Camionul militar lovește autobuzul. 40 de oameni arși de vii. ”Sicriile erau sigilate. Cum să-ți iei rămas bun, creștinește?”
Pe 3 februarie 1975, un autobuz ce merge pe ruta Constanța - Mangalia, ticsit de călători, este lovit, în plin, de un camion militar. Pentru că impactul are loc în dreptul rezervorului, acesta se aprinde pe loc. 40 de oameni mor arși de vii în interior. Drame cumplite, familii ce nu-și pot îngropa, creștinește, rudele. Una dintre marile tragedii ascunse de regimul Nicolae Ceaușescu
Publicat: Marti, 17 Martie 2020, 08:08 | Actualizat: Marti, 17 Martie 2020, 09:10Dis de dimineață, oamenii se urcă în ”rată”. E cursa Constanța - Mangalia. Un autobuz marca ”Skoda”, vechi, ce aparținea ITC Constanța. Ca de fiecare dată în astfel de situații, numărul exact al pasagerilor rămâne necunoscut. Se pleacă. La intersecția dintre Șoseaua Mangaliei și drumul ce duce către Cumpăna, unde, azi, e ”giratoriul” de la hipermarketul ”Auchan”, autobuzul este lovit, în plin, de un camion militar ce nu acordă prioritate. Pentru că impactul - extrem de puternic - are loc în dreptul rezervorului de combustibil, ”Skoda” se aprinde aproape instant. Nu există ciocănele pentru spart geamul, oamenii se panichează. Autobuzul devine o cușcă. Milițianul din ”borcanul” intersecției, cel care ar fi trebuit să dirijeze precis circulația și să intervină în astfel de momente, o ia la fugă pe câmpul din zonă. La fel și pasagerii din camionul militar. 40 de suflete ard de vii. Zeci de răniți. 3 februarie 1975, unda dintre cele mai mari tragedii de pe șoselele României din timpul lui Nicolae Ceaușescu.
La vremea accidentului, Cristea Vladu avea 31 de ani. Venea de la muncă, la Mangalia, să-și vadă copilașul de trei luni. Îi era dor. ”N-a mai ajuns. A murit în accident. Avea în brațe niște cadouașe luate pentru cel mic. L-au adus acasă într-un sicriu sigilat. Ne-au spus să nu-l deschidem. L-am deschis! Era băgat într-o pungă din aceea mare și neagră. L-am recunoscut după costum. Labele picioarelor nu le mai avea, probabil de atunci de când l-au scos din autobuz. Limba prinsă între dinți, tăiată”. Sunt vorbele fratelui lui Cristea, Trincă Vladu. Își amintește, perfect, orice detaliu.
”Cum să nu-mi aduc aminte? Eram în armată. Mi-au dat permisie, cinci zile, atât! Niciun ajutor, niciun mesaj de condoleanțe. Nimic!” Au săltat o cruce, la intrarea în cimitir. ”Aici odihnește regretatul meu soț, al meu tată, fiu și frate. Venind de la serviciu să-și revadă familia, a decedat într-un groaznic accident de circulație la data de 3.02.1975. Băiatul rămas, de trei luni, părinți și frați, zdrobiți de durere. Nu te vom uita niciodată. Această cruce este ridicată de soră, de părinți și frați”. Mai mult nu au putut face.
S-au schimbat autobuzele. Și conducerea instituției!
O fetiță de 14 ani a pierit și ea. Cadre militare care lucrau la instituțiile din zonă. ”S-au primit doar sicrie sigilate, pentru că oamenii au ars de vii. Mulți au fost recunoscuție fie după dantură, fie după haine. Cum să-i îngropi, creștinește?”, spun azi cei care-și aduc aminte de tragedie. Nu a existat un proces, ci doar o anchetă a Parchetului Militar. La capătul ei, pe repede-înainte, șoferul camionului militar a fost condamnat la 16 ani de închisoare.
Jurnaliștii de la ”Ziua” din Constanța au căutat în arhive. Acestea nu mai există la instituțiile publice. Presa, normal, nu a prezentat evenimentul. Se apropiau alegerile pentru Marea Adunare Națională, nu se putea umbri așa ceva. Doar anunțurile de la rubrica ”Decese” din cotidianul ”Dobrogea Nouă” au crescut. Atât! Cu toate acestea, ceva s-a schimbat, aproape nedetectabil.
La fix o săptămână de la tragedie, pe 10 februarie 1975, Paul Marian semnează un articol în ”România liberă”, cu titlul ”Noutăți în transportul urban”. ”În acest an, parcul de vehicule sporește cu încă 1.660 de autobuze, 150 troleibuze și 50 de tramvaie din producția internă. În toate județele țării, autobuze de mare capacitate”. Este momentul în care apar ciocanele pentru spart geamul în caz de incendiu. Imediat după incident, conducerea ITC Constanța este schimbată. Leandru Popovici, director între 1971 și 1975 este înlocuit cu Tudor Voineag, rămas în funcție 15 ani, până după Revoluție.
Deși pare greu de crezut, la 45 de ani de la tragedie, Ion Negoi continuă să lucreze în regie, botezată, acum, ”CT Bus”. ”Era o <<Skoda>> albastră, s-a aprins imediat, a luat foc, oamenii n-au mai putut scăpa! Vai, imi amintesc că îmi povesteau băieții că atunci când a ajuns scheletele autobuzului la garaj, încă se aflau degete pe bucățile de fier”...
Sursa: Ziua de Constanța. Cu mulțumiri!