Antena

Calendar ortodox 20 iulie: Sfântul Ilie Tevisteanul: ce nu ai voie să faci

În calendarul creștin ortodox al zilei 20 iulie 2019 pică Sfântul Ilie, sărbătoare importantă, notată cu cruce roșie. ”Sfântul Ilie Tevișteanul” sau Sfântul care aduce ploile este unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament. Tradițiile și superstițiile de Sântilie

Autor: Mirabela Năstase Publicat: Vineri, 19 Iulie 2019, 18:29 | Actualizat: Vineri, 19 Iulie 2019, 18:43
sfantul ilie

În calendarul creștin ortodox al zilei 20 iulie 2019 pică Sfântul Ilie, sărbătoare importantă, notată cu cruce roșie. ”Sfântul Ilie Tevișteanul” sau Sfântul care aduce ploile este unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament. Tradițiile și superstițiile de Sântilie te învață ce ai voie și ce nu ai voie să faci în această zi

Sfântul Ilie Tevisteanul sau Sântilie este penultima sărbătoare de cruce roșie roșie din calendarul ortodox al lunii iulie 2019. Următoarea sărbătoare pică tot într-o zi de sâmbătă, pe 27 iulie, respectiv ”Sfântul Mucenic Pantelimon”.

Popular, Sfântul Ilie este sfântul care aduce ploile, fiindui-i atribuite puteri de zei, mânuind furtunile și trimițând fulgerele către cei păcătoși. În jurul Sântilie s-au creat astfel adevărate legende, tradiții și superstiții, respectate din cele mai vechi timpuri și până în prezent.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tevisteanul, 20 iulie 2019

Sfântul Ilie, cel care mână carul de foc în timpul furtunilor și alungă dracii, cu biciul său de foc este aprig la mânie cu cei nedrepți. Controlează furtuna și o trimite peste cei răi, alergă printre nori unde tună, fulgere și trăsnește.

Nu folosi lemn de carpen și nu te ascunde sub el când e furtună! Potrivit tradițiilor și superstițiilor zilei, de Sfântul Ilie, diavolii se ascund sub lemnul de carpen. Așadar, nu te ascunde sub el dacă plouă, tună și fugeră, și nici nu folosi acest lemn în gospodăria ta!

Nu deschide geamurile și ușile casei când e furtună! Acest îndemn vine din credința populară cum că, diavolii, ascunzându-se de furia Sfântului Ilie, pot pătrunde în casele oamenilor, dacă au ușile și porțile caselor deschise, la vreme de ploi și furtuni.

Nu mânca mere noi! De Sfântul Ilie, există superstiția că în această zi nu trebuie să se consume mere noi deoarece mărul este pomul Sfântului Ilie.

E semn rău pentru pomi fructiferi, dacă tună! Dacă în ziua această va tuna, toate alunele vor seca, iar restul fructelor vor face viermi.

Închină-te des în timpul furtunii! Se spune că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să lovrească în tot și în toate, în timpul urgiei naturii, însă mai puțin în cruce! Prin urmare, se crede că cei care își fac semnul crucii sunt feriți de loviturile de foc ale Sfântului.

Recomandari A1

Fetele trebuie să mergă noaptea în locuri cu cânepă semănată! Tradiția spune că, odată ajunse acolo, acestea trebuie să se desbrace de veșminte și să se tăvălească prin cânepă. După ritual, acestea se înapoiază acasă și dorm. Dacă visează cânepă verde, au noroc de măritiș cu flăcăi, dacă cânepa din vis e uscată, se vor mărita cu bărbați mai în vârstă.

Culege ierburi de leac și pune-le la uscat, la umbră! O altă tradiție spune că femeile trebuie să culeagă ierburi de leac și să le pună la uscat, la umbră. Apoi, urmează ritualul: plantele se stropesc cu sânge de cocor tăiat pentru a putea fi folosite la farmece și vrăji.

Busuiocul cules trebuie adus la biserică și pus la iconostas. Apoi, busuiocul va fi luat după slujbă, îi dau foc, după care îl freacă la gura copiilor când au bube.

Laptele și vinul trebuie duse la biserică! În unele sate femeile obișnuiesc să ducă la biserică lapte și vin, iar în timpul zilei se săvârșesc praznice pentru cei trecuți în neființă.

Merele duse la biserică vor deveni aur! Credința populară spune că merele duse la biserică se vor transforma în aur pe lumea cealaltă! Altminteri, dacă această datină strămoșească nu este păstrată, cei care mănâncă mere înainte de Sfântul Ilie va ajunge să culeagă mere pe lumea cealaltă pentru restul eternității, iar când vaîncerca să mănânce din ele, ele vor pieri.

Citește și:

Mesaje de Sfântul Ilie. Cele mai frumoase SMS-uri și urări de „La mulți ani!”

Sfântul Ilie 2019. Mănăstiri și Biserici din România cu hramul Sf. Ilie

Sfântul Ilie 2019. Cum s-a ridicat Ilie Tevisteanul la cer și de ce e sărbătorit în calendarul ortodox​

Whatsapp LinkedIn
sfantul ilie calendar ortodox 20 iulie 2019 sfantul ilie tevsiteanul traditii superstitii de sfantul ilie 2019 ce nu ai voie sa faci de sfantul ilie
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Videoclipul zilei
Citește și
Rugăciune grabnic ajutătoare către Sfântul Ilie Tesviteanul. Face minuni și aduce ploaia pe...
Sfântul Ilie. Urări și mesaje pentru sărbătoriți
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce datini s-au păstrat din bătrâni
Panică în curtea unei biserici din Piteşti. Unui preot i s-a făcut rău în timp ce slujea de Sfântul...
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Deși a încercat să-l țină ascuns, a fost dată de gol! Andreea Bostănică, imagini cu iubitul milionar,... Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au pantofii sport o gaură în plus. Puțini știu ce poți face cu ea, de fapt useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal 6-12 ianuarie 2025. Cum influențează retrogradarea lui Marte în Rac zodiile Jurnalul
Andreea Bălan și Victor Cornea, separați de Revelion 2025: Cum au petrecut noaptea de Anul Nou Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe... Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit costurile reale pentru 232.000 de kilometri... UseIT
7 greșeli pe care le faci când prepari terci de ovăz Hello Taste