Alertă! Greșeala uriașă făcută de femeia din Timișoara cu coronavirus! Autoritățile încearcă să limiteze efectul
O femeie din Timișoara a fost diagnosticată recent cu coronavirus și a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, se simte bine. Ce greșeală a făcut aceasta?
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Sambata, 29 Februarie 2020, 09:59 | Actualizat: Sambata, 29 Februarie 2020, 19:39Femeia diagnosticată cu COVID-19, internată, vineri, în Departamentul de coronavirus al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, se simte bine.
"Pacienta este bine, azi noapte a prezentat un puseu de subfebrilitate de 37,6 grade, dar dimineaţa, la trezire, a fost afebrilă. Mai tuşeşte uscat şi nu prezintă simptome de insuficienţă respiratorie", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Virgil Musta.
O femeie din Timișoara a fost diagnosticată cu coronavirus
Pe aceeași temăPacienta are 38 de ani şi a revenit săptămâna trecută în Timişoara, din regiunea Bergamo, dar nu s-a autoizolat la domiciliu şi nici nu a fost monitorizată de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, întrucât nu era în vigoare această recomandare.
Între timp, ea şi-a vizitat părinţii, la Lugoj, şi alţi patru prieteni, aceşti şase contacţi apropiaţi urmând să fie testaţi, cel mai probabil sâmbătă, pentru diagnosticare, informează Agerpres.