Antena Căutare

Ministrul Agriculturii, despre cum reducem dependența de importuri, în exclusivitate, la Observator Antena 1

“Îi rog pe toţi românii să cumpere acele produse care vin din procesarea din România!”

Galerie
Observator Antena 1 continuă să îi aducă în fața românilor pe cei care le decid viitorul. | Antena 1

Florin Barbu, ministrul Agriculturii din România, a fost invitatul Alessandrei Stoicescu aseară, la Observator Antena 1. Într-o țară care importă masiv mâncare, întrebarea esențială rămâne: cum reducem dependența de importuri și cum producem mai mult în România? De la carnea de porc, legume și fructe, până la procesarea care lipsește din multe lanțuri de producție, soluțiile, dar și blocajele, sunt pe masa Ministerului Agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la Observator la Antena 1

"Din anul 2023, dacă vorbim pe parte de carne de porc, noi am lansat peste 40 de ferme de reproducţie în România. De anul acesta, vom produce peste 1,5 milioane de purcei, pentru a-i integra în fermele de gras. De ce spun acest lucru? Pentru că foarte mulţi fermieri au investit în fermele de gras, politicile care s-au făcut la Ministerul Agriculturii nu au fost unele echilibrate, pentru că trebuia să facem partea de reproducţie, apoi să investim în fermele de gras. (...) În România, fermierii noştri importau peste 3 milioane de purcei din Uniunea Europeană. Preţul unui purcel venit din Uniunea Europeană este de 125 de euro. Costul unui purcel produs într-o fermă din România, în aceste ferme de reproducţie pe care noi le-am realizat în ultimii doi ani, este de 60 de euro. Practic, diferenţa de 60–70 de euro, la 3 milioane de purcei importaţi, este de 210 milioane de euro. Aceşti bani plecau din România în Uniunea Europeană, iar aceşti bani trebuiau să le rămână fermierilor români pentru a se capitaliza. De aceea am plecat pe acest program de reproducţie. Ministerul Agriculturii are în plan, şi pusă în transparenţă, o ordonanţă prin care vrem să producem, în următorii trei ani, încă trei milioane de purcei, dar îi integrăm în fermele de gras.", a declarat ministrul Agriculturii.

O altă problemă discutată în direct la Observator 19 a fost cea a strategiei prin care ministerul plănuiește să facă loc alimentelor româneşti pe mesele românilor.

Articolul continuă după reclamă

"Ne-am înecat pentru că noi nu am investit în procesare. În anul 2023, am lansat cel mai important program - Investalim - de procesare în România. Este o schemă de ajutor de stat care a fost accesată de către producători şi procesatori români. Vorbim despre peste 590 de milioane de euro, schema de ajutor de stat cu contribuţia fermierilor. Am ajuns să semnăm contracte de aproape un miliard de euro. Complementar, pe Programul Naţional Strategic, am venit cu o alocare suplimentară de aproape 900 de milioane de euro. Am semnat aceste contracte, iar în următorii doi ani aceste unităţi de procesare vor fi finalizate. Îi rog pe toţi consumatorii, îi rog pe toţi românii, atunci când merg în magazinele de retail, în magazinele de cartier, în pieţele din România, să identifice eticheta produsului şi să cumpere acele produse care vin din procesarea din România.", a transmis ministrul Agriculturii.

Ministrul a vorbit și despre măsurile luate împotriva practicilor comerciale neloiale și diferențele de calitate între carnea autohtonă și cea adusă din afară.

"Aici sunt două aspecte foarte importante. Magazinul de retail, unde am văzut practici comerciale neloiale - atunci când am venit, în anul 2023, cu plafonarea adaosului comercial pe alimentele de bază, s-a văzut clar că inflaţia, în anul 2022, la 31 decembrie, era undeva la 13,5%. În 2023, a scăzut la 10,5%, prin această schemă pe care noi am aplicat-o la Ministerul Agriculturii privind plafonarea adaosului comercial. Partea de inflaţie, la 31 decembrie 2024, a fost de 5,4%. Ce înseamnă acest lucru? Atunci când scade inflaţia, creşte puterea de cumpărare. Unităţile de procesare merg la o capacitate maximă, pentru că, dacă în aceste unităţi de procesare nu mergem să procesăm 24 din 24, foarte mulţi procesatori au costuri suplimentare. Pentru că trebuie să plătească angajaţi, acei angajaţi nu mai lucrează la capacitate maximă, iar atunci costurile de producţie ale procesatorilor români sunt unele foarte mari. Doi, partea de procesare în România vine în contextul în care foarte multă materie primă, ca de exemplu porcul - şi vedeam şi la carnea fresh: ceafa de porc venită din Spania şi ceafa de porc produsă în România , dar trebuie să ne uităm şi la calitate. Pe de-o parte, de ce? Pentru că, în zootehnia din România, atât la porc, cât şi în sectorul avicol, hrana acestor animale este reprezentată în proporţie de 95% din cereale. Pentru carnea care vine din Spania, porcul crescut acolo nu este hrănit cu 95% cereale, poate doar cu 50%, iar restul alimentaţiei reprezintă pre-mixuri. Calitatea cărnii care vine din Spania este calitatea a treia. De aceea, noi trebuie să avem întotdeauna, ca Minister, o politică corectă, să promovăm şi să spunem aceste lucruri consumatorilor români, astfel încât, atunci când merg în magazinele de retail, să aleagă produsul procesat sau materia primă produsă în România. Carnea produsă în România are 24 de ore când intră în magazinul de retail. Cea din Spania are peste 13 zile, iar acea carne nu mai este fresh.", a avertizat Florin Barbu.

Observator Antena 1 continuă să îi aducă în fața românilor pe cei care le decid viitorul

Vineri, 25 iulie ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, vine la Observator 19 - Cum ne luăm pădurile înapoi și ce se schimbă la Rabla noastră!

Luni , 28 iulie ministrul Justiției, Radu Marinescu, este invitatul Alessandrei Stoicescu – Ce legi trebuie schimbate și cine merită pensiile speciale!

În fiecare zi, Observator pune întrebările și arată faptele. Pentru ca românii să ia deciziile. Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi!

Interviurile și reportajele Observator sunt în direct pe Antena 1 și antenaplay.ro. Acestea poate fi urmărite și pe observatornews.ro, Facebook Observator, Tik Tok Observator și pe canalul nostru de Youtube.

Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie
https://observatornews.ro/
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en
https://www.youtube.com/@ObservatorTV

Rezultate Loto, 24 iulie 2025. Report la Joker la categoria I de peste 5,21 milioane de euro la extragerile de duminică,... Un fenomen des întâlnit în țările vestice este văzut cu scepticism de români. Despre ce este vorba:„Încă este privit cu ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 7,03 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 7,03 milioane de euro. Ce premii sunt în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Ce alegi pentru drumurile tale zilnice: bicicletă electrică, trotinetă sau scuter electric?
(P) Ce alegi pentru drumurile tale zilnice: bicicletă electrică, trotinetă sau scuter electric?
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x