Antena Căutare

Ce măsuri se iau în valul 5. Alexandru Rafila a anunțat planul pentru gestionarea următoarei perioade a pandemiei

Specialiştii estimează că valul cinci, care se pare că a început deja în România, va fi generat, în special, de varianta Omicron a coronavirus. Ministrul Alexandru Rafila şi medicul Adriana Pistol, şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile au prezentat planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19.

Galerie
Specialiştii estimează că acesta va fi generat, în special, de către varianta Omicron a noului coronavirus, iar în România au fost deja confirmate oficial 38 de cazuri. | Hepta

Până acum au fost confirmate oficial 38 de cazuri de infectare cu coronavirus în România. 25 au fost confirmate până în 26 decembrie, luni fiind anunţate alte 13 cazuri.

Ce măsuri se iau în considerare pentru valul 5 al pandemiei. Anunțul lui Alexandru Rafila

Potrivit datelor transmise până acum de autorităţi, unele dintre cazurile raportate nu au istoric de călătorie în zone în care Omicron a devenit varianta dominantă, ceea ce susţine variante transmiterii comunitare în România.

"Ne-am aflat în cursul celui de-al patrulea val într-o situaţie în care sistemul de sănătate a fost depăşit ca resurse. Am avut cea mai mare mortalitate din UE. 3% din pacienţii infectaţi în România au murit. Au fost afectate persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat sau nu au avut acces la servicii medicale. Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple", a spus ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Măsurile enumerate de ministrul Sănătății:

  • distanțara fizică
  • utilizarea măștii de protecție
  • vaccinarea
  • extinderea testării la cabinetele de medicină de familie

Ce măsuri vor fi aplecate: "Avem măsuri de sănătate publică care se referă la distanţare, utilizarea măştii. Insistăm în privinţa vaccinării. Trebuie să găsim o soluţie să revitalizăm campania de vaccinare, prin implicarea profesioniştilor din sănătate prin oferirea de informaţii. Extinderea testării la cabinetele de medicină de familie. E o promisiune din programul de guvernare.

O măsură care să încetinească transmiterea este certificatul COVID. L-am elaborat, dar nu a fost adoptat. Am fi vrut să luăm această măsură chiar dacă temporară. Rămâne de vâzut dacă va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea unui astfel de document.

Vrem să evităm 3 lucruri majore: un lockdown, închiderea şcolilor şi un număr mare de decese. Reducerea numărului de decese este esenţială", a spus Alexandru Rafila.

Citește și: Care este principalul simptom al virusului Omicron. Apare în somn

Medicul Octavian Jurma estimează că varianta Omicron va deveni tulpina dominantă în România

Medicul Octavian Jurma estimează că varianta Omicron va deveni dominantă în România până la finalul săptămânii, context în care petrecerile de Revelion cu număr mare de persoane şi deschiderea şcolilor rămân cei mai importanţi factori de risc.

”Debutul valului 5 este deja sesizabil pe indicatorii secundari, însă va fi evident pe curba oficială abia de săptămâna viitoare”, a transmis medicul.

Citește și: Loteria Vaccinării, premiu colosal în ultima zi din an. Cum te poți înscrie și ce premiu e pus la bătaie

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19, dublu faţă de ziua precedentă.

Tot marţi, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care permite medicilor de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate să facă teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Aceştia sunt obligaţi, ca până la ora 24.00 a zilei în care au făcut testul, să raporteze rezultatul în aplicaţia Corona Forms.

Citește și: Restricții și reguli de Crăciun 2021 și Revelion 2022 pentru vaccinați și nevaccinați. Care e programul slujbelor la Biserică

Care sunt joburile viitorului și ce locuri de muncă au fost la mare căutare în ultimul timp... Revelion 2022: tradiții, obiceiuri și superstiții pe 31 decembrie 2021 și 1 ianuarie, de Anul Nou...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 27 august 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 27 august 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce probleme cu legea
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x