Antena Căutare

Aeroportul Băneasa se redeschide după 10 ani. De la ce dată vor avea cetățenii acces în incinta lui

Aeroportul Băneasa se redeschide după 10 ani, iar anunțul a fost făcut de directorul Companiei Aeroporturi București. Acest eveniment va avea loc cu ocazia aniversării a 110 ani de la inaugurare aeroportului.

Galerie
Aeroportul Băneasa se redeschide după 10 ani, iar anunțul a fost făcut de directorul Companiei Aeroporturi București | Hepta

Veste mare pentru români! Directorul Companiei Aeroporturi București, George Dorobanțu, a anunțat că Aeroportul Băneasa se redeschide după o 10 ani în care a trecut printr-un proces de restaurare și modernizare a clădirilor și a echipamentelor aeroportuare.

De altfel, călătorii vor avea ocazia să vadă schimbarea prin care a trecut Aeroportul Băneasa la redeschidere acestuia. Aeroportul Băneasa, cunoscut și ca Aeroportul Aurel Vlaicu din București, a fost închis pentru zborurile de linie low-cost în 2012.

Când va avea loc redeschiderea Aeroportului Băneasa

Aeroportul Băneasa se va redeschide luni, pe data de 1 august. Directorul Companiei Aeroporturi București a declarat că trei companii low-cost urmează să înceapă cursele de linie și charter pe Aeroportul Băneasa, potrivit mediafax.ro.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ce trebuie să faci dacă bagajul tău a fost pierdut în aeroport. Datele companiilor aeriene pentru reclamații și actele necesare

„Avem deja trei discuții avansate în stadiu de semnare contracte care să opereze de la Băneasa. Este vorba despre Ryanair care caută soluții pentru a-și crește baza de aeronave din România, vor opera două zboruri din sezonul de toamnă sau iarnă, Air Connect care și-a anunțat intenția să opereze și de pe Băneasa, momentan ei sunt autorizați pentru Otopeni, dar vor opera și la Băneasa, pentru zboruri cu aeronave ATR de scurtă distanță. Mai este o companie înregistrată în Republica Moldova, Fly One pentru curse tip charter, Băneasa-Chișinău”, a spus George Dorobanțu, conform sursei citate.

Lucrări de reabilitare ale Aeroportului Băneasa au costat 11 milioane de euro

Aeroportului Băneasa a fost inaugurat în anul 1920, iar în anii 1947-1952 a fost construită noua clădire a aerogării Băneasa, care are formă de elice cu trei pale.

În ultimii ani de funcționare, Aeroportul Băneasa găzduia companii de aviație mici precum Blue Aire, care aveau următoarele destinații internaționale: Paris, Lyon, Madrid, Berlin, Maastricht, Verona, Frankfurt, Valencia, Barcelona, Istanbul, Torino și Roma.

Pe data de 25 martie 2012, Aeroportul Băneasa a fost închis pentru companiile low-cost, zborurile acestora fiind mutate la Aeroportul Internațional Henri Coandă București (Otopeni). În tot acest timp de pauză, aeroportul a fost supus unor lucrări de reabilitare care au costat 55 de milioane de lei, adică 11 milioane de euro.

Citește și: Experiență dezastruoasă de vacanță. Doi soți au petrecut 15 ore într-o călătorie, iar la aterizare au realizat că au ajuns acasă

Renovarea Aeroportului Băneasa a fost finalizată anul trecut.

„Acest terminal a fost restaurat aşa cum era el în urmă cu 59 de ani, în 1952, inclusiv marmura folosită şi mozaicul de pe pardoseală, stâlpii îmbrăcaţi în travertin şi toate celelalte elemente arhitecturale”, mărturisea Valentin Iordache, purtător de cuvânt al CNAB, în iunie 2021, potrivit libertatea.ro.

„Acestea au fost completate cu tehnologie modernă de cel mai înalt nivel, inclusiv în ceea ce priveşte iluminarea cu led şi instalaţiile de sonorizare şi de climatizare”, a declarat atunci oficialul CNAB.

Cine e fotbalistul pe care Dani Mocanu l-a amenințat cu o armă albă. Ce i-ar fi făcut într-o parcare a dus la reținerea ... (P) Ce să faci astăzi pentru viitorul carierei tale...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă pe litoral! Plan Roșu de intervenție activat la Saturn: 30 de persoane au acuzat stări de rău. Ce s-a întâmplat
Alertă pe litoral! Plan Roșu de intervenție activat la Saturn: 30 de persoane au acuzat stări de rău. Ce s-a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Românii vor avea buletinul, permisul, cardul de sănătate și diplomele direct pe telefon. Cum va funcționa RO Wallet
Românii vor avea buletinul, permisul, cardul de sănătate și diplomele direct pe telefon. Cum va funcționa RO Wallet
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x