Antena Căutare

Imagini teribile cu exploziile de la stația GPL din Crevedia. Tragedia s-a soldat cu zeci de victime. 3000 de oameni, evacuați

Două explozii au avut loc sâmbătă seara la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Zeci de persoane au fost rănite în deflagraţii, dintre care 26 de pompieri. România a activat Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene pentru transferul în străinătate al răniților

Tragedie imensă în apropierea Capitalei! Explozii uriașe au avut loc la o staţie GPL aflată pe DN 1A. Autoritățile au activat planul roșu de intevenție. Din informațiile de până acum sunt în jur de 46 de persoane rănite, dintre care 8 intubate. Cel puțin o pesoană a murit, potrivit observatornews.ro.

O explozie a avut loc la stația GPL, urmată de un incendiu. La fața locului s-au deplasat pompieri, iar 26 dintre salvatori au fost răniți în timpul celei de-a doua explozii.

Patru răniți în explozia de la stația GPL din Crevedia, transportați în Belgia și Italia pentru îngrijiri medicale

Potrivit Ministrului Sănătății Alexandru Rafila la Spitalul Bagdasar sunt 11 pacienţi (3 intubaţi), la Universitar - 4 pacienţi, la Spitalul de Arşi - 4 pacienti (1 intubat), la Spitalul Floreasca - 27 de pacienţi (4 intubaţi).

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că România a activat Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene pentru transferul în străinătate al răniților în explozia de la Crevedia. Patru pacienți intubați vor fi transferați în Italia și Belgia.

„Au fost concentrați cei cu probleme mai deosebite. A fost activat sistemul european de protecție civilă. Mai mult ca sigur credem că în noaptea aceasta un număr de 4 pacienți vor fi transferați în Italia și în Belgia. Vă ținem la curent, totul va fi transparent. S-a luat vorbit și cu ministerul Mediului, s-a luat legătura cu toți aparținătorii, s-au făcut și telefoane speciale să sune cei din zonă, dacă simt sau au anumite probleme medicale. Haideți să vedem în funcție de cum se iese din operații, în primul rând trebuie să fie stabilizați”, a declarat Marcel Ciolacu.

3.000 de oameni din Crevedia au fost evacuați

În jurul orelor 22:00 Raed Arafat, șeful DSU, sa susținut că există riscul unei noi explozii, iar 3.000 de oameni din Crevedia au fost evacuați. Zona a fost împânzită de forțe de ordine și pompieri.

„Încă suntem în dinamică. Zona trebuie să fie evaluată , zona încă este periculoasă și, din cauza asta, am evacuat la distanță, pentru că există pericolul să mai fie încă o explozie la încă o cisternă care este la distanță. Câteva aspecte importante: faptul că au fost folosiți roboții, s-a evitat să fie un număr de pompieri. Au fost scoși după ce am introdus roboții. Poate că am evitat ca oamenii să fie aproape de cisternă. În al doilea rând, s-au dat mesaje RO-ALERT în zonă. S-a explicat populației, în zona imediat limitrofă a fost populația evacuată. Ca de obicei, a fost greu de controlat populația. Colegii de la poliție și jandarmerie au ajutat la îndepărtarea populației, pentru că toată lumea voia să meargă în propria casă în zona incenediului și aest lucru a fost interzis. La acest moment, colegii vor continua să încerce să controleze situația. În ceea ce privește o explozie ulterioară” a spus Raed Arafat.

Klaus Iohannis cere anchetă după tragedia de la Crevedia

Președintele Klaus Iohannis le-a solicitat autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți:

„O nouă tragedie a zguduit în această seară România și sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate și le urez însănătoșire grabnică celor răniți. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență. De îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate. Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a transmis Klaus Iohannis.

Ilan și Alina Laufer, răniți într-un accident ruier. Soții și copiii lor gemeni au fost transportați la spital... Rezultate Loto 27 august 2023. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x