Antena Căutare

FII EROU PENTRU O ZI, o campanie ATVRom cu mare succes în Argeș

”ATVRom te scoate la curățenie! Nu cu forța, ci începând o campanie de conștientizare și de implicare în viața socială, în toată țara. Avem nevoie și de tine să spui DA. Împreună vom fi mai puternici!”, acesta a fost mesajul prin care ATVRom a scos sambătă din case comunitatea argeșeană pentru o acțiune de ecologizare.

Galerie
FII EROU PENTRU O ZI | ATVRom

Campania FII EROU PENTRU O ZI a avut prima amprentă în Argeș, pe 14 august. Cu ajutorul autorităților locale, al Direcției Silvice Argeș, al comunității, al presei locale, al voluntarilor Asociației Zimbrul Carpatin s-a încercat, în decursul a o zi, ecologizarea unei mici porțiuni dintr-o zona turistică, foarte tranzitată de turiști – Cheile Vâlsanului Argeș. Acțiunea a fost un real succes, alăturâdu-se si turiști, copii și adulți, care se aflau în zonă. Au lăsat grătarul și plimbarea pentru câteva ore și au dat o mână de ajutor celor implicați în acțiune.

Nicholas, unul dintre copiii care au dat exemplu sâmbătă, a vrut să transmită un mesaj: ”Am vrut să dăm un exmplu astăzi celor care aruncă gunoaie peste tot. Cred că nu numai turiștii fac asta, pentru că am găsit căzi, bucăți de chiuvete, cutii de vopsea... nu veneau turiștii cu ele de acasă. Deși adulții trebuie să ne nea nouă exemplu, astăzi consider că am dat noi copiii un exemplu strângând gunoi în locul celor care aruncă. Sper să nu o mai facă”.

Așadar, s-au pus în mâini mănuși și, înarmați cu răbdare, utilaje cu remorci, ceva ustensile, mulți saci de gunoi și fiecare cu a crezut că îi mai trebuia, mica armată formată a plecat la război. S-au ridicat peste 7mc de gunoi în doar câteva ore.

Articolul continuă după reclamă

ATVRom susține și promovează sportul, sportivii, competițiile sportive. În aceeași măsură, promovează un stil de viață sănătos, în aer liber, departe de oraș, în mijlocul naturii. Susținem orice sport și orice activitate care sunt făcute cu responsabilitate și care nu contravin regulilor legale și mai ales ale naturii. Îndemnăm tot timpul la siguranță și responsabilitate, purtarea echipamentelor de protecție în cazul sporturilor extreme, dar și respectarea locurilor prin care trecem, prin a nu se lăsa semne care ar putea duce la degradarea naturii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Considerăm că primul pas a fost făcut. FII EROU PENTRU O ZI este o campanie pe care vrem să o extindem la nivel național, în marile orașe unde noi avem magazine și, de ce nu, și mai departe. Astăzi, oamenii ne-au arătat că le pasă și cu siguranță împreună vor fi mai puternici! Mulțumim celor care au fost alături de noi”, a transmis Andreea Mihai, coordonatorul departamentului de marketing al ATVRom.

Ce se întâmplă cu programul „Litoralul pentru toți”. Cât vor scădea prețurile la mare, după 1 septembrie... Nu-i așa că-ți place marea de un albastru intens, care-și rostogolește valurile pe o plajă imensă cu nisip moale și auri...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație dramatică pentru populația României. Numărul naşterilor a scăzut. Ce se petrece cu sporul natural
Situație dramatică pentru populația României. Numărul naşterilor a scăzut. Ce se petrece cu sporul natural
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Influencerul Makaveli, sub control judiciar. Ce faptă și-a recunoscut la audieri
Influencerul Makaveli, sub control judiciar. Ce faptă și-a recunoscut la audieri
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor Redactia.ro
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală:
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: "Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani" Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x