Antena Căutare

Cum arată tunelurile Alina și Daniela, ce vor străbate Munții Carpați. Muncitori din 10 țări lucrează non-stop, în ture de 12 ore

Lucrările la prima autostradă ce va străbate munții Carpați, între Sibiu și Pitești, se desfășoară într-un ritm susținut, astfel că tunelurile Alina și Daniela ar putea să fie gata chiar înainte de termen, speră constructorul.

Galerie
Descoperă imagini cu tunelul ce va străbate dealul Momaia, între Sibiu și Pitești | sursa foto: Profimedia

Autoritățile din România susțin că anul acesta vom avea parte de 150 de kilometric noi ed drumuri de mare viteză. Este vorba despre tunelurile Alina și Daniela, care vor străbate munții

Carpați între Sibiu și Pitești. O echipă Observator a obținut imagini în exclusivitate de la fața locului.

Imagini surprinse în tunelurile Alina și Daniela, care vor străbate Munții Carpați între Sibiu și Pitești. Cum arată

O echipă Observator s-a deplasat la fața locului și a filmat imagini cu tunelurile Alina și Daniela, ce vor străbate Munții Carpați între Sibiu și Pitești și care reprezintă o premieră pentru țara noastră, fiind primele tuneluri de autostrada realizate în stâncă.

Articolul continuă după reclamă

Muncitorii implicați în acest proiect, care sunt 350 la număr, provin din 10 țări și lucrează fără oprire, în ture de câte 12 ore, coordați de un inginer austriac, pentru ca totul să fie gata la termen. Constructorul este optimist și speră că cele două tuneluri vor fi finalizate chiar înainte de termen.

Lucrările au început în iunie 2023, iar termenul de finalizare este februarie 2027. Dacă ritmul se menține, spune constructorul, atunci tunelurile vor fi gata mult mai repede, arată cei de la Observatornews.ro.

Recent, Irinel Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, a oferit mai multe informații despre lucrări și despre stadiul acestora:

„Lucrări în avans la tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești

Am fost pe șantierul Sectiunii 4: Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești, unde continuă lucrările atât pe corpul autostrăzii, cât și la primul tunel la nivel de autostradă aferent acestei autostrăzi, care traversează munții Carpați.

Antreprenorul execută, în condiții de iarnă, următoarele lucrări pe întregul amplasament al proiectului:

  • se execută lucrări de excavație aferente celor două fire ale tunelului, respectiv ieșirea din tunel pe sensul Sibiu-Pitești (denumit conform tradiției de către antreprenor, tunelul Daniela) și intrarea în tunel pe sensul Pitești-Sibiu (tunelul Alina)
  • au fost executați 150 metri de tunel pe firul ieșiri din tunel, sensul Sibiu-Pitești
  • au fost executați 81 metri de tunel pe firul intrării în tunel, sensul Pitești-Sibiu
  • au fost forați, armați și betonați 13.700 ml din 20.500 ml de piloți necesari structurilor aferente acestui tronson de autostradă
  • au fost executate fundațiile pentru 4 din cele 16 podețe
  • se lucrează la instalarea poligonului pentru producerea de elemente prefabricate în șantier
  • au fost executate drumurile tehnologice în proporție de 87%
  • se execută lucrări de terasamente pe un sector al proiectului
  • se execută lucrări de deviere a DJ678
  • se execută lucrări de consolidare a terenului între km 83+580 și km 84+040
  • se execută lucrări aferente structurilor
  • continuă relocarea rețelelor de utilități publice de gaz, electricitate, canalizare și apă menajeră

Antreprenorul dispune în șantier de 360 muncitori și 150 utilaje, iar dacă buna mobilizare a acestuia se menține, va fi o nouă lucrare de infrastructură rutieră care se va finaliza înainte de termenul contractat.

Tunelul Momaia va avea o lungime de 1,3 km și va fi format din 2 galerii principale separate, Daniela și Alina, câte una pentru fiecare sens de mers. Va fi realizat în conformitate cu normativele și directivele europene, iar printre particularități regăsim:

  • câte 2 benzi pe sens și acostamente
  • sistem de ventilație
  • sistem de evacuare
  • iluminat public
  • sistem de comunicare
  • câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului

Reamintesc faptul că la construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile, cu echipe de specialiști aduși din Austria, împreună cu muncitori din România, care utilizează noua metodă austriacă NATM (New Austrian Tunneling Method) folosind tehnologie de ultimă generație.

Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de circa 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde și construcția unui nod rutier la Țigveni, care va face conexiunea cu Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu - Pitești.

Acest tronson face parte din cel mai important proiect de infrastructură rutieră prevăzut în Porgramul Investitional 2021-2030 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România,elaborat și aprobat de guvernul liberal în perioada 2020-2021 și, totodată, prevede cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.

Autostrada Sibiu - Pitești va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV.

P.S: Mă bucur că în cazul procedurii de licitație pentru Varianta de Ocolire a orașului Buftea, unde l-am declarat câștigător pe același constructor, nu a fost depusă nicio contestație și se poate trece la semnarea contractului.

Hai, România! Hai că se poate!”, a fost mesajul publicat de Irinel Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, pe pagina sa oficială de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rezultate Loto 11 ianuarie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... Când are loc Revelionul pe stil vechi. Vor fi petreceri și focuri de artificii peste tot în țară...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 31 mai  2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 5,49 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 31 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 5,49 milioane de euro. Ce premii sunt în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Felicitări și mesaje de 1 iunie 2026. Urări frumoase de Ziua Copilului
Felicitări și mesaje de 1 iunie 2026. Urări frumoase de Ziua Copilului
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum de baie
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum ne jefuiesc”
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are nicio ieșire!”
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are... BZI
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea Jurnalul
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate Kudika
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni Redactia.ro
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni Observator
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x