Antena

Cetățenii sunt obligați să aibă contoare la calorifere! Data limită este finalul lui 2020

Până la sfârşitul anului 2020, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură, conform unui proiect propus recent pentru adoptare la Camera Deputaților.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 04 Decembrie 2019, 09:48 | Actualizat: Miercuri, 04 Decembrie 2019, 12:03
Contoare pentru calorifere

Termenul prevăzut de legislația în vigoare a fost finele anului 2016, însă acesta a trecut fără ca toate apartamentele să respecte obligația, motiv pentru care de data asta se va introduce și o amendă.

Obligativitatea montării contoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie 2020, este prevăzută de un proiect de lege care va modifica, printre altele, Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică. Documentul a ajuns iar la votul decisiv al deputaților, după ce a mai trecut o dată de Parlament acum mai bine de un an, dar a fost întors de șeful statului pentru reexaminare.

Concret, „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2020 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”.

Totuşi, dacă folosirea contoarelor individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere financiar, legea prevede obligativitatea montării repartitoarelor individuale de costuri „pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”.

Practic, vizate sunt doar spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament, de exemplu. Vechiul termen a fost 31 decembrie 2016, însă acesta n-a fost respectat în totalitate. Astfel, același proiect de lege prevede că se va introduce și o amendă între 500 și 1.000 de lei pentru proprietarii care nu vor respecta termenul-limită.

„Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările și completările ulterioare, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri”, după cum scrie în document, însă această prevedere va figura nu în Legea nr. 121/2014, ci în Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006.

Montarea contoarelor sau, după caz, a repartitoarelor va fi obligatorie indiferent că este vorba de apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie (de exemplu, sediu de firmă sau magazin). În altă ordine de idei, documentul mai prevede că energia termică va fi taxată cu o cotă de TVA de doar 5%, față de 19%, cât este acum (măsura se va aplica după trecerea a șase luni de la apariția proiectului de lege în Monitorul Oficial).

Atenție! Proiectul de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.

Whatsapp LinkedIn
centrala cu energie termica contoare pentru caldura proiect de lege 2020 sisteme de alimentare
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și