Antena

Managerul suspendat al Spitalului Judeţean Focşani, Constantin Mîndrilă, a fost externat şi anunţă că după perioada de 14 zile de concediu medical va reveni la post, unde deja a fost numit un interimar

Managerul suspendat al Spitalului Judeţean Focşani, Constantin Mîndrilă, care a acuzat că este ţinut în spital doar pentru a putea fi suspendat din funcţie, a fost declarat vindecat de COVID 19 şi a fost externat din spital. El va rămâne 14 zile în concediu medical, la finalul acestei perioade va fi retestat, după care anunţă că se va întoarce la conducerea celui mai mare spital din Vrancea, funcţie pe care a câştigat-o prin concurs.

Publicat: Joi, 14 Mai 2020, 09:29 | Actualizat: Joi, 14 Mai 2020, 10:27
Managerul suspendat al Spitalului Judeţean Focşani, Constantin Mîndrilă, care a acuzat că este ţinut în spital doar pentru a putea fi suspendat din funcţie, a fost declarat vindecat de COVID 19 şi a fost externat din spital. El va rămâne 14 zile în concediu medical, la finalul acestei perioade va fi retestat, după care anunţă că se va întoarce la conducerea celui mai mare spital din Vrancea, funcţie pe care a câştigat-o prin concurs.

Constantin Mândrilă a fost internat în spital 32 de zile după ce a fost confirmat cu infecţie cu coronavirus, el declarând în decursul acestei perioade că este ţinut în spital doar pentru a putea fi suspendat din funcţie, după 30 de zile de incapacitate de muncă. În perioada de spitalizare, într-un interval de doar cîteva zile, testele pentru coronavirus au ieşit diferit, respectiv unul negativ, unul incert şi unul pozitiv. După ce a fost suspendat luni, Mândrilă spunea că se aşteaptă de acum ca testele pentru coronavirus să-I iasă negative.

Constantin Mîndrilă a fost suspendat luni din funcţia de manager al spitalului judeţean Focşani, cîştigată prin concurs, pentru că timp de 30 de zile a fost în incapacitate de muncă. În aceeaşi zi, Ministerul Sănătăţii a numit-o interimar în locul său pe Codruţa Neagu, medic stomatolog în comuna Păuneşti. Miercuri, managerul suspendat al Spitalului Judeţean a fost externat. ”Aşa cum anticipam, imediat după suspendarea mea şi numirea rudei prefectului în funcţia de manager la cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, am fost anunţat că m-am negativat! Deci, mai pe scurt, am fost ţinut internat forţat peste 30 de zile în spital, cu rezultate „incerte”, pentru ca ruda prefectului să poată obţine fără concurs un post de conducere! După numirea verişoarei în functie, minune Dumnezeiască, imediat m-am NEGATIVAT, având doua teste negative consecutive la interval de 24 de ore, cum cere legea”, a susţinut Mândrilă, într-o scrisoare deschisă. În aceaaşi scrisoare deschisă, Constantin Mîndrilă transmite că a făcut două plîngeri penale, iar una dintre ele o vizează pe Codruţa Neagu. Aceasta ar fi pătruns prin efracţie în biroul lui Mîndrilă, de unde ar fi luat mai multe documente şi obiecte personale. Cealaltă plîngere penală este îndreptată împotriva prefectului de Vrancea, Gheorghiţă Berbece, acuzat de acelaşi lucru, şi anume că ar fi intrat în biroul lui Constantin Mîndrilă fără să aibă acest drept, la jumătatea lunii trecute.

” Anunţ public faptul că la acest moment, organele de cercetare penală au în lucru mai multe plângeri în care au de investigat fapte ce întrunesc elementele constitutive ale mai multor infracţiuni săvârşite de către Gheorghiţă Berbece, prefectul vremelnic al judeţului Vrancea. Una dintre ele se referă la violarea sediului profesional al subsemnatului.(..) Deşi mi-am încuiat biroul, loc unde au rămas efecte personale, dar mai ales documente ale instituţiei pe care o conduceam, prefectul Berbece a intrat abuziv în biroul meu, fix în aceeaşi zi în care a venit echipa militară, a cotrobăit prin toate lucrurile personale şi documentele existente acolo şi a chemat la ordine salariaţi ai spitalului cu toate că legea nu îi conferă acest drept. Şi pentru că atunci când nu cunoşti legea faci prostii, dorinţa de a se poza de la locul faptei a fost mult prea puternică, postând pe o reţea de socializare fotografii martor. Această situaţie m-a obligat să înaintez plângere penală pentru violarea sediului profesional, în felul acesta putând clarifica si ce anume s-a sustras din birou dintre bunurile personale şi dintre documentele oficiale ale instituţiei.”, a transmis Mândrilă.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
constantin mîndrilă manager suspendat spitalul judetean focsani externat concediu medical revine la post
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Primele episoade din noul serial românesc Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN sunt în AntenaPLAY. Descoperă o poveste unică de viață, despre o tânără care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete.
Stirile zilei Yannis, băiețelul de 4 ani dat dispărut în Craiova, a fost găsit mort pe un câmp. Bunica micuţului alertase poliţia cu doar câteva ore înainte
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care fac schimbări în carieră în 2025. Află dacă te numeri printre ele Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Posibilă explicație pentru absența lui Călin Georgescu de la protestul organizat chiar de el: „Orice, numai... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Beef Wellington. Rețeta clasică de care ai nevoie pentru o masă sofisticată HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 13 ianuarie 2025. Taurii au parte de un val de energie pozitivă. Află ce se întâmplă cu... Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ce se întâmplă dacă bei oțet de mere seara: beneficii și riscuri Kudika
Ce apă se pune în fierul de călcat, de fapt. Astfel, hainele nu se vor șifona atunci când le vei netezi Playtech
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia Redactia.ro
Conflict fără sfârşit între două clanuri din Galaţi. Ultimul scandal a izbucnit la priveghiul unei rude:... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Casa lui Mel Gibson din Malibu, MISTUITĂ de flăcări! „Când am ajuns acasă, desigur... Nu mai era nimic!” Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
De ce nu mâncăm ouă de curcă. Motivul pentru care nu se găsesc în magazine UseIT
Rețetă de empanadas. Cum să faci la tine acasă gustările celebre ale spaniolilor Hello Taste