Antena Căutare

Bomba momentului, de la noul Guvern: modificarea salariilor! Cine ia mai puțini bani

La scurt timp după ce Guvernul Orban și-a intrat în funcție, românii s-au întrebat ce se întâmplă cu salariile și cu creștererile anunțate pentru ianuarie 2020! Noul ministru al Muncii a făcut anunțul care schimbă totul! Cine ia mai mulți bani, de fapt?

Galerie
Noul ministru al Muncii a făcut un anunț important despre salariile românilor

Măsura propusă de fostul Guvern PSD privind majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2020 nu se bazează pe argumente obiective şi nu a luat în calcul consultările cu cei afectaţi din piaţa liberă, a declarat marţi noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru.

Aceasta a susţinut că va iniţia consultări cu factorii de pe piaţa liberă afectaţi de măsura creşterii salariului minim, ca şi cu toţi factorii afectaţi în mod real.

"Eu sunt omul care lucrează serios. L-am întrebat pe domnul ministru (Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, n.r.) cum a ajuns la această sumă şi de ce nu 101 sau 102 lei, de ce apreciază că românii nu au dreptul să primească 101 sau 102 lei. Domnul ministru m-a trimis la rapoartele Băncii Mondiale şi la programul PSD de guvernare, care asuma această ţintă. În mod evident, nu s-au făcut, la nivel tehnic şi obiectiv, toate calculele şi evaluările necesare şi nu s-au făcut consultările necesare cu cei afectaţi de aceste măsuri în piaţa liberă, ceea ce eu voi face. În foarte scurtă vreme voi reveni la dumneavoastră cu un punct de vedere bazat pe argumente obiective cu privire la creşterea salariului minim. Sub nicio formă nu spunem că el nu trebuie să crească, dar creşterea trebuie să fie făcută raţional şi nu electoral, în baza argumentelor şi pe calcule, dar şi pe consultări cu agenţii economici, cu sindicatele, cu patronatele, cu toţi cei care sunt afectaţi în mod real. Îmi e foarte uşor să decid doar pentru a capitaliza electoral, dar nu sunt omul. Aceste discuţii se fac cu oamenii care sunt direct afectaţi de asemenea măsuri, şi aşa voi face", a declarat Violeta Alexandru.

Articolul continuă după reclamă

Bomba momentului, de la noul Guvern: modificarea salariilor! Cine ia mai puțini bani

Ce se întâmplă cu salariile românilor, conform noului ministru al Muncii din Guvernul Orban

Noul ministru al Muncii, detalii importante despre salariile românilor

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SALARIILE ROMÂNILOR, DE FAPT

La preluarea mandatului de ministru al Muncii, aceasta a subliniat că măsura creşterii salariului minim trebuie să fie luată bazat pe criterii obiective.

Acest lucru ne poate face să credem că salariile fie nu vor crește la data anunțată, fie sumele ce se vor adăuga la salarii vor fi diferite de cele anunțate de programul de guvernare al PSD. Nu este exclus ca majorările să se facă, desigur, cu sume mai mici, după calculele și evaluările realizate de Ministerul Muncii actual.

"Interesul este într-adevăr ca în buzunarul oamenilor să rămână câţi mai mulţi bani, pentru că îi merită, dorinţa mea este ca aceste decizii să se ia pe criterii obiective şi în temeiul unor analize serios făcute, prin urmare lansez public apelul la colaborare cu toţi cei care sunt afectaţi de acest gen de măsuri şi care vor găsi în mine cel mai corect partener", a adăugat Violeta Alexandru.

Aceasta a menţionat că va prezenta în curând o propunere privind supra-impozitarea contractelor part-time.

"Voi afişa în scurtă vreme o propunere legată de forma prin care putem ajunge la eliminarea supra-impozitării contractelor part-time, voi face acest lucru imediat după consultările cu partenerii sociali. Am în vedere să ne ţinem de promisiune pentru că noi, PNL, nu-i considerăm pe agenţii economici şi nici pe organizaţiile neguvernamentale ca fiind din oficiu infractori şi suntem de părere că statul nu este în măsură să îi identifice pe cei care încalcă legea, şi prin urmare împreună cu organizaţiile neguvernamentale am în vedere lansarea în dezbatere publică a modificărilor care privesc activitatea unităţilor protejate şi respectiv cadrul de muncă de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi", a precizat ministrul Muncii.

Sursa: Agerpres

Primarul din Focşani, viceprimarul şi alţi doi angajaţi, audiaţi la DNA Galaţi într-un dosar care ar viza angajări la Că... Mama baietelului disparut la Pecineaga, distrusă de durere: „Este posibil să îl fi luat cineva cu o mașină!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x