Bruxelles pentru alte investigații. După ce a fost consultat de medicii belgieni, el a revenit la Spitalul Militar pentru alte analize și a fost trimis la o clinică din Paris. Ulterior, el s-a întors în țară la vila din Primăverii, acolo unde louiește cu soția sa, Mariana.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x