Antena Căutare

La începutul săptămânii viitoare, România ar putea depăși vârful pandemiei de Covid-19. Horațiu Moldovan: "Să nu reaprindem focare"

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan spune că în România rata de vindecare a pacienţilor cu SARS-CoV-2 este una mare, iar rata mortalităţii este mică prin comparaţie cu alte ţări din Europa. Mai mult, Moldovan susține că "cel mai probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare putem spera să ne întâlnim cu fenomenul descreşterii acestor infecţii şi atunci putem vorbi de depăşirea unui vârf”.

Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Sistemul sanitar românesc poate primi, în secţiile de terapie intensivă, de două ori mai mulţi pacienţi cu COVID-19 faţă de numărul celor internaţi în prezent.

"Aparent suntem într-o fază controlată, de progresie foarte lentă sau chiar de platou. În situaţia că acest lucru se stabilizează pe această direcţie, atunci probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare putem spera să ne întâlnim cu fenomenul descreşterii acestor infecţii şi atunci putem vorbi de depăşirea unui vârf”, explică Moldovan.

Citește și: Declarația pe propria raspunderea a fost actualizată! Intervalele orare de circulație ale vârstnicilor sunt menționate

Media de cazuri noi de Covid-19 este de 300 pe zi în România

Articolul continuă după reclamă

"Dacă urmărim graficul în ultimele zile, aproape că se poate contura tendinţa unui platou, deci ne îndreptăm spre o medie de pacienţi confirmaţi pe zi cam de 300. Deci aparent suntem într-o fază controlată, de progresie foarte lentă sau chiar de platou. În situaţia că acest lucru se stabilizează pe această direcţie, cum dau impresia cifrele succesive că s-ar întâmpla, atunci probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare putem spera să ne întâlnim cu fenomenul descreşterii acestor infecţii şi atunci putem vorbi de depăşirea unui vârf”, a afirmat Horaţiu Moldovan, marţi seară, la un post tv.

Citește și: Un preot din judeţul Covasna critică şcoala online: ”Copiii nu au pâine pe masă, nu au curent şi nu au haine, la ce să folosească tabletele?”

Moldovan: Dacă ne relaxăm prea mult, e posibil să reaprindem focare”,

El a spus că în România procentul de vindecări este unul mare, iar rata mortalităţii cauzate de COVID-19 este mică, în comparaţie cu alte ţări europene.

"Obţinerea acestor rezultate este consecinţa respectării de către populaţie a măsurilor pe care Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne le-au implementat. Dacă ne relaxăm prea mult, e posibil să reaprindem focare”, a adăugat Moldovan.

Întrebat care este capacitatea reală a sistemului sanitar românesc de a trata pacienţi care au nevoie de terapie intensivă, reprezentantul Ministerului Sănătăţii a afirmat că în jur de 250 de români infectaţi au nevoie de internare la ATI şi că aceştia "au cele mai mari şanse, pentru că zona de terapie intensivă este cea de maximă tehnologie medicală”.

Părinții îşi pot lua zile libere și după 15 mai, până la încheierea anului şcolar. Proiectul a fost votat în Parlament!... „Tulpina de coronavirus apărută în Europa este mult mai contagioasă decât cea din China!”. Avertisment de la cercetători...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost blocat vreme de 15 luni dosarul lui Dan Dungaciu
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o "planetă extraterestră" Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x