Antena

I-a crescut nota de la 4,60 la 8,10, la Evaluarea Națională 2020, după ce a făcut contestație! Părinții, revoltați!

Unui elev i-a fost mărită nota, la una dintre probele de la Evaluarea Națională 2020, de la 4,60, la 8,10, după ce a făcut contestație. Părinții au trimis o petiție la Minister și la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Brașov.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 28 Iunie 2020, 19:27 | Actualizat: Duminica, 28 Iunie 2020, 19:34
I-a crescut nota de la 4,60 la 8,10, la Evaluarea Națională 2020, după ce a făcut contestație! Părinții, revoltați!

Au fost mai mulți elevi care au primit mai mult de un punct după recorectare, la aceeași disciplină, astfel încât părinții deja au trimis o petiție la Minister și la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Brașov.

„Din totalul de 28 lucrări contestate, după recorectare, 25 au obținut punctaje superioare (un procent de 89, 28 %). Din cele 25 de lucrări care au obținut punctaje superioare, 14 au obținut punctaj suplimentar de peste 1 punct (56 %). Au fost 6 elevi care au obținut peste 2 puncte diferență față de prima notă acordată. A existat o situație în care elevul a primit după recorectare 3,5 puncte în plus față de prima notă obținută.

În contextul în care această situație ridică semne de întrebare cu privire la modul de evaluare al acestor lucrări, vă rugăm să dispuneți recorectarea tuturor lucrărilor de limbă maternă (germană) din județul Brașov, întrucât este foarte clar că lucrările au fost subevaluate în prima etapă de corectare, iar consecințele care derivă din aceste erori afectează grav poziția în ierarhia de admitere la liceu și drepturile elevilor de a beneficia de o evaluare corectă, echidistantă și obiectivă a testelor susținute.

O astfel de situație nu ar fi putut fi anticipată, diferențele mari de notare aratând faptul că nu există certitudinea aplicării baremelor de corectare, evaluarea profesorilor corectori fiind subiectivă și superficială”, se arată în plângerea unui părinte.

Mesajul transmis de Inspectoratul Școlar Judeţean

Inspectoratul Școlar Județean a transmis un punct de vedere, pe care îl redăm integral:

„În conformitate cu prevederile metodologice, evaluarea tuturor lucrărilor scrise s-a realizat în alt județ decât cel din care provin candidații. Lucrările ale căror rezultate au fost contestate au fost transportate, în vederea reevaluării, în alt județ decât cel în care s-a realizat evaluarea inițială, evident altul decât cel de proveniență al candidaților. În conformitate cu aliniatul (3) și (4), art. 8 din Ordinul M.E.N. nr. 4916 din 26.08.2019: În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială.

În situația în care se constată o diferență mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare […].

Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații. Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Inspectoratul Școlar Județean Brașov a transmis Comisiei Naționale de Evaluare Națională o informare privind situația sesizată și a luat, de asemenea, act de demersul întreprins de un grup de părinți ai elevilor aflați în această situație, demers materializat prin transmiterea unei petiții Ministrului Educației și Cercetării”, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al IȘJ Brașov, potrivit brasov.net.

Pe aceeași temă

În altă ordine de idei, în județul Brașov, procentul mediilor peste 5, la Evaluarea Națională, a crescut la 77,81%, de la 77,6%, după rezolvarea contestațiilor. Potrivit reprezentanților IȘJ, după recorectare, 9 candidați au trecut pragul mediei 5, la Evaluare, dar pragul mediilor de 10 a rămas neschimbat.

Recomandari A1

„Au fost depuse 502 contestații, mai puține decât în ultimii doi ani, cele mai multe fiind la Limba și literatura română – 278. Dintre acestea, 299 au fost rezolvate în favoarea candidaților, obținându-se note mai mari decât la evaluarea inițială, 32 au rămas la nota inițială iar 171 au scăzut. În urma reevaluării lucrărilor, 264 de medii au crescut, 20 au rămas neschimbate iar 127 au scăzut”, au mai spus reprezentanții IȘJ Brașov.

Whatsapp LinkedIn
evaluare nationala 2020 limba germana brasov contestatii nota marita cu aproape 4 puncte
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Bernadette Szocs participă la WTT Champions Chongqing 2025. Până pe 16 martie, vezi turneul de tenis de masă LIVE în AntenaPLAY.
Stirile zilei El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Videoclipul zilei
Citește și
Se dau bani mulți pentru unii elevi! Câte 5.000 de lei! Criteriile pe baza cărora se vor acorda sumele...
Elevii nu-și fură căciulile, da` le fură profesorii! Cum se poate ajunge de la o notă de 6, la una de...
Cristina, o elevă de 10, umilită la Evaluarea Națională! Copila a cedat, chiar în curtea școlii:...
O elevă premiantă a suferit un șoc când și-a primit nota la Evaluarea Națională: „I-au dat pastile...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce e GhostGPT. Hackeri din întreaga lume vor să îl folosească useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Experții au descoperit sursa unui semnal spațial misterios. De unde ar fi provenit UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste